sărăcie și dragoste...

peste iarna lacrimogenă sărăcia aducea îndoieli și ispite mulate pe corpul neatins al virginei de la colț și uneori pagube la regia de curent că doar știți cum se fura curentul cu discul magnetic sau bucățica din filmul orwo developat de fotograful de duminica care-și făcea veacul lângă statuia eroului necunoscut din parcul central... sigur că da... scările roase de pași aduceau spaima atunci când cititorul de ceas striga molatec curentuuuuuu... inofensivi pe moment oscilând între teamă și senzația de rău ne înghesuiam lângă pat sub întunericul ferestrei cu geamul fisurat și înfulecam din pâinea cu untură de porc primită de la mătușa din partea mamei care locuia sub buza unui deal dntr-un sat în aplecare pe umărul mamei tata încerca o altă atingere când zgomotul de pași dispărea dincolo de geamul prins cu ziare vechi plesnea lumina și curgea printre crengile pomului de iarnă în care atârnau câteva lumânări și vreo douăsprezece nuci învelite în staniol argintiu și roșu și tata zâmbea ca atunci când îmi pictam picioarele cu noroi și-mi curenta urechile cu palma lui mare și scorțoasă... cuvintele mi le stăvileam cu lacrimi se producea o milă de copil și mama mă ademenea cu plăcintă o plăcintă sfidător de subțire încât trebuia să-mi modific trupul respiram anotimpul din pom și-mi bucuram gândul cu dorințe sculptând un moș cu barbă lungă și albă și mulți reni aducând în sanie o păpușă pentru sora mea o pălărie pentru tata un ștergar alb cu franjuri pentru mama și o pușcă pentru mine ca să nu las lumina să plece... doar atât...