silviu dachin

L-am cunoscut într-o duminică după-amiaza, în parcul din Cetate. Tocmai mă așezasem la masă și aranjam piesele. Atunci a apărut. A cules de pe jos un chiștoc de țigară fără filtru și acum, cu mână

Vorbește-mi despre vrăbii! Cred că ar vrea să știe ce părere am despre ea. O nouă zi e doar o altă zi și atât. Din locul în care stau acum pot să văd dealurile, prea departe ca să desprind vreun

Am crezut întotdeauna că viața în subterană e adevărata viață. Dar nu mi-am dorit să trăiesc aici. Cel puțin, nu mi-am dorit asta cu voce tare. Sau cu gândul „tare”?! în fine, am purtat dorința

fii atent cum cazi noi nu mai iubim ploaia păstrează-te sferic ia cu tine din cer o imagine taci stai departe de geamuri nu nu curge pe-aici niciun râu știu Dumnezeu te-a trimis dacă se

mi-e roz de-mi vine să mă sui pe nor să mușc din loz chiar dacă îngerul mi-a spus să cred că e câștigător sunt optzeci de kile de piatră în care vecinul de jos a încuiat un câine nu latră

deschid ușa exact la paisprezece treizeci și mai știu că are o pisică mare care nu-i motan un hol luminat de un bec prăfuit o mascare veche și scaunul cu trei picioare scara cu

iona a devenit punct planeta ninive face tumbe pe un cerc negru trasat de iona peștele s-a oprit în mijlocul oceanului un nu continuu i se revarsă prin ochi prin branhii prin gura deschisă

scrie ca să înțeleagă se oprește ridică sprânceana stângă apucă paharul de plastic plin cu cristale mărunte îi atinge marginea cu buzele ah-ul se desprinde ușor de respirația uscată dă drumul

am aflat cum e să fii atomic e bine felinic elefantul sam se întinde la soare foarte aproape de tine te privește cu ochiul lui cât un ocean sunt atâtea semne acolo e vai de tine dacă în

îmi plac zilele în care vecinul de deasupra uită bormașina pornită în betonul meu existențial prin zgomotul nenorocit ca printr-un periscop las privirea să îmi alunece în apartamentul lui

mi-am așezat scăunelul de serviciu în gaura cheii e zi cu soț voi privi dinăuntru afară în fața restaurantului același câine pătrat pe care e scris meniul zilei fasole cu ciolan afumat

desăvârșit în frumusețe trece ușor prin aproape mijlocul cerului unde duci apa fratele nostru mai mare a sădit o scară în aproape mijlocul grădinii trebuie udată mi-a spus el odată rostit

beau băuturi fără gust ascut creioane sunt mândru că am renunțat la PC și scriu pe hârtie am trei feluri de etichete pe care le aplic tuturor oamenilor cunoscuți sau nu ieri dimineață m-am

după ce firul de iarbă a străpuns talpa îngerului o frunză i-a zdrobit degetele culcat pe trotuar oprește-te să zicem că firul de iarbă și talpa înger deja e în plus și frunză și mai ales

adândălade a fost zidar într-un morcov prin mâna lui au trecut mii de cărămizi portocalii praful lor i se odihnește și acum în plămâni vocile prietenilor îi răsună încă în timpane gata ajunge

dacă nu vorbesc în jurul meu se face alb de la gândurile intrate în descompunere încep să mă caute priviri neînvățate cu liniștea secunde uscate într-un târziu cred eu se va închide

a fost o seară și până dimineața copilul nu a închis ochii a tot gândit a calculat a șters cu mâneca moale respirația de pe geamuri între teama de a spune o prostie pe care să o afle în trei

de ce domnule împotriva oricărui zbor toate păsările astăzi se apropie de lună în fiecare ochi rulează alt film fără nicio explicație mă întind pe lemnul moale las miile de secvențe să

bați timid la ușă dinăuntru spre afară ți se răspunde ieși bine nu ți se răspunde la prima bătaie dar insiști împins de o teamă imprecisă de golul care ți-a umplut casa în broască se

au coborât două păsări la poarta abatorului elegante păsări au ciocănit de două trei ori a ieșit portarul în pas alergător s-a plecat sfios înaintea lor poftiți poftiți în birou domnul

pământean pământesc pământiu frământă-mi un umăr lasă-l să cadă fără nicio întrebare ascunde-ți sămânța în el rotește-te rostește-te până va crește scara până când fericirea va fi

apoi a început ploaia câinește luna în patru labe adulmecă pământul scheaună ușor când urechea stângă pe zgomotul unui sărut stă pleoștită înapoi în cer strigă steaua rămasă de șase cine să

azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă călare pe un măgăruș purtând o cruce născut în Betleem la masă erau vameși câteva femei nu din cele mai grozave le atingeau umerii cu privirea Maria

vom lua un tânăr și-l vom așeza în fața clasei peste umerii lui cruzi într-o pauză oarecare vom răsturna barbar containerul cu cioburi cu resturi cu mucuri nestinse dacă nici așa nu va