Chiar vâslind spre lumină,
partea drumului mai norocoasă
trece printr-un ochi de pădure
cu fragii sălbatici copți.
Acolo am devenit culegători.
Cuvintele ne sunt puține,
buzele ca și
În lumina cărei stele
smuls din întunericul bântuit de fantome,
rupt de vise,
voi primi semnul dimineții pe buze?
Sunt mai ușor cu un gând
și cred că de la femeie mă doare
urma rămasă de la
Lângă înaltele piscuri albe
zboară-n ochiul albastru
respirând ozonul dimineții,
așteptând între păduri
fără arbori,
de se naște un izvor în inimă
grăbit
unde sosește marea lumină
a
Mă vei întoarce din mine
ca dintr-o peșteră rece,
alt drum căutând
dincolo de iluziile care m-au fascinat.
Niciodată peste umăr
n-am putut privi înapoi.
Mă voi regăsi în cuvântul
Când sufletul cunoaște înălțare
prin versurile unui poem,
am simțit cuvintele înflorite rodind
cum pătrund liber în inimă,
urcă-n memorie gândul cel iubitor
născând mai multe vise
decât pot
Albastrul gol de necuprins
mare de opal îmi era
închisă cu țărmuri de ceață,
ruptă-n fâșii de vapoare
și porturi libere de vămi.
Când peste ape răsărit
soarele sărută dimineața
pe fruntea cu
Crede în cuvântul ales,
umple-l cu adevărul
care o să te mântuie.
Adună polenul oferit de flori
în cupe de argint
și miruiește-l pe Dumnezeul tău.
Întunericul alungă-l,
ziua ca o inimă
De când stau cu tălpile pe jar
tu-n mine focul îl stingi,
dincolo de noapte departe-n hău
margini de lume nu mai găsim.
Însămânțăm în grabă rana
cu steluțe gălbui,
am rămas cu tine
în
Adoră cuvântul în sine
mai presus de cele spuse de el,
mielul tăierii
prevestitor al învierii prin spirit
c-o lacrimă arsă.
Înclină mai mult paharul
să se verse picăturile!
Ofrandă aduse
Tu erai mai senină
decât caisul înflorit,
flacără fără fum
pe urme de apă.
Poate-n ascuns
aveai mai multă atingere,
pielea dimineților tale
era umedă.
N-aș vrea să spun
cum îți curbezi
Sap fântână adâncă
în lutul trupului meu,
să nu intervină surparea
zidesc de la-nceput în cuvânt,
de limba-mi devine
vocală sonoră,
urcă apa câte o literă coaptă
spre ciutură.
Din cumpăna
Ieri am scris despre oase,
oasele albe, oasele vântului de nord
pe care crește carnea zăpezii
și renii aduc sănii cu vise.
Azi am scris despre mirarea din ochi
când se aprind brazii-n
Va veni vremea femeilor
în care vei cerși
în genunchi
adevărata iubire.
Ele îți vor arăta întunericul
fără stele, fără lămpi
iluminat.
Te vei ridica-n picioare,
cu vorbe subțiri vei
Prin noaptea mea despletită
calcă o femeie desculță cu tălpile pe jar,
în cealaltă noapte pereche, a ta
sunt de pază lângă un lac
alături de alți bărbați ce-și pescuisc umbra
căzută în
Chiar când mă caută umbra,
lumina-i în trup și o alungă,
cu ochii de vis urc pe dealuri
și nu mai văd casa de lângă râu.
Vântul ori zăpezile troienite
mi-au încurcat gândurile și
Femeia ce-mi locuiește-n suflet
e o apă străină
pe care o beau de sete
și nu mă satur.
Ea s-a retras în memorie,
stă-n cuvintele pe care le spun,
între minciună și adevăr
cu dreptul de
În țara asta frumoasă
a numelui meu,
porțile sărutului
pe sub care trec
au stâlpi de piatră,
deasupra o ladă de zestre
plină cu istoria neamului
trecut prin nesfârșite încecări.
Pe
Doamne, ce-i cu arborele vieții?
Nu mai face muguri,
toți ne întrebăm de ce?
Un șarpe s-a urcat în el
și stă întins pe ramuri.
Dincolo de el
nu-i nicio pădure,
deschid fereasta
cu
sunt prea înglodat în percepte
pentru un om liber
bolnav de schimbare
uneori singur mă cert
că-s închis într-un cerc străin
ca-ntr-un tunel fără lumină
de nu pot să ies din carapace
fără
Moartea scotocește în toată lumea,
oamenii nu se lasă păcăliți,
toți vor să trăiască mai mult,
timpul cheamă viața în fiecare clipă.
La întrebări sunt diverse variante de discutat
și-i destul
Noapte de refugiu în albastru
în cutele-i adânci
unde îngerii din cer doresc
schimbarea la față.
Părelnică lumină
dincolo de malul râului,
ielele joacă
desculțe prin iarbă.
Rămasă pe urme
Mi-am strâns cuvintele
în căușul din mâinile poeților
rugându-i
să framânte aluatul.
Și gândurile le-am adus,
le-am poruncit să lucreze
înainte de zbor,
să caute cu răbdare adevărul
ori
Acum știu, lumina
trage cortina nopții și spectacolul începe,
Zeul-Soare își desface razele...
se deschid ferestrele sufletului
și intră clarvăzătoarele ploi cu eșarfe.
Norii se prind de mâini
noaptea se rupe pe mine
ca o haină ponosită
mă scutur de ninsorile iernii
timpul se comprimă de ger
privesc pe strada dinspre gară
caut femeia întârziată
o zăresc grăbindu-se
și mă