Silviu Somesanu

Prietenos, pe o piatră rotundă de râu la poarta închisă a mănăstirii stă așezat un om pleșuv. Diavolul-șarpe de sub ea îi șuiera-n urechi; nu intra, sunt în sufletul tău

Zile de arșiță, zile de sete, se topesc nisipurile deșertice ale lunii pe boabele de muștar ale soarelui, istovindu-se-n căutatele ape. Se zbuciumă sângele urcând prin rădăcinile copacului din

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neștiut prin care nu mai trecem cu gândul și se șterg urmele ar fi o ușurare, am trece nevinovați prin amintiri. Când vine seara și noaptea ne găsește

Îmi acopăr ochii cu închipuiri, să aud cum fâlfâie, fără aripi, trecerea clipelor prin tăceri căzute în nisipul vântului. Fără sunete, totul se duce în eter cu puncte în spații

Toate corăbiile-s plecate-n larg se pierd îndepărtate-n mări în seara când copacii și izvoarele tremură și bronzul clopotului plânge-n turn Salcâmii albi pe marginea căii ferate se miră cum

Când se cuibărește durerea-n om în miezul convingerilor apare îndoiala, gândul nemărturisit al temerii la trecerea peste praguri. O neliniște oarbă, un nonsens de idei bulversează zilele care

Pot fi văzut pe stradă-n orașul cu turnuri, trec femeile înalte cu trupul subțire pe trepte și sub arcade expunându-și sânii privirilor cețoase ale bărbaților în vârstă. Se opresc cu plăcerea

Sunt dezamagit de clica cârmuitoare plin de ură gândurile îmi apasă pe nervi. Pot îndura prostia acestor \"jucători\" cioburile din sufletul lor care ne taie de la gură dar cum

Se clatină stelele pe râuri, ochii pamântului mijiți la orizont sapă prin ceață tunel. Prin păduri limbi de foc alungă vietățile, mistuie întunericul. În partea nevăzută a

Anotimpul poemelor nescrise femeie izolată între mine și scris izvor între sete și moarte-n pustiu. Clipele furate de ape, nuferii poartă copiii pe frunze lângă lacuri au fost văzute viori la

Am să plec în alte ținuturi nu mă mai suport printre falși uit aici visurile, trădările, las miracolul copilului din ierburi deflorat în mirabila noapte de mai. Las strămoșii așezați la

mi-e teamă de gol și singurătate îmi chinui picioarele desculțe pe ploi până-n hăuri la casa nopții unde îngerii au în mâini lumânări aprinse nu știu ce vânt mi-a adus sămânța de întuneric și

trec prin sat pe ulițele vesele n-am fost de când eram copil pe la spate lumea își dă coate și se întreabă cine este? mă străpunge un dulce fior ca o viitură care trece prin sânge răscolind

Cuvinte cu înțelesuri zdrențuite și miezul putred de patimi, trec prin culorile anotimpurilor. În inimi avem îngeri de ocazie cu aripile întinse prin sânge coboară și urcă seva în trup cu

descurajez promisiunile altora, rămâne ce fac eu cu efect nefolositor până la urmă, o dezamăgire pe drumul dintre naștere și moarte planuri și speranțe s-au succedat destule fără ca nimeni să le

O noapte se pierde în altă noapte, ochii tăi sunt stelele care se aprind. Cerul e umbra sub care iubirea cade mereu înroșind frunza inimii. Cu gândurile tale mă acopăr de lumină, un vis mă