Poezie
Toamna
1 min lectură·
Mediu
Solitari plopii pe drumuri
ne învelesc în perdele de ceață
vin ploile toamnei, vânturile stepei
să ne fluiere-n oase durerea.
Pătrunde apa-n inima pietrei
îngălbenește sub tălpi ramul
trupul tău o clepsidră de frunze
scaldă-n soare copacii cu sânge.
Toamna în gabriolete de aramă
își taie venele în văzul păsărilor
care se sperie și zboară spre sud.
Oamenii privesc, înalță brațele,
sărăcindu-se de tinerețe,
cerul ridică o placă mobilă
să treacă îngerii serii spre apus.
Pe frunțile noastre e un semn
pe care nu-l putem descifra
bat ceasurile timpului ruginite
și nu știm când se vor opri.
Doar tu iubito încălzești cu ochii
arzi întristarea cu o stare de bine,
cum izvoarele o dau însetaților
după un drum prin pustiu.
Tu-mi torci caierul vieții
până ce noaptea trupului se pierde
și limpezită după furtună
îți stingi lacrimile într-o oglindă.
impasibilă la durere.
002040
0