acel cineva nicăieri

el e o cușcă goală

când intră în cameră pe albul pereților

apar vene mici florile pentru că de obicei aduce flori

miros a mâl cu fiecare cuvânt nerostit

se pierd mai multe petale până când pumnul transpirat

ține strâns un bici verde începe căutarea obrazului

a palmelor a părului nearanjat venele din tencuială palpită

nervos undeva pe-aproape cineva doboară un copac

din rădăcina lui altcineva se transformă în țipăt

scena se repetă halucinant din ce în ce mai repede ceasul argintiu a blocat o secundă dar nimeni nu bagă de seamă

timpul curge în continuare sticla se bombează ușor

ca o inimă bolnavă implorând infarctul

dacă s-ar face noapte acum ar fi atât de simplu

dacă am adormi poate mâine e altă dimensiune

corpul slăbit se pliază ușor un zâmbet obraznic

poartă spre cușcă acest animal speriat de libertate