Silviu Somesanu

Solitari plopii pe drumuri ne învelesc în perdele de ceață vin ploile toamnei, vânturile stepei să ne fluiere-n oase durerea. Pătrunde apa-n inima pietrei îngălbenește sub tălpi ramul trupul

Veneai rupt de pe drumuri depărtate îți spuneam să te astâmperi cineva te caută mereu seara, ne bucuram de fiecare întâlnire clipa neașteptată e mult mai frumoasă. Sunt un ochi care vede pe

Un munte-n vârf a cuibărit o arcă Deasupra-n nori că nu îi vezi surplusul, De veghe la răscruci de timp să-ntoarcă Pe cei ce-n suflet caută apusul. Din ochi ne cântărește și ne încearcă

Am intrat singuri în cele mai necunoscute grote unde zborul liliecilor orbi caută tavanul de întuneric. Cea mai fioroasă spaimă ridică părul pe cap, împreună cu tine stăpânesc umbrele, cu

Ard în mine patimile gleznele tale se osifică-n drumuri tai cu ele noaptea, pașii-ți alunecă din picioarele lungi și sari peste obstacole ca o gazelă prinsă-n cerc. Îți culeg din lacuri

Am întâlnit o româncă înstrăinată cu sufletul gol ca un sac de aer avea mâinile lungi, degetele subțiri, obrazul palid. Purta-n trupul zvelt o imensă greutate inima ei era lângă copii și copii

Aproape-n cădere îți smulgi clipele le arunci pe fereastră a toamnă, rămân rănile adânci, curate să se închidă de rod. Trupul tău se frăgezește la soare se-mbracă-n culoarea pâinii, respiră

Noaptea stă de veghe cu sfetnicii săi la masa tăcerii, îngerii protectori așteaptă sfatul de zi și ne acoperă somnul cu puf de păpădie. Dimineața cocoșii vestesc spargerea

Timpul se diminuează pe sine, ori curge în cerc. Nimeni nu-i știe începutul ori sfârșitul numai noi ne cunoaștem drumul, în luptă cu propriul destin. Îl străbatem osteniți de remușcări. și mă

între noi s-a așezat golul un tunel al întunericului umed din orice capăt am porni nu ne mai întîlnim niciodată fostele noastre iubiri zac pe paturi de spital injectate-n inimă nimeni nu-și

Nici un sunet, nici o mișcare pe strada mare luminile aprinse în reclame luminoase și gândul tău care nu le ia în seamă, pe deasupra zboară un avion de noapte. Nimic nu se mișcă, e o priveliște

îmi sun cântecul pe corzile la harpe așez în cuvinte, fior tremurat de glas, până-mi alunecă sub pană un șarpe singur, tristul poem gravat în plexiglas. plâng vocalele umilite-n

Privești pe fereasrtră la ora din noapte cu lună plină și stele cazătoare când amândoi suntem înșelători și complici ca doua inele legate unul de altul fără ieșire dintr-un lanț

Pe buzele singurătății mijesc sosiri parfumate, pașii lor se aud cum vântură drumul prin golul așteptării. Ploile bat în geamuri cu picuri de suspine, imaginile se succed pe conturul tău

Noaptea, cântecele de dragoste intra-n inima pietrelor prețioase Tu le asculți și surâzi în somn. Plăcerea zborului înalță prin aer deasupra de vise bucuria iluziei.

Ezitări, drumuri cu temeri albesc tâmplele cu ninsori. Durerea, o piatră cazută pe suflet, păstrează în miezul obiectelor răcoarea întomnată a nopților înșelător praf pe simțuri. Te-ncurci în

Mergem să sfințim strugurii pe fața însorită a dealului șerpuitul drumului prin ierburi parfumul de miere, roua aurului viu lumina reflectată-n oglinzile de aer ale lui septembrie mă feresc

Am cusut în copcii zile și nopți să reușească operația, să-ți fie convalescența somn după ploaie, îngerii să te vegheze cu rândul, imaculată-n albul nins între pereți, corcoduș înflorit într-o

Treci praguri de somn prin odăile inimii goale cu femei fară haine, melci fară casă care taie cu dâre întunericul. Zilele sunt inversul nopților, beau zeama fructului oprit, gustă ierburi

Nopțile se lungesc cu sângerări de stele pe rănile toamnei. Aștept s-aluneci în melancolia din culorile pădurii. Pe vârfuri o roată de foc arde sălbatic.