Împreună

ai spus:
amintirile ar rămâne afară
fluturi pe stratul de humă
îi văd

Ai reușit să creezi o stare poetică și să induci cititorului (cel puțin mie) un confort liric. Fără o desfășurare inutilă.

Cuvântul "afară" este inutil, fiindcă "fluturii pe stratul de brumă" sugerează deja planul exterior. "Când acestea tresar" implică doar o secvență de timp, propun gerunziul "tresărind", cu caracter atemporal, excluzând factorul excepție și înveșnicind tresărirea. Curgerea izbăvirii de la unul la celălalt nu e cea mai fericită expresie, făcând trimitere și la sudoare prin alăturare semantică cu râul. Oricum, această curgere, fiind folosită doar cu sensul de comunicare, transmitere, nu implică posibila ieșire din matca unisonului, pentru a se forma un râu al pierderii de sine sau al pierderii definitive, aluzie la Styx, râul urii, în care se îneacă șoaptele demonilor, șoaptele ispititoare, ale dorințelor carnale și atât. Verbul curgere l-ai gândit cu scop tranzițional, pentru a face legătura logică cu râul, dar curgerea, de la unul la altul, printr-o simplă ținere de mână, nu prea are accesibilitate și nici motivație gravitațională. Comunicarea ar fi posibilă, ca o transfuzie reciprocă, dacă cei doi ar alege să se țină rană de rană, iar eu îți dăruiesc, cu drag, această sugestie mult mai profundă, care are cu adevărat rol purificator, de mântuire. Am citit, deci, textul tău cu deosebită plăcere și, mai ales, atenție, așa cum trebuie citit un text, pentru a-i pătrunde tainele, pentru a face conexiunile necesare. E un text foarte bun, palimpsestul mitologic îl găsesc foarte inspirat, simbolistica folosită, la fel. Mai ales asocierea aceea între fluturi, simbol al sufletelor, și stratul de humă, amintirile sufletului având, astfel, doar efemeritate. Sper să-ți folosească analiza mea pe text, oricum te felicit pentru modul sensibil și inteligent prin care ai poetizat atât de frumos despre iubire și mântuire.

Ȋn evaluǎrile pe care le ȋncercǎm cu comentariile noastre, comentarii care uneori iau forma unei adevǎrate şi nu mai puțin binevenite analize pe text, e o parte de obiectivitate. Dar şi cȃtǎ subiectivitate ! E bine deci cǎ pȃnǎ la urmǎ totul rǎmȃne la latitudinea autorului. De exemplu, şi eu am perceput cuvȃntul « afarǎ » ca nefiind indispensabil. Cu ultimele patru versuri ȋnsǎ mi s-a pǎrut cǎ s-a realizat un climax, un transport liric total.

o înțeleg ca fiind o șansă în plus pentru ca un text să fie adus în atenția cititorilor, indiferent de categoria acestora- consumatori anonimi, utilizatori activi care și lasă un comentariu ca semn al trecerii prin pagină, sau critici...
recomandarea se validează în final de către toți aceștia, gestul editorilor, sau al steluțarilor (referindu/mă la procedura celor 3 stele) fiind,bineînțeles, unul subiectiv

zisăi toate astea ca să nu tac :))

deci, cu respect vă adresez mulțumirile mele, atât pentru gesturi, cât și pentru opinii, observații, sugestii (le notez)

spor!

Am citit primele trei versuri si cand am ajuns la soarele prins in ziduri deja ma intrebam de ce e recomandata. Nu zic ca e rau, dar nu a mers pentru mine in punctul ala.
Am continuat si mi s-a parut foarte fin cum ai reusit sa ma imersezi inlauntrul lui "impreuna" fara efort, in "raul cel mare". Ma bucur ca i-am acordat atentia pe care o merita.

și-a găsit poemul sufletul pereche :)
Mulțumesc, Gela!

