silviu dachin

după un timp vine altul se așază pe scaun ier ceilalalți încep să strige povestește-i și lui povestește-i și lui eram copil bunicul meu tăia felii drepte dintr-o pită țărănească le ungea cu

această plasă spartă care lasă urme pe trotuar zece degete albe prind în cleme rufe nevăzute înger nu bolnav nu flămând nu singur înger obișnuit e un om care caută oameni picuri

ieri la biblioteca județeană lunetistul cu vorbe înțelept ticluite m-a nimerit în tâmplă secția împrumuturi copii trei am luat copiii unor poeți unul frumos unul bun altul

ionel avea un flecușteț mov cu el adormea cu el se trezea cu el mergea la masă bătea câinele pisica își făcea temele ce mai tatăl lui ionel e un monstru degeaba are două job-uri fără să

deasupra mesei fără vină tustrei lumina picură nicăieri soarele cuțitul ia parte la cititul din carte atât două porții - viii și morții

într-o seară îți vin în minte toți cunoscuții și necunoscuții a căror viață ai fi putut să o trăiești tu poate că ăsta e un exercițiu salvator o ușă tăiată în pânza cortului care îl

I-au spus Vezică. Accentul, bată-l vina! Vezi că te caută nu’ș cine, vezi că vin diseară pân’ la tine... Vezi-că-le astea la un loc i-au adus porecla. Și cu ea a rămas. Numele lui e

din scaunul ăsta pescăresc se pot vedea arcurile și rotițele lumii încleștarea mecanică singurătatea cuvintele scrise pe etichete de exemplu rentabil nu e obligatoriu să ai undiță dacă ai

ciudatul pe marginea lacului niciun cuvânt nu-l poate ajunge în barcă ea și el prea copii ca să se teamă unul de celălalt tăcerea e un gest ba nu dragostea e gest bătaia inimii lovește

mă ridic pe vârfuri dincolo de maidanez muntele de aur se face mic maidanezu’ scapă aleargă prin bibliotecă în urma lui cărțile se deschid automat la pagina treiștrei zi treiștrei

pe mine alții m-au mutat la oraș în grabă de-asta zic eu n-au reușit să mă mute cu totul aseară am primit o plasă cu mere și câteva gutui am stat de povești până pe la doișpe cum facem de

poezie - printre literele moarte ca un șarpe inocent ideea vie * la fel ca voi sunt și eu responsabil de cub caut vârful pur nu e nicio rușine să cauți fără să găsești în teoria asta

a-ul din cuvinte se topește curge peste celelalte litere de nerecunoscut pagina pe care am scris da fiecare zi devine miercuri scobitori înfipte în săptămânile chiftele să revenim

în fântână s-a făcut dintr-odată frig lumina venită de sus mi-a adunat prietenii într-un cerc galben tăcerea care ieșea din gurile reci s-a răsucit la început ca un mânz apoi ca o

ce faci glasule iar eu sunt fericit că nu poate să-l spună pe r nici nu sunt sigur că pentru el sunt altceva decât un glas puțin dezamăgit de importanța formei sacului din piele umplut cu pastă

Clădirile îngustează cerul. Un singur nor, în dreptul soarelui. Te oprești lângă coșul de gunoi din fața bibliotecii. Cu precizia unui chirurg extragi dintre bucățile de pepene verde și pungi

scriu în pădure în caiet din minte scriu din vârful pixului din când în când pixul urcă pe mână se așază după ureche ia câte un cuvânt se întoarce și îl așază la rând nu e un lucru bun că

mi-a trimis vorbă omenirea dacă nu ai fi dormit astă-noapte poate că alta ar fi fost soarta celor șaptesprezece uciși în cairo mi-am întrebat azi-dimineață îngerul voi noaptea dormiți nu

pen’ că planeta asta nu-ți poate înghiți la nesfârșit gesturile o să te îmbolnăvești de lumi paralele după cum te știu nu vei merge la medic vei încerca un tratament după ureche până când

dar ce să fac eu cu o planetă atât de mare nu știu dacă un om ar primi în dar o planetă tânăr fiind și-ar sufleca mânecile ar scuipa în palmele aspre și ar începe să scrie încă nu încă

s-a așezat pe scările murdare acesta e primul meu tablou așa a spus și a-nceput să cânte toate culorile la un loc mai ales galben la urmă de tot a venit poliția nu-i vina ta au spus e

el e o cușcă goală când intră în cameră pe albul pereților apar vene mici florile pentru că de obicei aduce flori miros a mâl cu fiecare cuvânt nerostit se pierd mai multe petale până când

eram copil pe-atunci într-un autobuz prăfuit ocupasem un loc în spate șoferul stătea de vorbă cu o doamnă și de-asta cred eu nu mai ocolea gropile doar eu stăteam tolănit pe un scaun roșu