Silviu Somesanu

tu nu vrei să vezi înlăuntrul tău este zidit altceva la temelie cu alte valori ce-și valorifică trecutul-n fiecare prezent nu poți decât să depășești limitele care se luptă pe metereze să

Nu mă miră nerăbdarea, cireșul coarneș a înflorit, cireșele lui negre și dulci o să fie culese în curând de femei cu sânii copți de mângâieri calde. Aroma nașterii din cofragul nopții toarnă

Știe să uite cum moare în fiecare clipă plină de iubire neîmplinită, așteptare de clopot spart să-i plângă sunetele. Cuvintele lăcrimează-n silabe cu arome de mirt fumegă printre buze

Însetat de albastrul din fântânile cerului îmi beau verdele din vin în potirele durerii în suflet să se reverse bucuria. Pecete gândului pun în dovezi caut drumuri, porți să deschid. Așez

Împarte bucurii cu imaginea ta alăturată, nu se mai văd țărmurile cuvintelor, curge prin propoziții o lavă descătușată departe de a înțelege sensul ascuns. Ne zbatem într-o măcinare de

Stau cu gândul dus în copilărie, desenez din imaginație oameni de zăpadă haioși cu nasuri mari, toate trăirile îmi sunt aproape le aduc din ziua de Crăciun. Tu n-ai să știi niciodată cum

El era pe corzile viorii mai autentic decât zi de zi, își lăsa sufletul să trepideze pentru inimi fermecate. Ea îmbrățișa fluturii albi, îi răsfăța pe umeri și pe sâni, își mlădia trupul în

Am străpuns odată întunericul nu mai sunt același și am fost suspendat între bucurie și durere unde totul tace și nu se mișcă, capătă forță de persuasiune și urcă pe înălțimi în care cuvintele

Chiar e mai trainică funia legată decât viața, de-i face o ureche cu nod și bagă capul în ea? Mă cutremur de atâta curaj și-i măsor disperarea, dar nu cred într-o putere ori demonstrație

În dimineața însorită a zilei lumina înflorește cu dăruire, respiră cum copacii-n frunze verdele. Apele curgătoare devin limpezi, pietrele în inimi vorbesc, târziul se scurge-n așteptare ca

Cel ce nu știe să vadă întregul în fiecare parte a lui și caută lumina prin întunericul orb, îngăduie mântuirea și pentru cei rătăciți, agățați de drumuri imaginare pe care și le construiesc în

Ne întoarcem în miezul iubirii, să așezăm bucuria-n cuvinte la masa de piatră medităm în tăcere, în rotunda formă a universului până pătrunde adânc în lucruri, de semințele germinează

Noaptea tăcerii însingurate întunericul nu-l iubea și mai străină decât umbra prin lume trecea. Noaptea iubirii vinovate dragostea și-o împărtășea și mai visătoare decât gândul prin teamă

Ea este plecată unde tainic florile o împresoară și-i descântă zilele rămase să-i împlinească dorul. În mersu-i legănat prin crudele ierburi cu ochi în vârful degetelor, vede albastrul cum se

Un soldat ca o statuie stă în umbra lunii, stelele îi fac din ochi de pe acoperișul clădirii și noaptea vinovată răsuflă ușurată. Tăcerea crispată așteaptă zorii, oamenii ca într-un scenariu se

Toți se-nghesuie la o coadă fără să știe de ce, îmi pare că văd mereu cozi și oameni care se așează la ele. Unii într-un târziu întreabă, dar dacă tot au stat se va da ceva că așteaptă

Azi a murit un rege ultimul pe care îl mai aveam, am rămas cu chipul în amintire ca o podoabă sacră-n memoria aglomerată, totul debarcă din prezent în istorie și nici nu știu tot

În gânduri oglinzile văd drumurile cum se nasc. Prin despărțire, ideile își fac loc să se ridice-n picioare acoperite cu trupul tăcerii. Când nimic nu se stinge fără urme descopăr ce-i

mai are o treptă să pună piciorul și n-o vede vede doar cerul la care urcă

Mi-am scris cuvintele-n inimă, și din ungherele ei îmi vorbesc, zicându-mi; lasă-ne să zăbovim în poeme. Vouă vă spun, cititorilor, aplecați-vă asupra lor, sunt doar niște flori de

visul părăsește somnul greu pleacă-n uitare dimineața prinde cearcăne la ochiul soarelui chiar dacă las gândul să zburde liber inima bate închisă într-un ceas plimbă ritmic limba pe cadranul

Nimeni nu mai scapă de bucurie după durere ce dau naștere iubirii, umple de sens miezul cuvintelor, fac limba tot mai frumoasă. Inima în brațe cu flori, și sânge românesc de unire aduc

Chiar înfrânt visez la victorie, fac parte din ea, mi se urcă-n voință zi de zi. Îmbrățișez adevărul și libertatea astfel capăt trup și suflet viu. Cu respect pentru rădăcinile care mă

Prin aerul fraged coboară răcoroasa ploaie așteptată cu dinți de lapte în ierburi unde cântă roua și lumina alungă curcubeul dincolo de arcul subțire al orizontului. Simt o căldură în