Doar un rest

un rest mai poate fi împărțit, doar dacă el este egal cu zero lucrurile stau altfel. uneori, și nimicul se poate împărți și atunci, e mai ușor de suportat.

\"Dar, cum nu dorești nimic de-aici,\" - dar de unde știi asta, poetule? poate că ne dorim chiar muza sau o picătură de cerneală.

mi-a plăcut dialogul sinelui cu \"restul\" lumii. tonul cald, aproape resemnat, dar și sfătuitor.

deosebit poemul, de o se bit!

\"Ai grijă de tine!\"

Ottilia Ardeleanu

Te contrazic puțin. Sunt lucruri care nu pot fi împărțite cu nimeni, fiindcă oricum, chiar de am vrea, ele rămân acolo și nu vor ieși niciodată, poate, la suprafață. De acea, nici nu ai cum oferi ceva ce nu îți aparține nici măcar ție cu totul. Sigur, eu spuneam cu totul altceva aici.
Vei spune că sunt zgârcit, dar nu dau nimănui nicio muză, fiindcă din haremul pașalâcului meu nicio muză nu are cum să plece. Sunt, vorba ceea, \"apropitar\"!

\"Ai grijă de tine!\"

vin să-ți spun și eu, George, că e deosebită poezia aceasta și aș spune și de ce,
dacă nu m-ar împiedica dezacordul pricinuit de ultimile patru strofe, nu le găsesc rostul aici, raportat la titlu și la ce s-a vrut a spune. Am citit cu mare interes până la recunoaștere, acolo am pus punct.

Rămâne cum s-a scris, Silvia. Ce să-i faci, nu pot atinge \"măiestria\" mărimilor voastre recomandate.

cred (eu) că nici acest text nu este recomandabil, să analizăm strofele considerate de antecomentatori superioare dpdv poetic celorlalte:

s1: i) \"nu știu/ dar totdeauna\" - ori nu știți, ori aveți această certitudine a incontestabilului repetitiv; \"încerc să-mi împart sufletul\" - sper că nu o să-mi răspundeți (știți dv, ca Moromete) că... \"sufletul e un abur ce se cam plimbă\" (deși această definiție, fără supărare, e mai valoroasă decât întreg acest text); \"rest\"? tare aș fi curios să aflu aritmetica unei astfel de operații...; \"pe care nu-l mai dorește nimeni\" - nu înțeleg, ce reproșați și cui? e cineva obligat să considere nici măcar sufletul lui George Pașa, ci \"restul\" acestui suflet un impertiv categoric (în cel mai kantian mod cu putință)?

s2: \"Din acel rest îți scriu acum,/ conștient că nu va ajunge la tine\"; întrebare: manifestând o astfel de conștiință a inutilului, de fapt, pe cine mințiți și cui scrieți cu adevărat? părerea mea este că vă scrieți singur, dar, negăsind motive temeincie de a vă aprecia singur, tânjiți după aprecierea celorlalți; care \"apreciere\", evident, nu are cum să se petreacă pentru un amărât de \"rest\"; v3, sper că sunteți de acord, nu are nici un dumnezeu - despre ce \"picături de ploaie\" vorbiți, sunteți meteorolog sau ce?

s3: deja de aici încolo (motiv pentru care mă voi opri la acestă strofă) spuneți același lucru; din păcate (pentru textul în sine), în asocieri lipsite de vreo însemnătate, căutări ce se zbat între steril și patetic nejustificat; să vedem de ce: păi, restul acesta (care oricum nu e clar ce este) nu-i nici laie, nici bălaie; nu e \"solitudine\", deși nimeni altcineva în afara autorului nu este conștient de existența sa (deci... este solitudine); nici angoasă (ceilalți, neavând cunoștință despre existența acestuia, nu pot fi cauza vreunui tip de angoasă); cât despre \"sfârtecare pe roată\", efectul este mai mult hilar; despre ce vorbiți, despre vreun accident de mașină, de tren? practica aceasta este atât de \"istorică\", încât simbolistica ei o găsesc vetustă chiar și pentru scriitorii pașoptiști; ce relevanță semantică poate avea ea în sec xxi? ați citit recent ceva despre Răscoala lui Horea, Cloșca sau Crișan? în plus, dacă e suficient că acel \"rest\" există și nu aveți nici o așteptare referitor la existența sa din partea cuiva, de ce scrieți despre și, mai ales, comunicați acest lucru? Țuțea, de exemplu, ar fi definit o astfel de atitudine drept \"aflarea în treabă a... restului\".

șamd



nu aș fi scris toate acestea, dar, indirect, prin atitudine, ați solicitat acest lucru; nu am să juec eu dacă \"volum/e publicate\" înseamnă cu adevărat ceva sau nu; EVP s-a exprimat destul de limpede vizavi de acest aspect; eu, din această seară, vă înscriu pe lista \"cazurilor\" similare, care, pentru mine, au reprezentat prin tipul acesta de atitudine o dezamăgire: Leonard Ancuța și Liviu-Ioan Mureșan; subliniez că această opinie este personală; cazuri au mai fost (și vor mai fi...); am dat aceste exemple pentru că acești autori, la un moment dat, însemnau ceva pentru mine; mai înseamnă și astăzi, dar cu această rezervă.

