silviu dachin

am cunoscut un iepure alb vorbea despre lup ca despre un dat necesar iepurii spunea el sunt minuni mici din carne dulce într-o zi lupii s-au plâns de foame îndelungată poftiți cita el din

ca o pisică blănița moale mișcări feline ochii da ochii aprinși haț lăbuța ageră acoperă crăpătura prin care fluturii ies la plimbare în jurul lunii liniște încet încet prin crăpătura

Dacă aș pune față în față bunicul și nepotul, relația asta alterată ar nenoroci întregul dialog. Cu doi străini, iar e complicat. Pentru că încă eu mai cred... Vară. Nu știu ce boală o fi

dragostea nu e o poezie căreia îi pui un titlu la nimereală și apoi vin alții să îți atragă atenția politicos behehehehehehehehe dimpotrivă dacă e dragoste atunci îți smulge tastatura din

Cine e tipul de-și ținele palmele așa, strânse, ca în rugăciune? Oamenii pe aici îi spun Furnilă. E dus, vezi bine. Ce ține în pumnii făcuți cochilie? Zâmbește... n-ai să crezi: o furnică! O

păpușa mică mică mică ridică pleoapele deschide buzele din ochii mari pornesc la vale apele singurătatea are pene nu aripi din câteva cuvinte păpușa mică mică mică mi-a construit o

iarba spune florii pasăre de ce pe deasupra zboară doar necunoscutul nu aripa te face nici cântecul azi am aflat într-un vis dintr-o carte iarba te face pasăre ori ba nu orice pânză are

Nabot e o boabă de strugure în sufletul lui crește o vie și vântul a căzut asupra ei într-o zi soarele prea s-a odihnit pe toate frunzele odată aproape de fărâma asta de cer nimicul a

acum că te-ai mutat la un zbor de vrabie distanță vrabie sătulă de firimituri și ciripit descărnată și oarbă fără alte vrăbii surate prin preajmă nici de pisici dorită nici de ulii decolorată

lasă cuvintele să crească dacă sunt bine potrivite nici de soare nu vor avea nevoie nici de apă pentru că soarele și apa sunt cuvinte nu vor avea nevoie nici de oameni chiar dacă ei spun că

moartea stă întinsă sub frânghie sunt plasa ta de siguranță pentru tine voi fi portocalie pentru tine caldă și moale voi fi cuvântul pică de sus se topește în fierbințeala ochilor cu cine

astăzi nu mai voiesc nimic de-asta stau aici și scriu de-asta nu plec nicăieri lângă biroul meu un alt birou lângă el un altul și tot așa deși nu foarte apropiate fiecare ocupat de cineva care

plouă de rupe, asfaltul sfârâie, toți oamenii par că se târâie, pe străzi, cu păr zburlit, cu fața luminoasă de parcă tocmai au ieșit din căzi, acasă. și vântul, cum să uit, și

nu scrie mai mult decât ești fiindcă nu mai poți să scrii fără să recunoști că ți-e teamă de moarte fără să urli că nu ai soluția așa cum nu mai poți spune nimic dacă ești unul dintre cei în

suflet din plastilină prin tricoul portocaliu prea multe degete modelatoare mai bine afară departe nicăieri decât la fel îmi aduc aminte eram strada curată mai mari ca noi oamenii umblau pe

a patru acvariul ăsta rudimentar în care îmi oblig toții peștii să danseze unii refuză da’ nu-i nimic vin alții asemenea lor dărâmă poarta ca să îi aleg mi se dăruiesc gratis ei bine

nici eu nu m-am născut cuminte am crescut într-o curte cu zid înalt cu un câine mic roșu care răspundea la tot felul de nume au fost nopți în care nu am dormit de grija lui prin spatele

a doua zi l-au angajat în cimitirul mare ce haine strălucitoare purta cum îl mai alintau groparii adândălade adândălade se trezea dis-de-dimineață după ce își consulta cu atenție agenda trecea

pe mine nu m-au învățat ai mei să mă rog a încercat bunica ceva cu îngerași dar nu a mers un preot de țară m-a pus să învăț crezul după ce m-au dus la spovedit cu școala și mi-a descoperit

fiindcă hrana nu se suprapune perfect peste foame fiindcă rămâne loc suficient unui ulcer fierbinte veți da morții vrabia urbană ca pe-un grăunte roz abia ieșit din moalele planetei să fie

Așa se poartă în oraș, nu e niciun snobism în asta, nicio lipsă de omenie! Cum să rupi copilul de familie, comunitate, etc? E și pentru binele lui, nu-i așa? Pune-i un nume normal, cu ăsta nici

Fiecare zi are timpul ei mort. Are cel puțin câteva clipe în care, dacă nu ești atent, poți cădea. Bineînțeles, rostul vieții nu e să descoperi acest timp pentru ca apoi să te ferești de el.

așa începe viața marea mirare copilăria toboganul din plastic strălucitor a b c semne cuminți și semne obscene jos jos de tot douăzeci de ani teama că se mai poate coborî zâmbetul