Stanica Ilie Viorel

macabru început
se liniștește apoi, ca și când cina de trup a fost condimentată cu un strop de suflet

cred că asta este imaginea cu care am rămas:- cina iubirii cu orice preț; se vor gusta până la sânge și, chiar și în lipsa materialului/trupului/ carcasei, el va fi acolo și se va lăsa iubit, bucată cu bucată

dacă nu-i vreo delapidare și/sau vreo scotocire cu intenții rele, atunci căutarea asta e că este!

omul se caută în părțile sale toate
în osul flămând ce-și înfulecă carnea, altădată adăpost
în vintre să-și afle fătul propriei ființe
de unde n-a știut să aleagă atunci când i s-a oferit.
mare căutător, omul!

doar omul de paie adună pietrele aruncate-n el
ca să nu-l ia vântul…

semn lăsat, vers din vers

bucuros primesc liniștea scrierii tale

textul a fost recomandat pentru dezbatere
dezbatere să fie!

cum am luat/primit niște “castane” de la doamna Teleoaca, pot spune că-mi place faptul că spune cu baioneta-n mână

eu, de exemplu, prefer să merg pe vârfuri de data asta… nu pentru că n-ar fi de spus, dar cred că astfel de subiecte nu-și au locul pe agonia

de ce?
motivele le bănuiți.
n-aș dezbate nici despre cum preferă cineva orice care ține de intimitatea fiecăruia, de la religie, politică, muzică etc.
referindu-mă la preferințe, nu la subiectul în sine

acum, cred, s-a depășit o limită, d’aia am și zis că sunt curios să aflu ce ar avea de zis cineva care nu doar observă, ci trăiește așa ceva

cu respect, pentru părerile oricui, dar de data asta ++++ pentru doamna

aș fi curios să văd ce are de spus cineva, ca replică
dar una nu ca o paradă, nu revoltată, ci asumată

cred că-i înțeleg pe vegetarieni- plantele își văd de staminele și pistilurile lor
și dacă au grijă ce mulg…vegetarienii să trăiască!

“împăratul” ăsta rămâne o proză. că și-a asortat elementele vestimentare sau nu, să fie cu iertare.
nu este nevoie să mă provoci, spune ce crezi de cuviință, tot ce este folositor prinde bine.


mulțumesc.

acum, las agonia și (din păcate musai cu plăcere) mă apuc de muncă (la mine, spre deosebire de tine, să scriu nu e o meserie… d’aia nici nu cred că e cazul despre vreo provocare, cu siguranță am ce învăța de la profesioniști)

O zi cu toate cele bune!

să le luăm pe rând:
- evident, glumeam… chestiunea cu steluța cred că am explicat-o. remarca am făcut-o în sensul că ideea îmi place mai mult decât oferă textul și e un “pui” care eclozează; poate se va dezvolta, poate nu. textul îmi plăcea înainte să-l pun pe site… l-am pus și atât. primesc aprecierile, criticile negative, sfaturile, stele etc.
- proza, este o categorie unde l-am încadrat pentru că nu există categoria “fără categorie” și nu este nici poem pentru că nu asta s-a dorit. am vrut să adaug “gânduri” la categorie, dar ce nu-s gânduri?

vâna

așa este, nu se uită

nostalgică. de ce spun asta? - și băieții plâng…
personajul propus a avut parte de grija mamei. noroc mare pentru el.

îmbrățișează un copac și-ai să golești off-ul din tine
îți vor înmuguri voințele uscate
și cele din trup și cel din suflet
îți va lua, el, copacul
frunzele uscate și,
pe ramuri crude,
îți va dărui frunze verzi.

așa se naște omul copac
și fiecare om copac așteaptă omul rănit
să-l îmbrățișeze…

De la rădăcini se taie pomul
Privind spre vârf, se roagă omul

corectam în timp ce citeai, deja luasem un 4 în catalog de la Ottilia :)

oricum, mulțumesc pentru atenționare.

mulțam și pentru interpretarea prezentată

o lacrimogenă care m-a făcut să zâmbesc (dar nu un zâmbet cu răutate, ci si cer)
este acel gen de poem siropos, care dă bine dacă îl asculți într-un cadru nimerit/ o declarație de dragoste eternă care, de ce nu, m-ar emoționa văzând și protagoniștii

personal, mă bucur să aflu și genul acesta, sincer, ușor, catifelat
uneori pare prefăcut astfel de poem, acesta îmi pare naiv și sincer și nu zic nu

“Am să-ți respir cu-atât nesaț parfumul
Precum un muribund, sfidând un dric,
La ultimul său suflu nu-i dă drumul
Sperând să mai trăiască încă-un pic“

cred că sunt versurile care se detașează (în sensul bun) de celelalte

Textul de bază este prezentat în prima parte, care are titlu

ultimele două părți sunt joc adăugat pentru o minimă exemplificare, în sensul că se poate observa, fenomenul continuă- deșertificarea…

Voi corecta greșeala. Mulțumesc pentru atenționare.

