Zăpada e făcută din praf de cocos
Globalizat,
Cu gânduri ce distrug orice visare.
Spiridușii de gheață au emigrat
Căci pietrele tremură,
Au febră mare!
Dincolo de gard te arunc din nou
Să
În mii de valuri și nisip
Mulți marinari vânau balene
Dar pescărușul fără chip
Lipsea... căci lui îi era lene
Scoicile moi se cam iubeau
Dar nu aveau nimic să-și spună
Rechinii negri astăzi
Urme de sânge și mister,
Voi desena întreg tavanul.
Fără mustăți, e numai adevăr,
Iar dragostea poate muri la anul.
Pe trupul cald, se nasc doar muște,
Zboară-n alai nerușinat.
Un câine,
În frunzele rănite de iarnă,
Caut un suflet ce nu acceptă frig,
Am mâinile reci și o haină
Și nu știu cum să te strig.
Ești oare un om zăpadă,
Cărbune uscat sub nisip?
Nimeni nu vrea să te
Covorul meu uscat de griji
A adormit în pod, nu-l caut
Mi-e mult mai bine fără el.
Podelele chiar strălucesc
Și n-au nevoie de păreri.
Pe chipul lor mă pot vedea
Ca pe o umbră fără ochi,
Nu
Dacă știi să te trezești,
Ascunde orice dovadă,
Vreau să uiți și să trăiești,
Să fii parte din grămadă.
Stâlpii înghețați zâmbesc
Și aleile se crapă
Nu pot spune ce-mi doresc,
Dar te vreau în
Curaj, finalul e același pentru toți
Chiar dacă ești acum pe val,
Sau simți că nu mai poți.
Patru linii drepte, păstrează o poveste
Iar vorbe înțelepte
Rămân, trecutul este....
O perdea ruptă
Sub pături albe de zăpadă
Eu ascund sânge înghețat
Când stelele nu vor să cadă
Prefer să cred că ai uitat
O mare de nisip albastru
Aș înota până la tine
Dar am rămas doar un sihastru
Cu
O aripă de libelulă râde,
Noi ne-am născut în aceeași zi
Cu toți urșii ce iubesc.
Ne place să stăm la coadă
Cu un singur gând:
Capul.
Teama e ceva necunoscut
În gândurile noastre
De
Am reușit să rămân înghețat,
Stejarii cântă fără dirijor.
Nu am idei pentru păcat
Alaltăieri, puteam să zbor.
O sanie ți-am dăruit
Plină de viață și cenușă
Când vulturi stau la semfor
Compun
Îmi iau diamantele înapoi
Lumânările nu mai știu să șoptească.
Lumina lor gri face frunzele să cadă.
Străzile ude șerpuiesc în liniște,
Drumurile se ascund de casa noastră,
Azi nu ascultăm pe
Emoții pe trotuar,
Frunzele nu te mai înțeleg.
Dacă vrei și tu dreptate
Poți să întorci spatele tuturor.
Un vals vesel ne duce spre oase,
Numele tuturor stau în aceeași pungă,
Oamenii nu au
Spiritul meu te roagă aspru
Să duci rechinii la culcare,
Apoi, vei transforma masa în astru
Și vei da lunei de mâncare.
În zi de luni nu am pretenții,
Nu vreau să-mi spui unde sau cine.
Doar
Granit, baloanele cu aer cald dispar
Focul pare să aducă bruma,
Apa vrea să se mărite.
Am vorbit ieri despre un nou mod
De a te înfuria
Vrei ca întreg universul
Să devină un trăznet
Ce ucide
Am desenat un stadion pe cer
Cu ultimele pietre de pe lună,
Ozonul moare, eu tot sper,
Că se va coace o căpșună.
Spațiul e al nostru! Să trăiți!
Un secol, poate chiar și un mileniu
Dar anii vin
Repar o pereche de lacrimi
Dar nu am cheia potrivită
Caut un infinit de pagini
Și iarna e moarte subită.
Pisicile moi din Egipt
Fură doar lanțuri slăbite
In colivia fără chip
Zac doar cuvinte
Alerg și totul în jur e verde
Pomii sunt morți deja
Iar vrăbiile cântă fals.
Ziua e mai mult noapte,
Soarele s-a făcut cetățean al Sudului
Urșii polari încep să se trezească.
Știu că lăcustele
1,2,3, la loc comanda!
Sunt Yolanda din Olanda
Si vorbesc numai flamanda.
Lalelele sunt astăzi mov
Nu știu de ce soarele nu vrea
Să înghețe
Și nu pot deloc înțelege
Pereții verticali.
Roata
E frig și bate vântul
Iar tu te speli pe cap,
Ai mii de motive să fii comod
Și tu îl alegi pe același.
Trăiești într-o bulă de scuipat
Cu speranța că nu se va sparge.
În universul tău
Nu am stil, am doar motive
Să nu fug de adjective,
Să caut mereu o cale,
Să nu mă opresc în vale.
Vreau antene peste nori,
Vreau să urci și cînd cobori,
Vreau să țipi cît poți de tare
Dar să
Stropi de ceață te-au lovit
Bruma îți șade pe buze
Eu nu uit, tu n-ai dorit,
N-are cine să ne-amuze!
Cântec surd, te aștept
Să dansezi în mintea mea
Și pe drumul cel mai drept
Să ne întălnim
Camera doarme păzită de perdele,
Întunericul e un moft,
Becul meu s-a ars...
Criza tomnatică de țânțari
Se resimte acut în nopțile albe.
Pereții nu mai vibrează,
Geamul nu mai respiră,
Încă
Cândva norii erau violeți.
Sângele stătea la locul lui,
Deșertul nu avea nevoie de ploaie
Iar sâmburii erau încă amari.
Un turn de fildeș aștepta inventarea electricității
Cuprins de spaima că
Noroc! O floare albă de trifoi
Zace și acum sub bancă
E mult nisip, nu mai am aer!
Nimeni nu poate să-nțeleagă...
O piatră mov mi-a dat odată
Mult sânge și o umbră de regret
În lada noastră am
ȚM