Sub acoperișul unui cer pietros
totul se vede cu lovituri ascunse
nu știu cum te-aș putea convinge
cum sub cerul meu timpul e albastru
ca și apele unor mări pe care le văd în fotografii
și
Între mine și oraș se nasc confluiențe ascunse
circulă energii pe care vreau să le culeg
prin concentrarea în puncte vulnerabile.
Străzile-s în extindere și mișcare
suflul viu le urmărește și
Te uită pe geam și vezi dacă ninge,
Deschide fereastra și adu-mi un fulg
La noapte când lampa s-o stinge,
Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg.
Așează suflarea caldă sub tâmplă
Până risipit
Cei care vor caimacul sunt mulți,
cei care nu vor să iasă în față, așteaptă
alții stau în umbră și vânează,
stau la masă cu puterea.
Unii se vor mulțumi cu îngrășarea nepăsării,
cei de după
N-am să te iubesc când plâng arinii
În serile cu macii somnoroși,
Prin zile când lacrimi varsă crinii
Și ochii înoată-n verde, frumoși.
Am să te iubesc mai pe-ndelete
învăț cuvintele care capătă întrupare
lumina lor intră sub piele
carnea absoarbe durerile din lume
cu mâinile împreunate
așteapt să pășesc peste pragurile înalte
tu să nu mă urmăreștice
sunt plecat în alt anotimp
mă urmărește o veche poveste
în spatele meu zace trecutul căzut la pământ
nimeni nu știe să-mi spună
când sosește primăvara aceea fulminantă
în care iubirea e-n muguri
un butoi de pulbere se varsă-n abis
o sprânceană stufoasă de sub care ochiul fuge
un arbore de cafea peste care se ridică aburi fierbinți
dimineața cu trei izvoare când botează un râu
apoi
când amintirile se vor șterge
va fi noapte și prea târziu
nu vor mai rămâne nici urme
totul va fi aruncat în uitare
alte amintiri nu se vor mai ivi
în lumea obscură nu voi mai fi eu
va fi
Degetele ei subțiri și lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să aștepte vindecarea.
Cântecul se naște atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele
Cuvântul se naște și-n inima pietrei,
guri fermecate îl rostesc pe rând,
ochii privesc prin întuneric semnele lăsate
cu o sete de agheazmă divină.
Carnea fragedă se răzbună în trup.
Noaptea
stă în fața viiturilor din cosmos
în peretele planetei
vrea să înțeleagă totul înainte de coborâre
nu mai crede în prezicerile astrologilor
filonul minții e unul deschis
poartă-n el toate
Plouă monoton și n-am ce număra,
mă gâdilă-n urechi picurile căzute din streașină,
sunetul aproape-mi place ca o melodie veche
ambientală, în surdină.
Simt o singurătate cum rupe tăcerea
ca o
Deschid porțile labirintului,
povestește-mi despre zăvoarele lor
dacă poți ajunge la ele dinăuntru,
dacă vrei să ieși și ești epuizat
cum faci să te învingi,
sau rămâi acolo până se schimbă
se-ntâmplă și lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aștept
în dimineața păsărilor cântătoare
tu nu vii?
niciodată n-am căzut pradă
visurilor în
Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veșmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum
ziua mă caută pe urme
gândul mi-o apucă înainte
și nu se lasă supus
apele în care mă scald
dau semne de bogăție curată
din întuneric se naște lumina
cu ochi de vultur
noblețea se
Când mulți se războiesc pentru putere
și-și caută forme de înlăturare incorecte,
seamănă cu o lamă de cuțit înfiptă pe la spate,
o lipsă de credință-n Dumnezeu,
o vânzare la mezat a poporului
Unde nopțile înstelate ale afinului
coc fructul sălbatic
am simțit răcoarea brazilor,
iureșul izvoarelor
dătător de cântec,
risipește mai multă poftă de viață
decât se poate
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge
Când cuvintele sunt dulci ca mierea
și curg vâscos și lin,
ușor se așează la suflet.
Inima se umple și ea de plăcere
și lasă porțile deschise.
Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează
în partea nevăzută a lunii
cine a pus steagul
de nimic nu se surpă nu se pierde
rămâne neștirbită pe mai departe
dorința de a desluși nevăzutul
trec sufletul prin cuvânt
și dau gândului
nu știu dacă cineva mă caută de singurătate
sau eu fug permanent de ea,
îmi cad norii în cap cu păsări cu tot
tu de la o vreme alergi după ele
și nu se întâmpla nimic statornic.
mă așez cu
Odată sosită mi-am făcut lumină-n gânduri,
ziua se-nalță-n amiază cu soare-n priviri,
ochii se topesc de bucurie
la o sărbătoare sacră a primăverii.
Se aud cum cresc ierburile și înfrunzesc
