Poezie
nici dumnezeu nu mai poate repara lumea după ce a făcut-o așa cum este
poem cu Maria
6 min lectură·
Mediu
încerc să scriu un poem să umbli cu inima în chiloți, să te masturbezi cu ea
iar tu îmi spui că deja umbli cu ea în chiloți, că vrei să mă săruți, să mă ții în brațe
dar știu că momentan ești doar o ființă astrală care vrea corp omenesc
să mă atingi cu atingerea omului, să mă simți în carnalitatea mea
ca o văduvă neagră, să mă călărești ca pe un cal la o competiție hipică
unde lumea se uită cu binoclul
te las să te legeni pe mine, în galopul pe care pariorii aruncă sume uriașe
iar eu mor sub tine ca să cîștigi tu, nimeni altcineva, să te salvez de ochii lor
de privirile lor ca pe ultimul organism viu rămas pe pămînt și pe care ar vrea
să-l studieze extratereștrii ca să afle ce e dragostea
te întrebi dacă nu-s doar un vis, eu îți spun că pot fi și așa, poate unul erotic
poate doar un vis despre răbdare, pînă cînd ai să mă poți ține în brațe
să-ți poți hrăni și imaginația și dorința așa cum alăptezi un poem
pînă învață să meargă în picioare, să simți că odată cu visul
exiști și tu, cum spui, doar oamenii morți nu visează
există o legătură specială, ca pauzele între cuvinte, ca tăcerile, așa e și visul
o pauză între două realități, între două atingeri care, chiar dacă nu-s reale
au crescut pe noi așa cum cresc fructele din flori și pare o minune
să vezi cum dintr-o sămînță se naște o pădure, din pădure un oraș
și din oraș doi oameni pot pleca spre stele să colonizeze planete
uite așa, îmi spui, te pătrund în carne, ai gust de sînge în gură
sînge amestecat cu lapte, și-mi zici că uneori miros a femeie și am iz
de spermă, că buzele îmi miros a tutun și a băutură rusească și
îți aduc aminte de rasputin, unul real, unul care te atinge
unul care te mușcă, te linge, îți stîrtecă inima de parcă ar fi plină
cu cea mai tare viață gîndindu-se la cea mai puternică tărie
la acea tărie care menține viața pe pămînt
totul e atît de real că în loc de dragoste am făcut schimb de sînge
am făcut schimb de piei de parcă am fi făcut schimb de haine, de ochi
de gust, miros și auz, totul e atît de real încît ți-a fost rușine
să spui, fute-mă, că nu ai curul pentru asta pentru că ești o fată bine crescută
ai învățat regulile să nu te dai de gol, dar în mintea ta e un spalamă mare
ca pe mașinile murdare, care se citește suge-mă
dar tu ai buzele triste, mîinile delicate, ai strălucirea aceea în ochi
a unuia care se uită în flăcări și vede cum limbile de foc se împreunează
fac sex sălbatic și ard de parcă ar renunța la nemurire, tu vrei
să fiu berbecul tău de aur, să-ți bag cornul meu de aur în pizdă
să-ți dau lîna mea pînă torci firul care mă scoate din labirintul durerii
nu există minotauri, poate doar dragoste neîmplinită
de aceea vrei să te transpui în poveste, apoi ca pinocchio să fie adevărat
tot visul să prindă contur, să aibă consistență, eu să te simt de adevăratelea
ca o pizdă credincioasă, care se roagă pentru o pulă răstignită
pe crucea pieptului tău, să nu există altă religie decît iubirea între oameni
în iubire nu există păcat, în iubire există neîmplinire și ăsta e un mare păcat
vrem sîngele celuilalt, vrem patimi, de aceea te-aș răstigni pe un perete
cu fața la el, să simți toate patimile dragostei, să renaști a treia zi
și să trebuiască să pășești prin aer că nu te mai țin picioarele,
tu îmi spui că ai spate bun, că mă poți duce ca pe barabas, păcătosul,
că și el a ajuns la ceruri și știu că tu ești cerul meu, salvarea, reînvierea,
zîmbești, vrei să mă tragi de barbă pînă intru în tine precum cheia în ușă
și îți deschid ființa, îți deschid firidele și secretele, te fac una cu mine
să te faci să urci prin mine, prin pula mea, ca o sfîntă la ceruri
să fiu sfînta ta treime, oral, normal și anormal, pentru că în dragoste
nimic nu e anormal, e doar contopire și împărțirea a două trupuri
la unul singur, așa cum locuiesc două păsări în cuib, și îți place
să nu mai vorbim printr-o gaură în zid, să fim cei care astupă gaura
eu să locuiesc în gura ta, tu într-a mea și să spunem aceleași poeme
să fiu și diavolul și îngerul, raiul și iadul, să nu mai fiu inima neagră
a singurătății sau cea dulce a dragostei visate, doar să unesc cerul
cu pămîntul și din atingerea lor să îți fac rochia pe care o dezbrac încet
iar tu cu brațele tale să mă scoți din neant dezbrăcîndu-mă de dureri
iar cu sînii tăi să mă hrănești de parcă aș bea lapte din stele