Cristina, totul e bine când... nu ne împiedicăm de un punct :)
Mulțumesc!

ar fi la fel de înţelepţi ca editoriii de pe Agonia, care recomandă texte fără analiză pe text sau cu comentarii de 1 rând, atunci fiecare cronică literară s-ar reduce la dimensiunea unui aforism, iar alături s-ar desena frumos o steluţă, în funcţie de culoarea ochişorilor lor, ca să se bucure autorii de plusul emoţional. Eventual, s-ar putea pune şi o rubrică specială în care autorul să justifice de ce cronica are doar 1 rând, iar în cazul în care lipseşte numele criticului de sub cronică, autorul să încerce să explice cititorilor că respectivul critic a avut o anume crampă la creier sau la stomac, şi că numele lui nu este relevant, de vreme ce steluţa există, aforismul există, iar autorul textului poate crede în contnuare în şansa lui, imaginându-şi, în timp ce doarme, cu ochii întredeschişi, că urmează o cronică, un nume, un studiu literar, iar, apoi, marele public va fi în extaz, ba chiar şi Dumnezeu va aplauda fericita continuare a cronicii şi dezvăluirea numelui maestrului exeget. Sper să nu deranjeze parodia mea făcută la adresa criticilor literari.

mai în glumă, mai în serios, zic că

nu-i chiar așa mare deranjul

până și absolutul s-a relativizat, deci...

la urma, urmei, eu zic că recomandarea unui text, chiar și fără explicații, duce în final la o validare sau nu, că mi-ar plăcea în mod deosebit să observ argumentația editorului, chiar și mai mult a celor care oferă steluțe, e altă poveste... m-am obișnuit cu această cutumă

deci, eu cred că regulamentul trebuie schimbat luând în considerare comportamentul, așa cum tot ceea ce în societate devine caduc și se adaptează legile din mers :))

care nu isi aveau locul sub acest text

şi vin cu o intrebare pe text, fiindca Ilie nu s-a prins de subtilitatea eliminarii acelui Afara

fara afara, fluturii apar din dubla ipostaziere, fluturi interiori, ai dragostei, inghetati pe stratul diafragmei, care si ea tot pamant este

si fluturi exteriori, sugerand, si efemiritatea, si racirea, si indepartarea

de ce sa nu pastrezi frumusete de dublu sens semantic, prin eliminarea unui cuvant? De ce sa nu lasi cititorul sa aleaga el unde simte fluturii?

si de ce sa nu fie rana de rana curgerea?

simt ca textul a ramas la un stadiul de larva, in loc sa zboare spre inaltimi inegalabile

caci nu steaua aia rosie ii ridica valoarea, blocandu-l pe autor, ci adevarata cizelare!

fiindca prostul de mine, stie ce vorbeste, Ilie!

sugestiile tale le-am notat
nu am intervenit pe text din respect pentru cel care a recomandat textul și pentru ca cititorii să intre în contact cu textul așa cum a fost el recomandat

nu mă agăț de vreo stea, dar respect locul așa cum îl consider eu că este, un atelier care își atinge scopul atunci când dialogul este deschis

n-am ezitat să iau în considerare sugestiile

cred că forma propusă de tine, prin eliminarea acelui afară este foarte bună
nici varianta cu rănile nu-i de trecut cu vederea

probabil voi folosi din sugestiile tale, deocamdată, pe acest site, îl las asa... nu mai explic de ce

mulțumesc!

cumva, voi căuta să păstrez nealterată imaginea de la care am pornit, aceasta nefiind în acord cu interpretările date de cititori (pe care le accept cu bucurie)

macar exista o explicatie, cu toate ca sunt niste lucuri care ar trebui, cumva, remediate. Modificarile minore aduse unui text recomandat, fie ca sunt corectii gramaticale, fie ca sunt imbunatatiri, nu ar trebui sa duca la pierderea recomandarii, iar editorul, dupa discutiile care au loc intre autor si cititori, ar putea reveni cu instelarea, tocmai fiindca autorul a tinut cont de opiniile celorlalti. Altfel, daca un text ramane cu greseli sau intr-o forma care nu mai corespunde cu alegerea finala a autorului, exista riscul ca el sa fie promovat de cititori, in forma nedorita. Iar daca autorul pleaca de pe site sau trece in nefiinta, sa ramana varianta necorectata si necizelata, ceea ce ii aduce un prejudiciu. Tocmai de aceea, ar fi fost frumos daca autorul si editorul ar fi ajuns la un acord, in urma unei discutii transparente, sub text, prin care sa se decida daca instelarea ramane in urma unei modificari. Dar, de vreme ce nici macar nu se stie cine a recomandat textul, si nici macar nu se cunosc motivele pentru care a fost recomandat, recomandarea ramane un obstacol pentru evolutia textului si pentru incercarea autorului de a se perfectiona si a transmite cititorilor un text cat mai rafinat cu putinta. Din punctul meu de vedere, creatia literara trebuie sa merite cel mai mult respect, fiindca e vorba de limba, de actul daruirii in sine, de munca depusa de autor. Si mai este si un aspect, negandit de nimeni. Daca autorul e de acord cu o modificare, care nu va fi facuta pe site, din cauza recomandarii, atunci altcineva poate observa metafora su figura de stil care s-ar fi dorit a fi folosita si o poate folosi ca bun propriu, nemaifiind protejata in niciun fel de drepturile de autor. Te trezesti, tu, Ilie, ca metafora pe care ai vrut so folosesti in text, dar nu ai facut acest lucru, ti-a fost furata de altcineva, pur si simplu pentru ca nu te-ai decis asupra acestui aspect. O publica pe hartie, o inregistreaza cu ISBN, si ramai cu buza umflata. Si asa am obervat ca se practica plagiatul pe aici.

