Trei furi acâțarâ un embur / pârmâteftu cari avea mulțâ pitaci (pâră di bâcâri) cu el și dicara âl’i li loarâ, ș-l’i mpârțârâ anamisa di el’i. Ma cara nu-avea mâcatâ dauâ dzâli țiva, âl’i lo
Voltaire avea tu slujba a lui un ficior gioni, ma multu linâvos.
- Josef, âl’i dzâți unâ dzuâ domnul a lui, adu-n’i-li pâpuțâli.
Josef yini ayon’ia shi Volatire bagâ oarâ că pâpuțâli a lui
Dupâ ți Dumnidzălu adră loclu tut, cu munțâ, cu văl’iuri, cu api, cu-amari, acl’imă la el milețli tuti ca sâ-și aleagâ cathi-unâ ți l’i-va inima.
Acâțarâ milețli și s-dusirâ tuti la Dumnidzălu
Fabulâ dupâ Esop
Iancu Ianachieschi-Vlahu – “Limba armâneascâ ti sculia primarâ”, 1997.
Vulpea câdzu tu apuț, a cum nu ștea cum s-iasâ, lipsea s-așteaptâ. Un țap cari murea di seati acâță
Ș-eara un om multu mintimen. Aestu om avea trei huzmicheari. Unlu loa dauâ suti di groși tru-un an, alantu – ținți suti, a treilu – unâ n’il’ie. El’i s-âncâcea anamisa di nâși.
- Ti ți tini
Unâ dzuâ cându vulpea imna pritu pâduri, u astâl’ie unâ mulari. Și, cum nu avea vidzutâ cânoarâ nâ mulari, s-aspâre multu și fudzi. Cum fudzea ea ași, na u-astâl’ie luplu. L’i spusi că vidzu unâ
Unâ searâ cându ntunică ghini, un huryeat ș-trițea prit cali ti acasâ. Di-anumirea avea aspindzuratâ un sac gol.
Pi ningâ cali vidzu un mușat bâhce. Tu bâhce criștea un mari praș. Huryeatlu
Eara unâ oarâ, tu unâ pâduri mari, un aslan ți eara vâsil’ie pisti tuti prăvdzâli. Și-aslanlu aestu ți bână mulțâ an’i, scâdzu ș-auși multu ș-nu putea dip. Cu putearea ți-i armasi tora nu putea
Eara tsi nu sh-eara.
Unâoarâ sh-unâ etâ, eara nâ moashi. Moasha avea nâ featâ sh-un ficior. Unâ dzuâ, cându s-dutsea niscânti muljeri ntrâ leamni, dusi sh-moasha noastrâ s-aducâ tsiva
L-vedz nsus tserlu? Easti-mplin di steali,
Sh-luna canda arâdi cu eali;
Vedz a mea vrută? Nu-i mushat?
L-vedz aclotsi-arâulu tu livâdici?
Shi spuma-lj bashi, lilici,
Ân sinlu-a lor elu-i
-"Feată, feată, nu tsâ-alagâ,
Că ici tsiva io nu tsâ fac.
Tini vedz că soarli s-bagâ;
S-nu ti acatsâ vâr vârcolac.
Stăi, ashteaptâ s-yin sh-mini;
Că nu nâ veadi vârnu om
Când' him doilji-i
Avdzâ, lea feată, yina cu mini
Aclo pi munti, la shuputir,
Tsi, dit a loclui avuti sini,
Mash prit virdeatsâ curâ imir;
Aclo, lea scumpă, bana shi-u bunâ,
Aclo dit lumi itsi arâvdari
Armâni
Aho, aho, ficiori shi frats,
Shidets niheamâ sh-nu minats
Că voi zborlu s-nj-ascultats;
Cara-i anlu pi-alâxeari
Sh-ti-atsea vinim ti urari
Cu nai marea ihtibari:
Tu-anlu tsi va
- "Spuni-nj, bre gione, ocljiul di-amurâ,
Tsi eshtsâ tini? Un Armânash?
Budzâli-aroshi, mushata-ts gurâ
Mi-alashi nâ oarâ dultsi s-li bash?
Că tsi am, nu shtiu; di cându tini
Ti vidzui
NICOLAE BATZARIA (1874 –20.11- 1953 )
Nicolae Batzaria easti fârâ di altâ nai ma marli scriitor umoristu armân, niagârshitlu shicâgi, a curi pârâvuli s-arâspândirâ tu armânami nica di
Paznicul satului și jandarmii turci
Două dintre cele mai mari bucurii colective ale satului erau culesul viilor și culesul castanelor. Erau adevărate sărbători mai ales pentru tineret.
Viile
Oarfânlu sh scljinciul
Un om lu lo niavearea
Sh-agiumsi ca s-bâneadzâ
Cum... s-nu vedz vârnu-n lumi,-
Ma multu s-agiuneadzâ!
Sh-nu eara cu leani, corbul-
Că dzuua câtu-i mari,
Nâsu caplu nâ
Hiljea-nji, vruta-nji
Tsi nu ti featsishi ni Yramusti
ni Samarina
ni Hrupishti
ni Perivoli
Tsi nu biush ni apă adusă cu ghiumili
di la Doltsă
di la fântâna alu Bucuvală
ditu trăpiclu
Ascăpăm di iarna greauâ,
Sus tu munts nu-armasi neauâ;
Cresc lilici, tindilina,
Ies armânjilji Samarina.
Ncarcă casili pri cărvani;
Calji tuts imnâ rivani,
Un spri un, - ti ljia
La tutushtili di-ndzeanâ picurarlji tuts s-adunâ,
Di pri Elimbu âlj mutreashti nvirinatâ albâ lunâ.
Ma nu shtiu trâ cari lucru picurarlji s-adunarâ
La turushtili di-ndzeanâ, a lor celnits
Jiloslu a tau cântic
Lu-alepshu astădz eu,
Shi multu nj-vine jali,
Shi multu nj-vine greu.
Că-armasirâ cârărlie
Ca ponde far di oi;
Ma cama greu anj vine
Dornj'nj scumpul a li mami,
Dornj'nj alba mea fidani.
Pănă măni dimineatsă
Fă'nj tu nitsă (sârmânitsâ=leagăn) "nani-nani".
Fă'nj tu nitsă "nani-nani",
Că'i noapti, shi'arcoari
Shi
La furat de poame
Era o vară îmbelșugată. Cerealele coapte străluceau aurii în lumina soarelui. Doleani era nu numai un sat de crescători de vite, ci și de agricultori. Era singurul sat de
Nsus tu munti-aurlâ cânjlj,
Picurarlj plângu-acasâ.
Vor sâ s-ducâ tra s-âlj-anganâ,
Ma muljerlj nu-i alasâ,
Că chirdurâ oili toati
Shi nu pot ta s-âlj hârneascâ-
S-mutâ perlu cându-i
SM