Silvia Goteanschii

Veronica, admir felul tău de crea.

Pe de-o parte, îmi place cum folosești aceste locuri istorice Cloaca maxima și Malagrotta pentru a ne vorbi de mizeria tuturor timpului în orice accepțiune: murdăria propriu-zisă, sărăcia și sărăcia duhului, dezordinea universală și foarte iscusit și ascuțit :) despre opulența papală ( sau la modul general, despre fenomenul puterii), în aceeași ordine de idei: pe de alta, curățenia, în sensul de a purga Marea Mizerie, într-un circuit existențial neîntrerupt.

Partea a doua a textului îmi spune mai multe despre Terra Nova, pentru că eu am văzut prima parte drept suport pentru ce urmează . Apoi, ideea de Terra Nova m-a dus cu gândul, oarecum și la concepția de eshatologie.

De reținut îmi sunt și imaginile:

Aluviuni/generații
Fotografia/memoria
Document/ mărturie
Zdrențele/Mituiala
Hârtia/Unitatea monetară, etc.

Și ca să închei, frumoasele metafore yin și yang, întoarcerea la începutul biblic, întoarcerea în focar, întoarcerea în natură, pe cât de statică, pe-atât de dinamică.

S-ar putea să fiu pe lângă cu interpretarea mea, cu toate astea, țin să spun că mi-a plăcut textul așa cum l-am înțeles.

în afară de faptul că e o poezie proastă, mă îngrozește regularitatea cu care vorbești despre moarte, aproape în fiecare text vii cu această idee fixă, inadecvată cred eu, mai rău, stărui în starea aceasta așa încât poezia ta trece, de la decepțiunea specifică vârstei la macabru și anormal, așa încât cititorul, inițial ia o poziție de alarmă, apoi de retragere, apoi de ignore.
/mai mult decât posibil c-ai să te faci moartă-n popușoi, cum ai făcut și alte dăți când am comentat vreun text de-al tău la modul negativ, dar nu contează, poate în loc să te superi, vei alege să aduci puțină lumină în scris.../.

multumesc, adrian!
am inteles ca alegi sa dormi in pantofi :)

teo, multumesc. cu suflet :)

constantin, dar chiar este vorba de un personaj care vede viața ca pe-o joacă ( mai mult, se joacă cu focul ) și ăsta a fost felul meu de a-i arăta că se poate arde :). multumesc, că-i de bine, că-i de rău, atâta timp cât ai o atitudine tacticoasă:)

Toamna, îmi place mie să cred, este anotimpul poeților și legat de asta îmi place cum s-a spus: „când ni se face toamnă”, ceea ce nu este același lucru cu a se face toamnă, fiindcă unui poet i se poate face toamnă în orice anotimp, așadar, și în toamnă :)

A buznări – fiindcă așa îl cere ritmul și pentru nota aceea de particular la care ții, mă gândesc că verbul ăsta a rămas fără „u” în virtutea licenței poetice.

Cu patru mîini să-ntoarcem ceasul mare – acest aparat de măsurare și determinare a timpului este de neînduplecat, deși sunt patru mâni și care, de-ar fi mai multe, ar obține aceeași direcție –drumul.

Trebuie să fii foarte perspicace în ale versului ca să aduci în scenă, prin imaginea chelneriței, într-un local de consum, providența, - „cumperi pentru mine, plătind de obicei cât nici nu face”.

privind în urmă, am găsit plăcute aceste înțepături pe limbă ...și desigur, bâzâitul.

m-a atras poezia aceasta, pentru că ai reușit să vorbești despre Totul ca stare a ceea ce este continuu, deși, noi obișnuim să cântăm în versuri Totul, ca stare a ceea ce este efemer...

îmi pare de forță această spunere - o înviorare închisă la culoare, mă face să-mi imaginez o lalea neagră ( care se numește neagră, în realitate e de un vișiniu închis ) spre dimineață, când se deschide spre Tot.

apoi, strofa 2, ai vorbit despre femei ca nimeni altul :) (n-aveam cum să rămân imună la asta ), despre metempsihoză într-o formă aleasă:
unele ceață, altele animal de casă, altele rod
într-un aer cuminte din ploaie

căutam ceva care \"să mă dea pe spate\" :) și am găsit ceva și mai și: un șarpe al casei spălat ( bunica avea casă pe malul iazului, lângă pădure, am crescut deci cu broscuțe și șerpi de casă, îs frumos de urâți) și în așa fel am înțeles că e bine să mai privești în urmă, poți găsi poezii de o frumusețe rară, care din păcate, de multe ori sunt trecute cu vederea...

când țestoasele ies/cu un cântec îndrăgostit

Cristina, multumesc frumos. Cel mai fain e că treci prin pagina mea cu o plăcere vie!

