Poezie
Lumina îmi coboară prin sânge
1 min lectură·
Mediu
E grotesc
să te strig cu partea mea de gînd lipsă,
ești prea departe și auzi doar sferele
rostogolite,
carul mare își fixează osiile paralele
și stelele stau la rând.
Lumina îmi coboară prin sânge
și pulsează prin inimă, zodie de săgetător,
nervii nu mă cruță,
luna ca o potcoavă de cal aurită
îmi lasă o deschidere prin simțuri,
orele nopții se dilată-n ceasuri
și somnul mi-e plin de tine
ca de nisipul măcinat într-o moară
din care lipsește pustiul.
Îmi zic,
cum poți să induci nopțile tale de frustrare
și lași pe drumuri așteptarea,
de mă scufund în propriile cuvinte
într-o limbă necunoscută.
Mă rup din această limbă
ca un ram prea încărcat de fructe,
din cuvinte o să-mi fac un scut,
să am cu ce să mă apăr
de săgețile veninoase ale lumii
și tu să te convingi
cu cine împarți melancolia.
001595
0