Domnule Munteanu, chiar m-ați făcut să zâmbesc, dar nu voi încerca să demontez ceea ce ați spus. Uneori, cred că sunteți de acord, o analiză așa matematică a poeziei dăunează unei adevărate receptări. Dacă aș încerca să vin cu unele contraargumente, ar însemna să dezvălui cam tot ce am urmărit aici. Sigur că nu este un text foarte bun; rostul său, de a arăta această imposibilitate a comnicării incomunicabilului.
Vă răspund doar la \"s1\": poate ați observat că am utilizat o elipsă verbală, întâlnită frecvent în vorbirea cotidiană, \"nu știu de ce\".
Ce s-a spus la offtopic nu e frumos, nici măcar din partea mea. Cei care mă cunosc mai bine, știu că sunt cel mai aspru critic al cărților și scrierilor mele. Eu chiar am cititori, nu știu de ce m-ar avantaja în vreun fel recomandările. Și chiar mă bucur, în realitate, când nu spune nimeni nimic despre ceea ce scriu.

M-am grăbit și am făcut unele grșeli. Voiam să spun că în primul vers ar trebui citit așa \"Nu știu de ce\". Corectez și în enunțul: \"rostul său este de a arăta această imposibilitate a comunicării incomunicabilului\". Spre final, a se citi așa: \"Cei care mă cunosc mai bine știu că sunt cel mai aspru critic al cărților și scrierilor mele\".

Mai multe nu spun. Chiar dacă nu este printre poeziile pe care le consider reușite, există o noimă în ceea ce spun, numai că analizele acestea raționaliste nu pot avea efectul scontat. Nu văd de ce căutați numai sensul denotativ al cuvintelor. Oare v-ați gândit că pot fi niște conotații personale, iar ceea ce știați nu vă ajută? Uneori și verbele pot avea alte sensuri decât acelea cunoscute. Pentru că poezia trebuie să aibă și această menire de a naște noi sensuri și de a îmbogăți limbajul poetic. Sigur, nu trebuie să se cadă în obscuritate. Îndrăznesc doar să spun că aici nimic nu este obscur.

Știu că v-ați format această părere greșită (nu de acum), dar nu cred că trebuie să confundăm autorul cu ceea ce scrie.

primul rând (mă refer la comentariul meu), care este o \"declarație de intenție\", dintre cele 4 paragrafe, 3 fac referire la text; prin urmare, nu văd cum și de unde ați tras concluzia că aș confunda autorul cu textul; ultimul paragraf are rolul de a sublinia că opinia mea nu pretinde a fi, vezi doamne, \"critică\"; exprimă părerea unui cititor; a unuia care, perfect uman, manifestă preferințe; atât vizavi de texte, cât și față de autori; încă o dată: am aceste preferințe în calitate de cititor; în calitate de redactor, am căutat (îmi place să cred că în mare parte am și reușit) să nu mă las influențat de aceste preferințe.

din nou despre text; mai exact, despre obiecțiile răspuns/urilor dv; sunt de acord, dacă aș fi vrut, aș fi putut scrie laudativ despre acest text (pentru că așa este, orice text, indiferent de autor, poate fi lăudat și/sau blamat în egală măsură); dar, lăudându-l, nu aș fi fost sincer cu mine; ca în atâtea alte situații, am citit, am receptat negativ, dar mi-aș fi văzut de treaba mea; repet, imboldul de a exprima ceva-ul meu despre acest text a devenit incontrolabil abia citind comentariile; înțelegeți de aici ce doriți.

poetul zice că, după ce își împarte sufletul îi rămâne ceva. \"un rest\". nu știm cui împarte, dar, dacă e vorba de suflet, iar împărțirea e conștientă bănuim că e vorba de oameni importanți lui, de idei, de țeluri înalte.
restul acesta e definit de poet prin ceea ce nu e. genul acesta de definiție, dacă nu sugerează, prin contrast, ce este, e un demers ratat fiindcă sunt milioane de lucruri care nu pot fi acest rest.
dacă luăm în considerare faptul că autorul a coloit în mod deliberat definirea acestui rest, mirarea mea e și mai mare în final, când aflu direct că acest rest e un \"gol\". nu am probleme în a considera golul drept o prezență, dimpotrivă.
ce mă nedumerește este nu este că acestui gol i se atribuie proprietăți precum zbuciumul: \"un gol care prinde consistență în zbucium\" - prinde consistență prin el însuși, ci că, după ce-ți împarte sufletul cu lumea, poetului îi rămâne un gol pentru ființa iubită.
acesteia, el îi spune la sfârșit că e conștient că ei nu-i trebuie acesta.
întrebarea mea este: cui i-ar plăcea un rest ca un gol, cea de pe urmă treaptă în ierarhia sufletească a cuiva și cum ar putea fi acest om o ființă iubită?

