Silviu Somesanu

Iunie își pregătește cuptorul, își revarsă căldura peste fructele verzi, eu merg la cules de cireșe în Gorj. Munții se apropie pe jos de câmpie, apele se odihnesc între malurile râurilor, nu se

,,Cel care sunt'' a plecat peste munți, strigă călătorul fără nume și-l plimbă prin oase minerale. Adaugă zilele în necesara hrană; bucură ochiul cum caută, urcă timpul pe coloane de

Noaptea a înghițit orașul unde am înecat fericirea, din spatele ferestrei privesc nerăbdător strada, sparg clipele care-mi șterg trecutul frumos pudrat. În așteptatele întâmplări, noaptea asta

Au dus luminile rampei la abator s-a deschis o linie de sacrificare, de oameni politici cu nume sonor pe criterii de purificare. A început să meargă linia strună trimiteau mulți într-o

Mă întâmpină pe cale un fulger globular ce-mi tulbură tăcerea ajunsă la rutină, și cerul învârte norii deasupra circular cu șerpi de foc în gură de-s înglodat în tină. Când tălmăceam un vis

E surâsul femeii nisipos ca o plajă întinsă la marea de iubire dincolo de care am să-mi fac port. E târziul din seară, crepusculul grăbit să deschidă porțile nopții, intrarea-n tăcerea de

Ce frumos era înainte când m-am băut de cuvinte și de noroc ca un sărăntoc. Și azi mă beau de viață în fiecare dimineață și-n fiecare seară de iubire amară. Vino și tu dacă vrei iubito

Prea multă dăruire strică chiar și uneia ca tine rebelă care iubește frumos ca într-o ploaie fără umbrelă. Eu știu și m-aștept la cei mai rău cu tot sufletul pe masă, îmi spui că nimic nu se

Noaptea mea nu are dușmani dușmanii ei au murit, o veghează un înger alb. Iubirile-i toate au plecat în trecut, a rămas o simplă noapte cu întunericul pe buze și acelea uscate de atâta

Mi-a plecat femeia din cuvinte, sunt îngândurat, bate crivățul prin oase, se agită singurătatea. Pe malurile cerului vin anotimpuri de ceață, soarele se vede mai rar și păsările-mi sunt

Nopțile se perindă monotone, o liniște se descompune și curge din pereți, nu se poate locui casa bântuită fără să deschizi larg ferestrele, să pătrundă sunetul stelelor și lumina

Dau la o parte tristețea barbară această piatră pe inimă, chiar inima bolnavă de amintiri, o îndemn să-și verse sângele-n vene. Mă concentrez în eul meu singuratic să-i deschid ușile și

Copiii așteaptă îmbujorați să înceapă dansul totul era știut, mișcările studiate și repetate oricum ori mai intervine se poate corecta din mers. Oamenii se mulțumesc să privească, uneori se

Toamna se scutură-n trupul tău cu rod, dorințele împlinite freamătă pe un pat de frunze uscate, ploile se pornesc dinspre păduri, norii alunecă obosiți între deal și vale. Păsările se strâng la

Dragostea este o săgeată otrăvită în calea căreia dacă te încumeți să stai poți muri din prea multă plăcere ori poți rămâne cu o rană pe viață ce nu se mai cicatrizează și mustește de

Ce simt mai aproape de mine, țara cu pământul ce mustește comori, ce simt mai aproape de ea, trădătorii cu ochiul ascuns în piele. Ce am cel mai de preț de spus, cuvintele prin gura ei de

Privesc și umplu-n tăcere scorburile adânci ale sufletului. Pun la început gândurile,apoi visele neizbândite, pun la început cuvintele, meditația și reflecțiile. Le așez în straturi

Nopțile tale se plâng de lipsa de dragoste zvârcolindu-se până la nebunia furtunii fapt ce ascute starea de nerăbdare bolnavă, rupe somnul în bucăți, îi sparge oglinzile până vine dimineața să te

Nu mă pot îneca într-un suflet ca într-o apă vijeloasă după furtună, simt o strângere de inimă cum se oprește pe linia ce separă lumina de întuneric și-n ochiul meu rămâne bucuria privirii în

Surâsul tău e o dimineață în care se trezesc florile să-l soarbă, o iarbă care-și spală fața-n rouă și soarele răsare să-l sărute c-o rază furată cu gândul de muritor. E o lumină care se

Mulți nu ne mai aducem aminte nici numele vechilor iubite din tinerețe, ne-am irosit trăirile cu dărnicie și am căzut pradă unor tandreți prefăcute când își dezgoleau coapsele din

Nimeni nu începe să creadă din bunătate sau pentru micile ori marile realizări obținute ci mai degrabă din lipsa de încredere în sine, își caută un refugiu de liniște până se conving de

N-am nicio clipă pe care să o desprind, să o separ din curgrea timpului și să o așez în fereastra temniței trupului din care mă zbat să ies rupând lemnul zăvorului pe care-l știu pus undeva unde