Mulțumesc și Eugeniei, pentru curajul de care zice Cristina :)

Adrian, felul în care ai interpretat ultima strofă e cel bun, așa cum am vrut să se înțeleagă. Despre strofa a doua, s-ar putea, într-adevăr, să nască o oarecare ambiguitate ( dar una mică:) ), asta pentru că am încercat ( iarăși fac trimitere la comentariul Cristinei) să dechid mai multe planuri; atât am reușit. Dar să știi, eu mai revin pe texte, peste ceva timp, cu corecturi, atunci când am sentimentul că ceva scârțâie... Acuma e tot o formă corectă, de ce să schimb?
Multumesc!

Florin, mulțumesc. Mie mi se întâmplă de multe ori să citesc vreun text și să-mi pară chiar slăbuț, apoi, la o recitire să-l găsesc vrednic de interes și ... vice versa. Și eu am ales să vă răspund dimineața, pentru că diminețile sunt mai limpede.

multumesc Otillia, pentru lectura si semn.

vin să-ți spun și eu, George, că e deosebită poezia aceasta și aș spune și de ce,
dacă nu m-ar împiedica dezacordul pricinuit de ultimile patru strofe, nu le găsesc rostul aici, raportat la titlu și la ce s-a vrut a spune. Am citit cu mare interes până la recunoaștere, acolo am pus punct.

o poezie picturală, de o expresivitate și o plasticitate a exprimării neîndoilenică. Și dacă tot veni vorba de Perugia și de imagistică, poezia ta m-a dus cu imediat cu gândul la Perugino sau Raffaello.
Ș-apoi, ai aici versuri de o înaltă finețe artistică, cum ar fi:
caii din Perugia nu suferă și nu îmbătrânesc, vers care sugerează nemurirea copilăriei din noi.
Curată această poezie, ca pruncia!

katy, eu nu respect niciodata regula ...pana la capat, s/apoi, eu in scoala nu/mi aduc aminte sa fi invatat ceva, cred ca am taiat frunza la caini ...

katy, de ce sa fie mic?

alex, era de asteptat ca cele rele te/au atras mai mult :)

vă multumesc pentru lectura si semn!

place că textul înglobează reușit în structura sa ideea titlului, așa cum, cred eu, ai surprins minunat momentul acela simptomatic al pierderii contactului psihic cu lumea exterioara, favorizand o traire intensa, in interior. și că ai creat tu în tine. mi/ar plăcea să cred că n/ai vrut o ironie cu micul evreu, pentru ca asta ar zdruncina creatia :) si ca ai urmarit sa ne spui despre fatalitatea acțiunilor noastre într/o conjunctura proprie.

și dacă micul evreu va spune să fie lumină iar
o să închid ochii
si te voi lăsa să-i calci
cu piciorul altui zeu /asa am vazut strofa asta, restul pare ca alambicheaza
si fiindca este una de rezonanta ar fi frumos sa pui punctul aici.

acuma, (am devenit frumos baby
sînt urma iubirii sîngerînd în talpă

te uită) ultimelor trei versuri, pentru ca au ele farmecul lor, cu exceptia acelui baby, le/ar sta mai bine drept episod introductiv.

veronica si cristina, va multumesc frumos pentru cate si cum ati spus, e important pentru mine, dat fiind ca/mi sunteti dragi cu adevarat in ale scrisului....am sa fiu sincera si am sa va spun ca am postat textul acesta cu o oarecare strangere de inima, pentru ca nu eram pe deplin multumita de forma, pentru ca ceea ce a punctat cristina mai sus despre problema poeziei de \"casa\" e un mare adevar, iar eu imi doresc ca trairile, traumele personale sa devina impersonale in timpul lecturii vreunui text al meu, iar acum nu pot decat sa ma bucur...

eugenia, te rog mult, daca e posibil, sa pui tu foto cu cartea in stanga sus....

alex, multu frumos !
da, chiar e eliberare, of, numai ca dureaza pana la vreun alt ....legamant :)

multumesc irina, pentru semnul luminos si apreciere!
da si aici, sa stii, tot exercitiu de incepator este :), asa ca il mai modelez eu...


erika, multumesc.

mulțumesc, nicolae.

Leonard,
mulțumesc pentru această „probă” de ... autenticitate.

Daniel,
am să fac niște schimbări după-amiază pe text, din lipsă de timp...bucuroasă să fi găsit ceva frumos aici.

Mădă,
am ales forma asta pentru că sunt într-o mare dilemă...nu știu cum și unde să încadrez textul, pentru că e la limita dintre genul epic și cel liric, cum bine a observat și Leonard. Pe de-o parte e nararea, care ar prima, dacă ritmul nu mi-ar „încurca ițele”, așa cum, eu îi simt cadența într-un mod pronunțat chiar, aici. Pe de alta, am sentimentul că am scris o poezie și totodată, o oarecare nesiguranță, neîncredere în capacitatea mea „tehnică”, nu și „afectivă” de a face proză.
Dacă ai vreo idee despre cum.... sugestiile tale au mers întodeauna spre binele textelor mele, fapt pentru care îți și mulțumesc că spui. I-ar ce-ai spus despre conținut, luminează.

leonard, am recitit textul cu voce tare fără paranormal si visul fantasmagoric și ai dreptate, deci, modific...
multu pentru sugestie si semn.