Din tine se hrănește iubirea,
inima-i gura ei
cu foamea pe buze.
Când simți dogoarea-i
atingere împlinind
timpul pare a se stinge,
senini,
ochii se întrec să se soarbă...
Sunt ore când
m-am rupt de trecut înainte să-mi spuneți
ești de pe vremea umbrelor roșii
ascult cântecul cucuvelei
pe câmpurile lăsate pârloagă
de revoltă
arunc var în fântânile limbuților
să le treacă pe
Rămân
în miezul cuvintelor
o columnă de sunet
cântând înaltul robit.
Sparg tiparul luminii
în așchii
mai ascuțite ca diamantul.
Rădăcinile peste margini se-ntind,
de înverzește uleiul
Neînțelese întrebări se amestecă
În gândurile rămase de veghe. Cu cine mă voi potrivi
pe drumul vieții plin de întâmplări
și cui îi voi mărturisi iluzia
și teama de care nu mai pot
Un delir e în adâncul fântânilor nopții
stelele alunecă pe orbite, se privesc,
pe argintate întinderi cerul respiră,
păsările n-au somn în arborii lunii.
Apele dau buzna peste pietre cu sufletul
în fiecare dintre noi ceva nu-i pus la loc
până și întregul are unele scăpări
conștiința îndoielnică lucrează-n ascuns
zace ca o apă liniștită și tulbure
se vede numai respirația puțin
Mi s-au despicat cuvintele
ca de un fulger în noaptea
slăvită,
de ele n-o să mă mai rog.
Broboane de teamă taie fruntea,
lumină și întuneric amestecate
într-o ceață lăptoasă
se evaporă
Ziua în grădina florilor, mireasmă,
fluturii odihnesc pe corole,
jucăuși și nestatornici
zboară de la una la alta.
Citesc în liniștea cu arome,
se desfășoară un potop de petale
frumuseții
Sentimentele-mi sunt coapte și mă supun
neliniștii lor de sfâșiere.
Prin ele urc în așteptare
dorul atingerii împlinit
izvor al cuvintelor dulci.
Răbdarea tot mai subțire
naște forme
Mi-am denumit gândurile
într-o ecuație cu multe necunoscute
de nerezolvat fără ideea
înlocuirii termenilor.
Din dimineți liniștite devremele se naște,
axiomele știute par
Pe sub o punte legănându-se,
trecea râul de sare
spre ținuturile ratăcite de timp
cu pietre vorbitoare și albe,
drumurile poartă numele lor.
Prin mine se scurg temeri ciudate,
vertebrele-mi
Mi-am pus sufletul în zbor
pe aripile păsării de seară
cu îndemnul să nu uite
inima în care am fost frați.
Nopții i-am cerut
să-mi răpească stelele și luna,
umbră să nu lase,
împreună cu
Iar ce spune
prin cuvinte de miere alunecă,
de inima o curge
în vorbe.
În preajmă cu ochii plecați
altare de cărți luminând,
infinite popasuri
la porți de lumină.
Zile și nopți
Flămând
tot strânge în cupe
verdele crud, mișcător,
în dimineți de iarbă înflorind.
Creșteri ciudate în cercuri de ceață
ape grăbite cheamă pe râuri.
Se rup de cer nopți și-i
Chiar e mai plăcută clipa
când o spintecă
tăișul așteptării,
de mă satur de bucurie
să-i intru sub piele.
Și nu mă opresc la pragul acesta
pe care și orbii îl trec
pipăind lumina,
ard
Umbrele se așază pe genunchii tăi
ferindu-se
de zăpușeala amiezii.
De-aceea caut îndepărtarea lor
să le iau locul,
motiv să te pun în poeme
semn să-mi faci cu buzele arse.
Atunci îmi vei
Cum să-mi placă cine sunt,
când mă face să mă împotrivesc,
să urmez o cale nesigură
ce nu duce unde doresc?
Rezultat să dau faptelor normale,
un nod de cuvinte în care-i esența.
Tremurul
Nimeni nu-l vede stăpân
într-o piele de-a lor
gata să se pună chezaș
pe fața norocului,
fără nici o remușcare
când inima pe masă o pune.
Scântei se nasc în cerul atingerii
și crește
Nu mă mai mir
când în mine rodește
fructul smochinului amărui,
dulceața gurii tale
înseamnă atingerea iluziei,
crepusculul serii...
Numai atunci urzește bucurii
de ți se topește
Fără cerul aburit al gurii
lângă pâinea din suflet
masa-i simte lipsa licorii.
Bucurați-vă de liniște cum coboară
și-i tremură aripile ca o pasăre
de mi se urcă vântul prin oase!
Scotocesc
De axis mundi rotund se-nfășoară
Căte-un meridian fără de frânghii,
O paralelă trece pe la țară
C-o floare în păr și smulsă de unghii.
Pietrele Doamnei ș-o Cruce în Carpați
Iar giumalăii stau
Deseori mă năpustesc pe străzi
studiez toate clădirile
și le pun la locul lor,
construiesc o nouă ordine
după alte criterii de adevăr.
Sunt un îndrăgostit
care se autodepășește și scrie
așa,
Era stăpânită de ceva ce nu bănuia
sub pielea ei se plimba un ins
care-și făcuse sub ea acoperiș.
Inima i-a destăinuit trupului
dar nu s-a întâmplat nimic.
Convinsă de adevărul
Podiș pe fruntea mea lată,
urme de văi.
Se-ntunecă clipele înghesuite în buzunare,
mâinile-mi scapă din vedere oamenii.
Se ridică oasele din rădăcini
și se mișcă.
Poveștile se deșiră prin
