omul este om și-n crucea goală

... o poezie cu imagini brute, neprelucrate, de efect. O impresiune a sentimentelor în asfaltul cotidian care m-a prins. \"din toate frunzele
îi pândește rugina\", \"aerul care se dă în balansoar\"- îmi imprimă imaginile unui cadru cinematografic din \"Forest Gump\", un film pe care de altfel , îl apreciez mult.

morfina doar le mătură durerile\" m-a impresionat aceasta fraza...este foarte buna.

știi ce mi-a adus prima citire?
sunet.

sunete abia zvâcnite, clipocite, trosnite pe alocuri, suspinate mai apoi, scrâșnite, frânte..

și, mai ales, ceva îmi place tare mult:
tăcerea intensă și vie din
\"se îmbrățișează pentru a pune între ei
virgulă\"

\"în mediul acela\" pare în plus. în rest, un text cu imagini reușite, plăcute, dovedind un firesc care leagă strofele-cadru (deși prima impresie mi-a fost că e bruscă tranziția de la o strofă la alta).
ține-te bine și în continuare...

Un titlu excepțional, mă bucur că acest text a fost recomandat. E atâta adevăr în el, frumusețe, acel pasaj cu oamenii care
se îmbrățișează pentru a pune între ei
virgulă,

așa se degajă un sentiment de zădărnicie, de micime a omului,
iar finalul cu scanului de pe verandă rămas gol te cutremură...

: catalin, forest gump este un film care nu are cum sa nu alerge prin fiinta celui care l-a vazut. multumesc de trecere si semn.

alexandru, morfina are harul acesta.

gena, virgula e necesara. se cere.

andrei, o sa ma tin. cred ca ma voi tine de virgula.

leo, si eu tin la aerul care se da in balansoar. chiar cred in el. cat despre aglomerare ai ceva dreptate. textul era mult mai plin, dar am taiat la greu.
multumesc de stea. apreciez

mihaela, este o imagine vizuala acolo, la final. daca te-ai oprit la ea, inteleg eu ca iti plac filmele si tie.

va multumesc de popas, si de randurile lasate la aceasta poezie.
multumesc si lui Vasile Munteanu pentru steluta rosie.

\"morfina doar le mătură durerile
cu târnul
fără mămoșenii\" - asta ce e, publicitate morfinei? ca... nu vad un alt rost acestor randuri.

\"oamenii\" \"uneori așteaptă leșinul\"...

recitesc si... nu stiu ce si cu sa spun, asa incat ca sa nu supar, sa nu ofensez pe nimeni.

titlul - pretios de tot.

\"oamenii au dorinte marunte
cum ar fi sa respire sub apa\"

acum daca te gandesti..marea este un spatiu cu potential pohetic
fara clisee..si daca nimeresti pe-acolo vezi multe
scafandri, nimfe, pisici de mare..

dar si acolo, cat poti sa respiri fara branhii?

: o sa raspund doar la titlu, restul te las sa intelegi cat poti si tu.

se spune ca astfel de capacitati, cum ar fi respiratul sub apa, tin de niste puteri supranaturale pe care omul le capata in urma unui instructaj spiritual(se numesc siddhisuri). numai ca, religia suprema, cere ca omul sa nu fie atras pe drumumul lui spre Iluminare de ele.
numai bine, si multumesc de semn.

: mihai, vezi raspunsul pentru silvia.

un text puternic prin curatenie stilistica si simplitate in formulare.

sub conditia insa ca acel tarn si acele mamosenii sa zboare acolo de unde au venit sa suceasca mijlocul. creeaza o fractura cu care textului ii e mult mai greu sa se ridice. sunt intre arhaism si familiaritate, desi se doreau poate ironice.

concluzia mea este ca textul mi-a placut in aceeasi masura in care mi-au displacut acele doua versuri.

Stefan, incearca sa renunti la explicatii formale:

citesc cărți pentru că au forme de aripi

prefer

citesc cărți pentru că au NEVOIE de aripi

iar la sfarsit, exagerezi cu aerul

pe scaunul de pe verandă
rămâne adesea aerul
care se dă în balansoar


prefer

pe scaunul de pe verandă
rămâne mereu ABSENTA
care se dă în balansoar

dupa cum spuneam, ai idei, imagini brute, dar trebuie sa umbli mai mult la capitolul finete

: madalina, ai intuit bine familiaritatea tarnului si mamoseniilor. tin de personal.

mariana, mesajele tale au ajuns la mine.
cat priveste acuzatia de clona: nu. mai incearca.