și uite așa, puțin cîte puțin, ne facem amîndoi albaștri, albaștri
ca biserica, albaștri ca spînzurații din dragoste, albaștri ca ochii
ce suflă viață în mine, albaștri ca îndrăgostiții care se pictează
pe trup să se recunoască între ei, ca perlele care au făcut dragoste
ca obrajii fetelor cu turban în picturi
albastru ca o țeavă de pistol abia folosit, cu care mi-am zburat creierii
inima, albastră ca o felină care abia mi-a devorat organele genitale,
albastră ca o față de înger pe o piatră pe care trebuie s-o ridicăm
să ne lovim cu ea și s-o numim iubire, albastră ca apa care vine din piatră
pentru că invers chiar nu se poate
ca dragostea care vine din oameni, și nu invers, poate de aceea iubirea nu are trup
ci doar lumină, poate de aceea distanța e doar un gînd și nu spațiu
timpul e doar așteptare și nu îmbătrînire, poate de aceea exită vise în realitate
există și realitate în vise, uite cînd mă gîndesc la tine știu că nu există păcat
există doar o lacrimă pe obraz în care se poate vedea ca într-un glob de cristal
toată ninsoarea din lume.
08998
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 1.026
- Citire
- 6 min
- Versuri
- 78
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “nici dumnezeu nu mai poate repara lumea după ce a făcut-o așa cum este.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14169384/nici-dumnezeu-nu-mai-poate-repara-lumea-dupa-ce-a-facut-o-asa-cum-esteComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LAfac o singura precizare: acest text e rezultatul unei discutii cu cineva, e ceea ce am extras din discutia cu o prietena. adica asa cum remarca cineva la textul anterior, e un text desprins din realitate, nu doar un delir poetic.
0
SVDistincție acordată
nu știu dacă este bine sau nu faptul că mi-ai spus
zilele trecute, la Blaj, a fost un eveniment “cafeneaua culturală…” am fost prezent în sală. s-a vorbit. de la preoți, la rezprezentanți publici, organizatori, artiști… lipsea ceva!
era ceea ce an înțeles mai târziu, erau așteptările mele. mă așteptasem la bucuria care se va ivi. dar toată bucuria a rămas în fiecare. celui de 80 ani, profesor și scriitor, celui de 35 de ani scriitor și pictor, celui care a fost distins pentru activitatea sa alături de soția sa (care a lipsit din motive de boală), celorlalți… bucuria lor era dincolo de locul acela și o păstrau, adânc, discret, în suflete.
când evenimentul s-a terminat am stat minute întregi, pe scaun, privind oamenii… era ceva peste tot care atunci se împlinea și mie îmi erau oferite monentele așteptate.
tu spui că este despre ceva real, că nu-i un delir poetic. eu simt că este despre rod. că e acolo, drojdia ce-a pus în mișcare fermentul. că-i drumul către casă (nu știu dacă ai simțit acea liniște a drumului către casă), să pui în cuvinte, să retrăiești, să înlături umplutură, să dăruiești.
poate mi se pare, dar asta observ când citesc ceea ce scrii. drumul tău către casă este pavat cu versuri, fraze, cuvinte… să-l desăvârșești. cărare poate fi pentru ceilalți.
Îmi cer scuze dacă am intrat prea mult în detalii și în presupuneri care pot deranja.
Sincer, primesc bucuros și te rog, primește umila mea părere.
zilele trecute, la Blaj, a fost un eveniment “cafeneaua culturală…” am fost prezent în sală. s-a vorbit. de la preoți, la rezprezentanți publici, organizatori, artiști… lipsea ceva!
era ceea ce an înțeles mai târziu, erau așteptările mele. mă așteptasem la bucuria care se va ivi. dar toată bucuria a rămas în fiecare. celui de 80 ani, profesor și scriitor, celui de 35 de ani scriitor și pictor, celui care a fost distins pentru activitatea sa alături de soția sa (care a lipsit din motive de boală), celorlalți… bucuria lor era dincolo de locul acela și o păstrau, adânc, discret, în suflete.
când evenimentul s-a terminat am stat minute întregi, pe scaun, privind oamenii… era ceva peste tot care atunci se împlinea și mie îmi erau oferite monentele așteptate.
tu spui că este despre ceva real, că nu-i un delir poetic. eu simt că este despre rod. că e acolo, drojdia ce-a pus în mișcare fermentul. că-i drumul către casă (nu știu dacă ai simțit acea liniște a drumului către casă), să pui în cuvinte, să retrăiești, să înlături umplutură, să dăruiești.
poate mi se pare, dar asta observ când citesc ceea ce scrii. drumul tău către casă este pavat cu versuri, fraze, cuvinte… să-l desăvârșești. cărare poate fi pentru ceilalți.
