Poezie
Drum de iarnă
ref.
1 min lectură·
Mediu
Chiar când mă caută umbra,
lumina-i în trup și o alungă,
cu ochii de vis urc pe dealuri
și nu mai văd casa de lângă râu.
Vântul ori zăpezile troienite
mi-au încurcat gândurile și drumurile,
nu mai înțeleg nepăsarea,
dorința mă caută și sălbăticiuni o păzesc.
Nici stelele nu mai alunecă
pe orbitele știute,
toată lumea are o teamă de-ntuneric,
singurătatea fuge de moarte.
Femeile trec mai departe
prin ruginite amintiri,
tu respiri aerul florilor de gheață
iar ele se topesc dintr-o răsuflare.
Copacii se aruncă peste cărări,
Mărșăluiesc spre marginea orizontului
unde apele se purifică-n lumină
pe sub poduri de cleștar.
Cineva mă îmbărbătează c-un imbold,
să iau în palme un bulgăre de lut,
să-l arunc pe deasupra capului
fără să mă uit înapoi,
dar cine poate să fugă de trecut?
001.513
0