Țenche Mircea

În lumea noastră efemeră Avem poluare și efect de seră, Părem niște furnici fără regină Mergem în întuneric să luăm lumină. Povești nespuse mor în fiecare seară Când repetăm la infinit " ultima

Apusul te cheamă, Nimeni nu știe numele tău, Pașii tăi lasă Urme adânci pe sufletul meu. Aripi rătăcite se topesc în drum spre soare, Îmi țin visele într-o călimară Pe care nu vrei să o

Sfârșitul ne aduce împreună... Un tren de noapte poartă vise, Poartă blesteme astăzi nerostite, Plouă cu stropi mari din răsărit Hârtia mea albastră te-a uitat. Un unicorn domestic uită versuri Tu

Cerneala din gânduri s-a uscat, Foile imaginare rămân goale Ca un oraș bombardat Și părăsit de suflete. Vântul spune mereu altă poveste Oamenii surzi văd doar ecrane, Alți oameni uită să viseze. Am

Din primele secunde am știut Că Universul are prea multe secrete, Te-am căutat pe Venus și- n Beirut Dar am găsit numai regrete. Sparg pietrele ce cad din Himalaya Cu praful lor chiar nu am

Decembrie, trebuie să fii fericit, Crăciunul a venit deja De luna trecută Cu un brad artificial. Cadourile sunt aceleași, Anul ăsta ele doar Costă mai mult Și aduc în suflete Un gol

Eu și telefonul meu, Internetul curge fără încetare, Fețele nu mai au chip. Eu și telefonul meu, Victima și stăpân, Clipurile sunt tot mai scurte, Spune-mi, mă mai privești? Eu și telefonul

Dorm.... Visele tale nu sunt HD, Vrei doar petale Și nu știu de ce, Nu ai curaj. Nopțile albe Încă te așteaptă, Găsește cale Chiar de-i nedreaptă, Inimile goale dansează acum Pe o

M-am gândit să-ți trimit o scrisoare, Internetul e totuși mai rapid, Mai știi cum ne-am întâlnit? De la mine doar de bine, De la tine fluturi albi, Pete roz am pe retină, Tot nu știu ce

Lasă anii ce au fost În cutii de carton reciclat Și nu uita să le pui etichetă... În anul acela fără nume, Călătoream peste tot Fără să știu Că poate O să avem același bilet Virtual.

Alerg și totul în jur e verde Pomii sunt morți deja Iar vrăbiile cântă fals. Ziua e mai mult noapte, Soarele s-a făcut cetățean al Sudului Urșii polari încep să se trezească. Știu că lăcustele

Viață, te cunosc, Dar nu știu cine ești, De ce nimeni nu vrea Tu să îl părăsești? Ai chip născut din piatră Și mii de întrebări, Tu lași deschise drumuri Dar tai multe cărări. Motive aș fi

În cer nu este liniște, Amintirile nu au loc. Porumbeii albi cred în război, Pacea e în sufletul tău. Sângele moare când stai Cu mintea legată de nori. Ascultă vântul uscat căci El te va

Mergând pe câmp fără de glas Ea florile din somn le știe, Surâsul umed a rămas Doar flori de spin de pe câmpie... Eu caut păduri și caut cer Dar Universul nu i al meu Când inima eu îți

Mergând cu inima pe sfoară Eu te adulmelc printre nori E ultima și prima oară Când îmi aduci din cer fiori. În diminețile cu gheață Tu ești vulcanul plin de lavă Căci știi prea bine, a mea

Mergând alături de mormânt Găsesc cuvinte fără glas În inimă un jurâmânt E testamentul ce-a rămas! Voi fi mai bun sau poate nu? La asta mă gândesc mereu Dar peste ani vei fi tot tu Lumină în

Aud mereu un glas de luptă Și inima îmi stă în loc De ce noi vrem mereu derută? De ce nu știm să avem noroc? Este aici, tot visul tău Și inima, atunci când plângi Ai grijă acum în ceasul

Să mă ascund acum în mine? Când gândurile mă găsesc, Trăiesc ca ieri ziua de mâine Și am uitat cum să zâmbesc. Nu știe cerul tot ce vreau, Nu vreau ce știe toată lumea, În raftul viselor eu

În săptămâna rătăcirii Căutam pe jos semnele despărțirii Tot ce-am găsit acum îți dau Căci am uitat demult să iau. Tot gândul meu se rătăcește Iar sunetele par ieșite din decor, Când luna

Să mă privești fără să spui Că fericirea e-n gutui, Că frunzele mor fără rost Și vei uita de tot ce-a fost. Multe speranțe se adună Pe firul meu ce stă netors, Tu cauți soarele-n furtună Eu

In raftul de atunci erau doar clipe secunde uscate de iarba prea aspra pe raftul de nori plutesc ploi ce viata o vor face din nou verde si apa ascune puritatea n nisip si pietre o mangaie ca