Stelian STANCU

Dumnezeu S-a născut pentru toți Dar nu a fost bun pentru unii, au spus Și atunci a apărut Isus Să fie El bun chiar și pentru tonți. Trăim într-o lume nedreaptă În care a căuta dreptatea Este

Se dă balenă în borcan Deși nu știe a face Decât o zarvă cât un an Apoi singură tace. Nu crede în amorul artei Ea arta o consumă rece Și ar dori al cazematei Cel militar să vină când îi

A obosit să tot închine Zilele muncii efemere Nu mai e chip ca să suspine Din ea vecia, pusă-n stele. Privirea îi este ațintită La tinerețea ce a trecut Ar tot dori să mai cuprindă Ce de

Când ziua se destramă Și luna se înalță El gândul se revarsă Tiptil, la tine-n brață. Nu cere adulare Nu vrea o mângâiere Ar vrea, așa se pare Să poată să mai spere. Privește-n ceața

Trăim senzații, stări, momente Dar și sincope ne-ncetat Ne temem chiar și de torente Dar tot uităm ce am uitat. Ne facem zilele anoste Deși dorința este alta De am ajuns să ne și coste Că

Vara s-a dus în ritmul său Alunecând agale Lăsând ei toamnei acel hău Pierdut pe a sa cale. N-a mai rămas nimic prea viu Prea totul se usucă Nu mai e timp ca să mai știu De am tot chef de

Suntem prea plini de noi Nu mai avem măsură Nu mai știm traiul în doi Deși altfel spunem pe gură. Trăim în umbra sorții Ea soartă ne umbrește Nu mai e timp ca hoții Să fure mintea ce

Șiroaie curg în sufletul adormit E al lumescului tumult Mai e un timp, apoi te-am regăsit Atât am vrut, nimic mai mult. Ce-seamnă viața-n lumea largă? Trai prea bogat, îndestulare Te-ndepărtezi

Privirea inocentă am revărsat-o Atunci când am apărut aici Pe chipul tău tânăr de fată Și am știut că nu mă minți. Istoria fusese scrisă În începutul cel stingher Acum vreo nouă luni când

Copacul este un întreg În genealogie și nu numai El caută un punct s-aleg Al vieții curs în zilele de mai. Stă bine-nfipt cu rădăcina Cum stăm și noi în libertate Dar mai abate, bat-o

Te regăsești în ce vrei tu Adesea nu-ul nu e nu Chiar abandonul e atu Atunci când nu: Când nu zărești calea spre cer Când nu mai poți cât puteai ieri Când nu mai vrei a continua De a tot

Rând pe rând se duc doar clipe Lăsând stări, emoții, dor De din abis stau rănite Lacrimi care-n taină mor. Din ștergarul cel din suflet Pe care doar conștiința Îl dezmierdă cu un cântec Acum

Te relaxezi în toate Cu vrere peste poate Prea bune, nesărate Din lume-s adunate. Nu cere clipei tainul Nici veșniciei obolul Ci rupe sufletul, hainul Ce-a zamislit ocolul. Nu viața este

Când ai crezut că ești învins Cu voia ta sau fără Dar tu erai de neatins Atunci ai spus în doară: iară? Când tensiunea se ridică Trecând peste normalul clipei Crezând că poate te

A fost un dar, Dar neașteptat E poate doar un divin har De a primi un bob pătat. El bobul de muștar, se știe E mic, prea mic ca bob Dar când învie Se face mare, dar nu snob. Surprindere,

Frunze arămii zburdă-n văzduh Ea toamna se alintă Mai caută măcar un duh Pe care ea ursita să-l trimită. Se regăsesc orbitele în falii Amurgul toamnei pare răvășit Din depărtare se simt

Îmi plânge sângele, și carnea Îmi plânge trupul amorțit E prea târziu de când uitarea M-a presărat pe-acest pământ. Plâng lacrimile sugrumate Iubirea e un plâns total Aș da, de aș putea,

Starea de amorțire este bună Privită prin desișul gândurilor Că îmi amintește că-ntr-o lună Voi fi tributar lor visurilor. Senzațiile de mister se-ncheagă În adormirea clipei rătăcite A mai

Am vrut să cred Dar a eșuat Că totul este chiar perfect Perfect curat. Am tot sperat Dar am ratat Că totul este chiar adevărat Adevăr adevărat. Am căutat Dar în zadar Ca totul să fie în

Aștepți amarul clipei Să picure amorul Te lepezi de ispite Apoi le duci iar dorul. Te reclădești din mine Absorbi el infinitul Dar încă nu e bine De când aștepți zenitul. Privește-mă din

Te uiți la ei pe sticlă și ai vrea Măcar un strop să aibă De demnitate când aievea Lovesc pe cel cu gura slabă. Nu-i mai acoperă nimic Stau deghizați sub pătură Iar când apare un mitic Mai că

Aș vrea, de tu mă vei lăsa Și dragostea nu va fi-n doară Să tot adorm în poala ta Iar viața să-mi fie comoară. Aș vrea, de tu vei asculta Iar susurul va fi domol Să mă aplec în poala ta Iar

Roșii sunt gândurile mele Când fierbe lacrima în soare Mă regăsesc pierdut în stele Iar sufletul e o paloare. Armurier de prin trecut Și viitor pierdut în soare Am cutezat să nu ascut Simțul

Curg amorțite sentimente Pe raza soarelui domol E toamna ce adoarme chiar cuminte Lăsând arome de un gust amăgitor. Aburul vieții e confuz Ea moartea ne-mpresoară Dar va învinge aerul difuz Pe