: ionut(iertare, ai postat cand scriam raspunsul anterior)
\'\'citesc cărți pentru că au forme de aripi\'\'
nu spune acelasi lucru cu
\'\'citesc cărți pentru că au NEVOIE de aripi\'\'
/
\'\'pe scaunul de pe verandă
rămâne mereu ABSENTA
care se dă în balansoar\'\' iara spune altceva.
recunosc, absenta care se da in balansoar si nevoia de aripi sunt mai poetice. dar eu nu folosesc acest registru aici. nu prea il folosesc in general. cum am spus, finalul l-am vrut sa fie vizual. am vrut sa redau o pustietate, o gradina in care este doar un scaun ce se clatina sub forta vantului. fara sa fie nimeni in preajma. eu zic ca am reusit foarte bine. crezi ca ar fi fost acelasi efect cu acea absenta, care filosofeaza inutil versul aici?
oricum, multumesc de interventie si de punctul de vedere argumentat.

Un text care, la o primă lectură, poate părea încărcat de simboluri, ni se par a fi doar unul călduț, neglijent scris, care doar insinuează prezența acestora. Și dacă putem accepta un vers de felul: \"unde sunetul se mișcă autist\" ca fiind la limita non-sensului, nu ne spune nimic acesta: \"își întâmpină moartea în șoșoni\" - de o prețiozitate gratuitată.

O bună parte a poeziei stă sub semnul jocului și al șaradei: \"zgârie nori/zgârie morți; se îmbrățișează pentru a pune între ei/virgulă\" ș.a.

Ar fi nedrept să consider textul ca fiind unul eșuat, fără valoare, pentru că nu este. Cu unele corecturi și tăind, pe ici, pe colo, se poate ajunge la un poem bun, valoros. Rămâne ca autorul, într-o variantă pentru tipar, să facă/(sau nu) acele modificări care le consideră necesare. Cu amiciție,

Ioan J

P.S. De corectat \"zgârie nori\"! Corect zgârie-nori, sau, fără cratimă, zgârienori.

În loc de \"gratuitată\" se va citi gratuită! Scuze!

: pluralul dvs. din debutul comentariului ma pune pe ganduri. ctiti in grup?
as fi onorat sa imi aratati la ce simboluri faceti referire cand spuneti:
\'\'Un text care, la o primă lectură, poate părea încărcat de simboluri...\'\'

\"își întâmpină moartea în șoșoni\" de ce pretiozitate. gratuita mai pot intelege.

interesant ca in final apare persoana I.

\'\'Cu unele corecturi și tăind, pe ici, pe colo, se poate ajunge la un poem bun, valoros.\'\'
corecturile ar reface textul in alta maniera. si, daca as face acele corecturi, imi garantati dvs. domnule Ioan Jorz, ca nu o sa apara alt crtic, cu alta varianta?

de unde stiti ca textul nu a fost deja tiparit?

in rest, sper ca ati avut o lectura, cel putin, neplicticoasa.

va salut domnule Stefan Ciobanu, am citit textele dumneavoastra si as vrea sa stiu daca sunteti interesat sa publicati un grupaj in Revista Tomis. pentru mai multe date contactati-ma pe adresa gvasilievici@yahoo.com

...de efect, cu un final excelent. Cu unele mici revizuiri, cum ar fi scoaterea acelei virgule din scena îmbrățișării (cam căutată și ostentativ enigmatică), ar putea fi și mai bun. Cât privește titlul, mie mi se pare nu numai că nu se potrivește cu poemul, dar parafrazează și un fel de zicere populară care nu are conexiuni în zona lirică.
Vasile

. virgula nu are nimic ostentativ. si nici cautata nu este (pt. mine o imagine este cautata cand are ceva previzibil in ea, or aici nu este cazul).
despre titlul asa si este, crezi ca nu stiu cum si ce parafrazeaza? :)
multumesc de trecere.

E ok. Cum vrei tu, Ștefan.
Vasile