Strada doarme udă acum,
Poți să-i spui ce vrei să uiți.
Trotuarul chiar visează
Doi motani, chiar și acum...
Ți-amintești de ploaia caldă?
Tu zâmbeai fără să știi.
Stelele cădeau la fel
Iar eu
Din cauza mea prea multe perle
Vor sta pe rafturi nevândute.
Le adresez azi un discurs
Dar doar din semne, ele-s mute...
Motociclete, veverițe, un taragot
Și-o babă nebună,
Se-ndreaptă toți
Am rupt un diamant în două
Și am spus lumii un secret...
În camera plină de iarbă
Am aprins o lumânare
Focul arde, fără lacrimi
Am început să înțeleg pământul...
Cailor le place să se
Peretele tău are o nucă chiar în mijloc,
E plin de imagini care ar trebui
Să te facă fericit...
El e construit din mii de poze
Și e legat de sute de aprecieri zilnice.
Ochii tăi ar trebui să îi
Să cauți cuțite în nisip
E prea bizar și prea absurd,
Dar poarte sensul s-a pierdut,
Atunci când roua n-a căzut.
Visez o mare ce nu este,
Vapoare pline de urși arctici,
Piețe negre și
Am vizitat demult o mină de aur.
Era plină de vagoane goale
Și păianjeni ce își făceau siesta.
Aș fi vrut să fac o poză,
Dar mi-am amintit că trecutul
Nu are chip.
Munții din jur păreau să
Sunt un naiv ce nu citește note
Și nici nu are portativ.
În frunze caut răspunsuri despre toate
Și pentru vise caut motiv.
Drumuri se pierd în trotuare goale,
Cu amintiri din vremurile cu
Am găsit pe perete o umbră
Ce nu își știa numele.
Ea putea să spună doar:visează!
Gesturile ei erau cam nehotărâte
Iar zâmbetul se putea distinge între două cărămizi.
Umbra era goală dar nu am
În fiecare an suntem mai aproape
De locurile cu verdeață...
Totuși mie îmi place mai mult albastrul
Nu știu de ce mi se pare sincer.
Dacă ai vedea doar roșu în fața ta
Ai deveni puțin mai
Azi sunt un soldat ce vrea să piardă,
Caut mereu tancurile adverse,
Sub lumina lunii pe post de arbitru.
Nu vreau să fiu prizonier,
Nici decorațiile nu mă încântă.
Simt doar că trebuie
Să umplu
A fost odată ca pe facebook
O preatunată fată,
Purta 37 la papuc
Și nu zâmbea nearanjată.
Avea o rochie de seară
Ce se-ntindea până-n buric,
Când i-ai vorbit tu prima oară
Ea ți-a cerut una
Cândva mutam în parc nebunii
Frunzele păreau să înțeleagă jocul meu,
Pomii râdeau fără să-mi spună
Iar câinii vagabonzi credeau în Dumnezeu.
Speranța mea era regina cea neagră
Căci nu era chip
Nu te caut în amintiri,
Nici în jurnalele de știri.
Tu caută-mă doar în reluări
Și în canoane fără scări.
Eu nu te vreau de dimineață
Și nu îmi ești copac în viață,
Tu cheamă-mă numai pe
Am auzit că pomii nu mor niciodată
Deși oamenii sfârșesc mereu prin a-i ucide.
Cenușa lor hrănește viața
Și frunzele ajung pământ.
Am căutat în magazine dar nu am găsit
Pomi muritori, așa că am
Dac-ai veni și tu în parc
Ar fi în viață mult mai simplu
I-aș da lui Cupidon un arc
Și-o floare să oprească timpul...
De ce să vii? Nici eu nu știu.
Poate pentru o cauză ce dispare,
Aș vrea să
Cineva mi-a spus odată
Că gheața poate locui în cuvinte.
Eu nu am crezut absolut nimic
Și m-am întors cu fața către soare...
Știam că umbrele nu vor să vorbească,
Ele se mulțumesc doar cu
Dacă tușești, să nu te ascunzi,
Copacii nu știu să vomite.
Îți place gri, aceeași noapte
Și toate notele, zâmbesc.
Nu cred, nu caut, te găsesc
Albastru și mulțimi de frunze
Aud, delirezi, foile
Lasă joaca, tu nu știi?
Oamenii mari nu greșesc
Visele mici, de copii
Sunt departe, eu trăiesc...
Zilele se scurg la vale
Dealul meu e tot mai mic,
Câinii rod doar oase goale
Însă iarba, n-a
În fiecare zi așteptai o scrisoare
Dar niciodată nu o citeai,
Tu vroiai trandafirii în mare
Eu măsuram linii de tramvai.
Cu sunete sparte și spini
Te-am regăsit în pădure,
Acum visai doar la
Crucea de piatră s-a crăpat
În locul ei e o statuie,
Doar porumbeii au rămas
Și s-au ținut de obicei.
Statuia plânge doar când plouă
Și-ar vrea din când în când umbrelă.
Nu vede luna, dar tot
Dacă crezi să nu mă privești,
Norii simt și vor spune mai departe
Noi fugim, stele ard,
Doar un Univers.
Caii orbi, te vor asculta, o carte...
Opt vieți am să pierd
Să te caut, să te uit și
Dacă mâine nu va mai fi,
Oare îți vei aminti?
Era alb și albastru parcă
Universul într-o barcă.
Surâdeai fără motiv,
Eu luasem laxativ...
Mă temeam, tu nu știai
Tremuram și nu
Pustiu, cine oare s-a simțit?
Nu știu, nu-mi pasă,
N-am nevoie de acasă!
Poți să tai și să sugrumi
Să visezi și să adormi,
Eu rămân fără de nord
Și vreau doar să număr pomi.
Iubesc șoimii,
Vomiți. Sufletul e la locul lui,
Cu fiecare pastilă luată
Ești mai aproape de bine
Dar știi că chimia e rece.
Azi, gura ta spune multe lucruri trăznite
Vrea să mă cucerească din nou.
Eu nu