eu
sunt doar o coajă de om
în care metafora dospeşte
uneori
născută prematur
topindu-se gheață
alteori
prea târziu
de ardere arsă

necuvântarea din mine
nu-i tăcere
nici unduire de şoapte
doar o vibrație a divizării
când creşte cuvântul
întreg și unic
precum embrionul
în pântecul mamei

***

fiecare în felul său, cu a sa poezie

nu o voi duce cu mine, nu caut gloria
cel mai probabil atât se va spune despre mine cât apuc să aud, apoi...

creştea un nuc, care făcea nuci cu coajă mai tare! Vorbim, totuşi, de un autor impunător prin poezia sa profundă şi inteligentă, care are şi un dram de orgoliu! Sunt curios care va fi reacţia ta dacă critica literară te va semnala în lumea literară, acea lume în care ai făcut primii paşi. Va fi percepută ca glorie menţionarea ei la biografie sau va fi percepută ca o chestie firească? Până una-alta, fragmentul lui Dan Iancu şi prefaţa Ottiliei sunt lucruri care au deschis calea. Vorbim, ca să fac şi referire la poezia ta şi să nu fiu off-topic, de amintiri care vor rămâne afară, ca fluturii pe stratul de hârtie. Dar până să ajungi acolo, vor fi parte din tine, fiindcă toţi cei care vor scrie despre tine, vor scrie pe paginile din tine, fie că vrei, fie că nu vrei. Va fi tot o curgere, de la unul la celălalt, precum în ultima strofă din poem. Şi în această curgere, se vor îneca toate şoaptele demonilor sau piţigoilor. Şi te vei întoarce la tufiş, deghizat în piţigoi, sau vei fi vultur?

Rămâne, firească, întrebarea din poem: Cine

ne-ar asculta inimile
când acestea tresar
la adăpost de lumină ?

cu drag, felicitări încă o dată pentru poem!

perfecţiunea nu o caut
m-am ataşat de-ale mele imperfecţiuni
ca de căţelul acela şchiop
cu ochii săi blânzi
pe nimeni să nu învinuiesc
învăţ
de când am ales să mă dezbrac de furie
şi nici la pescuit nu mai merg
doar îi hrănesc cu firimituri
ca pe porumbeii din parc
nici fluturi nu mai alerg
îi las să se aşeze liniştit pe mine
şi-mi place să-i privesc cum tresar
ascultându-mi inima

dar un suflu sistolic de care nu scap
aşa m-am născut

Mi-a placut, Pur si simplu, Fara analiza pe text, Specialitatea "Caragea". Ma abtin sa mai spun altceva. Ca se interoreteaza, Nu te-nfoia Ionut. E o simpla intepatura prietenoasa, Ca azi sunt bine dispus.

de ce sa ma supar? Din contra, ma bucur sa vad ca oamenii comenteaza texte, fiecare dupa timpul si posibilitatile sale. Acum 3 luni erau 10 comentarii pe saptamana, acum e o crestere considerabila. Si cred ca am si eu un merit la aceasta crestere, oricat ar carcoti unii. Am facut o promisiune si m-am tinut de cuvant. Spor in continuare la comentat!

Pe vremuri ci că s-a dus Ceauşescu, ȋn vizită de lucru, la o fabrică de biscuiţi. Şi a intrat ȋn interiorul fabricii la banda de asamblare a pachetelor de biscuiţi. L-a ȋntrebat pe un muncitor ca să se afle ȋn treabă: „biscuţi, biscuiţi?”. Iar muncitorul: „biscuim, biscuim, tovarăşul secretar general!”. Prin urmare ce să facem şi noi: „comentăm, comentăm!”. Ȋl rog pe Domnul Stanica să nu se supere ca ȋn loc să mă ocup de poezia lui frumoasă, mă ţin de bancuri. Că, aşa cum am zis, azi sunt bine dispus