Nu căuta vrajba celorlalți semeni
în contul binelui dorit
pentru care nu faci nimic deosebit,
dintre toate întâmplările e destul să fie una
care taie obișnuința în franjuri
după care
se
Dintre toate așteptările întâmplate
a ta a fost cea mai lungă
dar dacă n-ai observat nimic
au trecut clipele care ne unesc
într-un alt anotimp mai îndepărtat.
Nopțile albe vor arde scrum
se
Încurc des gândurile cu visele,
mă lupt cu aripile ce nu-mi cresc
de nu pot zbura-n univers,
tu-mi spui că totul e posibil
eu mă îndoiesc,
știu până unde se întind limitele
și cobor cu
Învăț să despart în silabe gândurile trădătoare
ca pe liniile de cale ferată când ocolesc vântul
când n-am ce să învăț îmi afum degetele
cu o țigară tare din foi,
tăcerea îmi fură timpul din
Îmbracă haine nepotrivite iernii,
zăpezile s-au depus până la acoperișuri
nu e căldură,
înghețul se-nghesuie să treacă pragul.
Noaptea este dușmanul de moarte
nici câinii nu latră,
la
Mai toți cunoscuții îmi spun pe nume,
numai tu ai un diminutiv anume
care are o rezonanță ruptă din tine,
de fapt nu te temi să te cauți în el
ca un gând într-o dorință din vis.
O să mă vindec
Starea mea de așteptare mă face bănuitor,
n-am nicio teamă de singurătate,
o cunosc și nu mă face vulnerabil,
știu s-o dezbrac de tăceri virgine.
Nu vreau să locuiesc printre umbre,
îmi beau
Împing destinul spre margini de timp
ca pe un bolovan colțuros
închid ochii și-i aștept căderea.
Mă îndepărtez și nu mai privesc în urmă,
am scăpat de temerea care-mi dădea fiori
și mă aștepta
Focul se stinge inundat de ape
grăbite de durere,
umbrele se așază triste pe ochi,
chiar dacă privesc o ceață gălbuie
ea-mi trece prin față, fuge spre un orizont inexistent,
îmi vine să mor,
Au rămas urmele tăcerii în oasele vântului,
munții stau și ei încremeniți și privesc
vulturii cum se agită deasupra,
pădurile alunecă de pe coamele lor
spre apele pâraielor înspumate
care se
În gânduri îmi înfloresc zâmbete,
grădinile tale roditoare
unde fructifică dragostea inimii
în sămânța spiritului liber.
Zorii dimineților
respiră în cântecul păsărilor
armoniile
Cad pe gânduri rămase-n memorie
sângele-n vene bate cu furie-n maluri
nu pot să mă identific, aștept
ruptura din legăturile în care sunt prins.
Dorințele-s întoarse pe toate fețele
și ochii
Printre file îngălbenite
curge mierea poemelor vechi
din cărți vândute la înțelegere pe stradă.
Cumpărătorii-s puțini, mai mult cei în vârstă
vor să-și amintească anii tinereții
cu spiritul
Lumina pâlpâie în inima pietrelor înghețate fără să se crape,
vin zăpezile nordului cu vânt și ger,
cu furie ne-ncearcă răbdarea ascunsă-n obișnuința nepăsării.
Cel ce iese-n față este dat la
Se-ntinde ca gripa,
aduce gerul în unghere și pune sub talpa iernii potcoave de gheață.
Liniile de forță se clatină sub zăpezi abundente spre bucuria nevinovaților.
Pune flori argintate la
Privesc cu fața la cuvântul de început,
a urcat mulți pași pe trepte până astăzi
zidit în fiecare trup ca într-un templu.
O trăire lăuntrică sfințită cu dragoste,
o fantă de lumină către
Ea apasă cu degetele subțiri pe clape albe
și odaia absoarbe-n pereți, sunetele
mai vălurite ca marea
și mai înalte decât coloanele
pe care se sprijină cerul în amiaza cuvintelor
când vine
Când noaptea se spăla pe fața de întuneric
și inima ta era înfiptă într-o săgeată
eram plecat în armată,
ai tăi mă vedeau ca pe un soldat inamic
care le fură teritoriul.
Mă priveam în
Fiecare zi este o filă scrisă-n amintire,
nimeni n-o poate citi pe fețe
rămâne presată ca într-o carte ascunsă
undeva-n subsolul conștiinței
care nu doarme până la moarte.
Întunericul și
Tu ai fost închisă într-o colivie de dorințe,
aripi nu ai dar ai pulpele pline
și pătrățele de mușchi crud
de luptătoare,
învingi pe cei poftitori de frumos.
Eu privesc pe fereastră-n
Ea cântă la vioara portocalie cu sunete roz,
absoarbe din inimi sânge albastru
în cerneala cuvintelor încă nescrise
poate un pic mai deschisă,
după masă armonia e lăsată să gândească
vine ca o
Să nu pierzi ocazia
ea trece pe lângă tine ca un tren
apoi nu mai știi că a existat.
Viața curge grăbită-n matcă
ca și sufletul tău lovit de trădări
acoperite cu nepăsări care dor în
Surâsul tău ademenitor dezbracă gânduri ascunse,
le lasă o pânză pe ochi în ciuda poftelor,
cine să le satisfacă?
E o întrebare fără răspuns venită din noapte
când luceafărul se îndepărta de
Nu mă ademeni să mă gândesc la tine
cum rupi noaptea precum cuvintele-n silabe
și calci pe ritmurile sonore,
de fiecare dată întorci drumurile înapoi
și faci pietrele să tresară,
apoi ca o
