Silviu Somesanu

S-a șters de lacrimi pe obrajii împiersicați de puf încruntându-și sprâncenele ca o viespe, se apropia tot mai mult de o răbufnire de furie pe toți cei care o socoteau o fetișcană care nu

Sunt în gândul tău o virilitate ascunsă în anvergura unei dorințe refulate ruptă din contextul situației întâmplate, cădere în hiatusul moralei de unde nu poți scăpa fără oprobiul public. De

Rodul meu de lumină e în verdele mugur închis unde dorm iernile atingerilor nopții nemaifiind altceva de făcut decât deschiderea ferestrelor larg. Trupul urcă în formă la vârf se desface în

În tren m-am culcat pe coapsele tale și am visat un el dorado unde și alții au căutat și n-au găsit decât o noapte de speranțe rostogolite-n pustiu ori uitarea pierdută printre alte ruine. La

Arșița verii stăpânește între marginile anotimpului fără să-i strice reputația, valuri de căldură năvălesc din sud, altă secetă năruie așteptarea, pielea ei zdrențuită. Cel însetat nu-și mai

Noaptea în care o să mă sting e o noapte spânzurată de cer, ea însăși o să moară într-o dimineață tristă. Poate ce cred eu nu-i adevărat dar lumânarea aprinsă-n întunericul ei mă va lumina pe

Atât de bolnav era timpul fărădelegii încât înebuniseră salcâmii de mirare pe marginea unui drum de pământ desfundat care nu ducea niciunde, ca să nu se supere nimeni care o apuca aiurea și se

Alunecă lumina peste cuvintele noastre scăpate între crăpăturile pământului ars de secetă și lumea se vaită cu un fel de plânset ruginit și el pe buzele uscate, încât nu te poți aștepta la nimic

O încrâncenare de zile mari stăpânește pe toată lumea, nu mai încerc nimic care să iese din rând, știu sigur că la toți le sare țandăra imediat și mă refugiez în gândul tău lacom de

M-am refugiat în vocea explozivă a unei femei nervoase când argumentele nu mai însemnau nimic ci doar acceptarea stării de fapt. Oamenii se plictisesc repede și renunță, nepăsarea îi călește în

Nimeni nu m-a iubit mai mult decât am putut eu să încerc, am pus pe fața fiecărui gând imaginea inimii rănită de iubirea promisă și nimeni n-a observat. Cuvintele-mi sângerează și azi în

Se îmbrățișează tot mai des, se rup unul din altul în părți egale cu fiecare. În jur oamenii gândesc liber dezvoltă tot mai sofisticate sisteme filozofice, fenomene și categorii care se

Noaptea în care am prins viață era cu o săptămână înainte de nașterea mântuitorului într-un început de iarnă fastuoasă. Se desprindeau magii de treburile zilnice, urmăreau semnele

E grotesc să te strig cu partea mea de gînd lipsă, ești prea departe și auzi doar sferele rostogolite, carul mare își fixează osiile paralele și stelele stau la rând. Lumina îmi coboară prin

În ceruri urcă drept închipuirea Peste satul cu veșnicia în urechi, Bat clopote cu sunetele vechi Și-mi sapă prin memorie uimirea. Dimineața vin fluturii să soarbă Roua bucuriei, nectarul

Nopțile se scufundă-n stele, satul se urcă deasupra de râu, pe cer e o mișcare abia percepută câțiva meteoriți cad peste ulmi la marginea pădurii dincolo de poiana soarelui unde fetele prinse-n

Noaptea privesc pe ferestre de argint caii nisipurilor care aleargă pe plajele mării, ei filtrează întunericul pe nări nechezând ca niște năluci ale vântului scăpate din frâie de însuși stăpânul

În meditație devii din ce în ce mai adânc intri în propria fântână în genunchi să asculți cum susură apa în urcare și din această cauză timpul în clipele căruia poate să se nască

Îmi intră sângele printre degete, se umple de mine și-și dă palme peste ochi că n-a văzut inima unde să cuibărească un circuit de iubire normal.

Venea deșteptarea.Ea se producea printr-un clinchet când somnul era cel mai dulce, când nu-ți convenea înviorarea.Era prea devreme și erai gol de tine însuți. Se executa mai departe ritualul

Eu te-am întâlnit din întâmplare înaltă subțire, fragedă ca o liană-n spirală pe trunchiul minții Cu ochii-n ochii mei tremurători. O îmblânzire de arome tulburătoare, o revărsare de lumini și

Se descompun cuvintele-n gânduri eu le scriu așa cum îmi vin în minte rotunde și pline de nuanță, în ele îi regăsesc femeii surâsul și taina. Din prea liniște, mirare și se face seară-n lume

Ar trebui să înțelegi limba în care vorbesc în tăcere cuvintele, să le prinzi de-acum sensurile în care o să-ți recunoști rădăcinile ce o să-ți aducă aminte de neamul pe care mereu îl

E un sunet auzit dintr-o șoaptă de vânt, e clinchetul din clopoțelul timpului în seara târzie când fetele urcă-n vârstă, între degetele subțiri culeg raze de stele și adorm cu ele în brațe. Simt