Poezie
genocid
1 min lectură·
Mediu
să tai un copac fără milă
să tai toți copacii de pe străzi
să tai pădurile
parcă mi-au dezrădăcinat inima
nu mai am frunze
nu mai am flori fructe răcoare umbră
nu mai am aer
copacii nu scrâșnesc
durerea lor e taciturnă
când scârțâie o ușă un scaun acela e oftatul unui copac
unui copac te spovedești în voie
dumnezeu este totdeauna în vârf
am scris pe scoarță pe hârtie pe sufletul său lemnos
cel care defrișează nu gândește
într-o altă viață
poate fi un copac
021097
0
îți vor înmuguri voințele uscate
și cele din trup și cel din suflet
îți va lua, el, copacul
frunzele uscate și,
pe ramuri crude,
îți va dărui frunze verzi.
așa se naște omul copac
și fiecare om copac așteaptă omul rănit
să-l îmbrățișeze…
De la rădăcini se taie pomul
Privind spre vârf, se roagă omul