Îmi cer scuze dacă am intrat prea mult în detalii și în presupuneri care pot deranja.
Sincer, primesc bucuros și te rog, primește umila mea părere.
0
LAeu am considerat mereu literatura o meserie, nu un hobby, si pentru a face literatura trebuie meserie, sa inveti, sa te pregatesti, exact ca alchimistii care fac aur din nimic. ca ei n-au reusit, e pentru ca nu au vazut de fapt idealul, cum este in literatura, esenta esentelor. eu cred ca am reusit sa extrag o esenta aici, pornind de la o discutie. poetul e ca un cautator de aur, doar ca aurul nu e nici macar in cuvinte, ci in emotiile pe care acestea, puse asa cum trebuie, le pot provoca. multumesc de citire si apreciere.
0
SVpoate părea o imagine dintr-un film, o parodie de genul: insul ridică mâna și publicul aplaudă; insul se așează și publicul aplaudă…
nu este despre derizoriu
și nici bășcălie
cred că sunt scriitori pe acest site care ar putea primi o stea la nume, să o poarte acolo și noi, ceilalți (de rang mai mic) să-i vânăm. să-i citim ca să le căutăm nod în papură și dacă le găsim, să le oferim la textul cu pricina o vânătă (vânăta e ceea ce mi-a trecut prin minte, hai-hui)
PS:- vânăta e ca să nu li se urce la cap vreo mov:)
nu este despre derizoriu
și nici bășcălie
cred că sunt scriitori pe acest site care ar putea primi o stea la nume, să o poarte acolo și noi, ceilalți (de rang mai mic) să-i vânăm. să-i citim ca să le căutăm nod în papură și dacă le găsim, să le oferim la textul cu pricina o vânătă (vânăta e ceea ce mi-a trecut prin minte, hai-hui)
PS:- vânăta e ca să nu li se urce la cap vreo mov:)
0
LAeu scriu poezie de dragoste, mai mereu. se mai intampla sa exced, datorita formatiei mele, ca m-am dat cu filosofia. multa lume fuge de textele mele, ca sunt poate prea true, ca sa ma exprim asa, ca pustanii, mie nu mi-e frica de cuvinte, fie ele cat de rele. nu cuvintele fac poezia, ci emotia. daca ana lui manole putu fi bagata in zid, cred ca si pula isi are loc in poezie, dar nu gratuit, ci sa fie asa acolo, necesara, sa arate autenticitatea. pentru autenticitate, mereu e necesar sa fii sincer, sa nu te dai dupa pom, sa te feresti. ori spui ce simti si ce gandesti, ori mai bine nu mai spui. ma uitai la ce se posta pe site in ultima zi, si ma apuc cu mainile de par, doar faceri fara simtire. prefacatorii. nimic magic, nimic real si adevarat. asta e, eu imi vad de drumul meu.
0
CȘDistincție acordată
nu mai poate repara Dumnezeu, da de unde scule să repare, ?
și cine e lumea,
o fi poețîi lumea? sau lumea poețăi?
o stea ca să fii iertat,
Amin,
:)
și cine e lumea,
o fi poețîi lumea? sau lumea poețăi?
o stea ca să fii iertat,
Amin,
:)
0
LAnu e același pentru fiecare om, e o stare, un nivel de percepție, o receptivitate și un mod de a-l respira. Da, în perioada asta mai profund religioasa am gandit un poem cu mai multe trimiteri, fiecare le înțelege cum vrea. mulțumesc de stea.
0
și cuvintele folosite… suntem oameni, plini de prejudecăți, prima impresie etc.
am început să citesc de câteva ori. și ieri…
de fiecare dată mi-a trecut prin minte că trebuie să am timp și stare pentru genul oferit și am renunțat
azi citesc iar și trec peste început și descopăr ceea ce (cel mai probabil știam, ori bănuiam) este bine conturat și profund
(am obiceiul să mă opresc din citit pe texte și să las semn gândurile, ca să nu-mi uit ideea… așa am făcut și acum. citesc mai departe și revin…)
pare totul desprins dintr-un delir și mă întreb:- de unde atâta coerență. nu se pierde șirul ideii… ceea ce ai de spus este acolo, în tine și se așterne pe coală.
tu spui că nu ești doar uman și că așteptările celorlalți sunt ceea ce ei pot primi, nu ceea ce le poți oferi…
opresc aici conentariu
nu am terminat de citit
m-a întrerupt ceva
revin