Mulțam și pentru cuvintele lăsate semn al trecerii.

este tema zilei și revine cu multă profunzime, cu emoție și cu un plus de autentic- legătura aceea cu ce alții au, dar nu au
ai reușit să adaugi și (cred) că merită să fie așezat, la vedere, spre citire și ofertă pentru a ne lămuri propriile pomeniri

Ai poposit, cu răbdare, pe text și-ai remarcat nuanțele.

Mulțumesc.

poate părea o imagine dintr-un film, o parodie de genul: insul ridică mâna și publicul aplaudă; insul se așează și publicul aplaudă…
nu este despre derizoriu
și nici bășcălie
cred că sunt scriitori pe acest site care ar putea primi o stea la nume, să o poarte acolo și noi, ceilalți (de rang mai mic) să-i vânăm. să-i citim ca să le căutăm nod în papură și dacă le găsim, să le oferim la textul cu pricina o vânătă (vânăta e ceea ce mi-a trecut prin minte, hai-hui)


PS:- vânăta e ca să nu li se urce la cap vreo mov:)

frumoasă imaginea propusă și jocul amintirilor
cu permisiunea ta, aș aranja un pic povestea (formal, despre versuri) și aș mai spune câte ceva, sigur mai e ceva de spus în toată trăirea aceasta cu gust de amintire

sincer, textului i-aș oferi și eu o steluță, dar eu l-am scris și nu se cuvine.
textul reușește (cred) să sintetizeze o idee de roman (dar vine o vreme când ficțiunea obosește… și să o scrii și să i citești); ori ari bună te teză pentru geneticieni:)

ma bucur să aflu că a plăcut.

Mulțumesc!

nu știu dacă este bine sau nu faptul că mi-ai spus
zilele trecute, la Blaj, a fost un eveniment “cafeneaua culturală…” am fost prezent în sală. s-a vorbit. de la preoți, la rezprezentanți publici, organizatori, artiști… lipsea ceva!
era ceea ce an înțeles mai târziu, erau așteptările mele. mă așteptasem la bucuria care se va ivi. dar toată bucuria a rămas în fiecare. celui de 80 ani, profesor și scriitor, celui de 35 de ani scriitor și pictor, celui care a fost distins pentru activitatea sa alături de soția sa (care a lipsit din motive de boală), celorlalți… bucuria lor era dincolo de locul acela și o păstrau, adânc, discret, în suflete.
când evenimentul s-a terminat am stat minute întregi, pe scaun, privind oamenii… era ceva peste tot care atunci se împlinea și mie îmi erau oferite monentele așteptate.

tu spui că este despre ceva real, că nu-i un delir poetic. eu simt că este despre rod. că e acolo, drojdia ce-a pus în mișcare fermentul. că-i drumul către casă (nu știu dacă ai simțit acea liniște a drumului către casă), să pui în cuvinte, să retrăiești, să înlături umplutură, să dăruiești.
poate mi se pare, dar asta observ când citesc ceea ce scrii. drumul tău către casă este pavat cu versuri, fraze, cuvinte… să-l desăvârșești. cărare poate fi pentru ceilalți.
Îmi cer scuze dacă am intrat prea mult în detalii și în presupuneri care pot deranja.

Sincer, primesc bucuros și te rog, primește umila mea părere.

cred că începi prea brusc, pare să se dezvăluie totul în două, trei versuri
și cuvintele folosite… suntem oameni, plini de prejudecăți, prima impresie etc.
am început să citesc de câteva ori. și ieri…
de fiecare dată mi-a trecut prin minte că trebuie să am timp și stare pentru genul oferit și am renunțat
azi citesc iar și trec peste început și descopăr ceea ce (cel mai probabil știam, ori bănuiam) este bine conturat și profund

(am obiceiul să mă opresc din citit pe texte și să las semn gândurile, ca să nu-mi uit ideea… așa am făcut și acum. citesc mai departe și revin…)

pare totul desprins dintr-un delir și mă întreb:- de unde atâta coerență. nu se pierde șirul ideii… ceea ce ai de spus este acolo, în tine și se așterne pe coală.
tu spui că nu ești doar uman și că așteptările celorlalți sunt ceea ce ei pot primi, nu ceea ce le poți oferi…

opresc aici conentariu

nu am terminat de citit

m-a întrerupt ceva

revin

ai reușit să redai starea de spirit pe care mulți o trăiesc în astfel de momente