Poezie
Pături albe
1 min lectură·
Mediu
Sub pături albe de zăpadă
Eu ascund sânge înghețat
Când stelele nu vor să cadă
Prefer să cred că ai uitat
O mare de nisip albastru
Aș înota până la tine
Dar am rămas doar un sihastru
Cu gânduri verzi și trambuline.
Pereții știu că nu mai ești
Pe chipul lor de prea mult timp
Dar inima transmite vești
Doar despre tine, să te schimb?
Aseară balenele cântau
Cu glas duios dinspre banchiză,
Și toți rechinii sufereau
Punându-și dinții în valiză.
În vremea asta eu dormeam,
În lumea ta fără culori
Și printre nori te alergam
Sperând că o și cobori.
Extratereștrii au rostit
O rugăciune pentru Marte
Eu am doar Pământul l-am oprit
Să te pot pune într-o carte.
001.199
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Țenche Mircea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 120
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Țenche Mircea. “Pături albe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tenche-mircea/poezie/14100335/paturi-albeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