ps. am avut o oarecare reacție de respingere în fața imaginii muzelor, nouă nimfe cu trupuri goale, vegetând la soare. nu-i văd importanța ca să faci o strofă întreagă dintr-un simbol romantic vlăguit deja de subtilități. golul din suflet cu goliciunea de pe plajă nu-mi rimează defel.

erată:
a ocolit, în loc de \"a coloit\".
ce mă nedumerește NU este, în loc de \"este nu este\"
mai e o virgulă între subiect și predicat pe undeva, dar passons...

scuze, s-ar putea să mai fac.

doar prima strofa
expresia \"mi-am impartit sufletul\" (cu toate variantele sale) chiar daca destul de inepta, din punctul meu de vedere, are totusi potential liric
din pacate aici este exploatata prost
in primul rind, supralicitati - sufletul este impartit dar va da cu rest
din acel rest scrieti cuiva - alta idee frumoasa, chiar daca nu foarte originala (gestul frumos/exaltat/inaltator, tocmai pentru ca este inutil/gratuit) pe care o tratati in aceasta maniera a exagerarilor, uneori chiar lacrimogene
aici \"am un dinte\" impotriva picaturilor de ploaie

si, evident, rezerva \"scrisului din rest\"
puteati sa spuneti, de ex. \"restul va scrie\" (sonor ar fi fost la fel de strident si de prost construit versul) sugerind totusi ca esenta este astfel reductibila si accentuind izolarea

apoi, va ocupati prea mult de restul ala
incercati sa-l definiti dar spuneti ce nu este, pentru a admite, in cele din urma, ca nu-i de fapt important
de fapt, cind l-ati introdus in text, ati spus totul
tot ce era de spus despre el - este ce a ramas
nu conteaza de unde, nu conteaza de ce si nu conteaza cum, exact, este
dar parca v-ati propus sa dinamitati ideea, accentuind lucrurile care trebuie sa ramina nespuse

s4 este chiar proasta, \"muzele care si-au luat vacanta dar sint totusi vazute de autor\" contrazic ce s-a spus deja
nu se mai scrie deja din acel rest, actiunea-i mutata altundeva
cel putin asta vad eu
daca sintem tot acolo si in acest fel ati ales sa-l incadrati, iar, cu atit mai rau

\"desigur, de-aici n-o să iasă nicio poveste\" - versul asta imi place si imi place foarte mult
ar fi putut fi un filon demn de a fi exploatat
unul mult mai nimerit daca tinem cont despre ce-i vorba in propozitie, despre rest, despre ce a ramas, despre prabusire si singura ei valoare
dar ati ratat si aici
ati exploatat totusi o parte a ideii, dar neinspirat, greoi, incilcit, in metafora \"agitatorilor\"
aveti dreptate cind spuneti ca poezia nu trebuie analizata matematic
dar o logica, o coerenta, tot trebuie sa aiba
eu nu reusesc sa vad nimic in strofa asta (inteleg golul si inceputul exact de acolo, din miscare dar de ce trebuie sa vad, din aceasta cauza, \"agitatori de hirtie\" si ce legatura trebuie sa fac intre ei, cerneala si teoriile despre geneza unversului/eventual?)

ultima strofa ma duce cu gindul la ce au spus, deja, si altii, inaintea mea
poezia asta a fost scrisa doar pentru uzul secret si ludic al autorului
nescrisa ar fi putut fi una foarte frumoasa

Acest rest e ecoul unei discuții începute despre: “clasele de resturi modulo 12”, teoria modurilor a lui Anatol Vieru și Canoanele Vuza. Poetului îi șade bine cu poezia și călătorului cu drumul. S-au găsit unii să simplifice zero cu zero și alții să arunce cu scaieți. Orb să fii și tot se simte ceva. Las războaiele celor care iubesc războiul și-mi aduc aminte Solia care rodește, trimițând la treapta zilei (Matei 19, 16-16)



“— Tu nu stii inca?
Imnul tumulturilor vii
Nici zid si nici tenebra nu poate sa-l sufoce:
La poarta zavorata grabeste-te sa vii:
Vei deslusi si astazi, in larguri, marea voce.
— Pastrezi vreun rasunet
Tu, suflet prins de-o vraja pe-al humei capatai,
Vreun crampei din valva ce, neincapatoare,
Cutreiera hiatul adancii nopti dintai?”

“numitorul a toate vii.
numărătorul,
rămas fără nume”


Restul, depinde de numărător și împărțitor. Nu contează câtul. Nedeterminările zero pe zero și Unu la Infinit au poezia lor.

„Se toarce vorba, închegată
Cutia-ncet se-ncuie-n piept
În scrisul apei caut drept”

“aici e doar pământ curat,
udat mereu, dimineța
cu rouă.”

-Un mesaj \"sublimal\" transmis prin armele de foc ale poeziei,
de maestrul Pasa pe tema:”Suflet”care transpus, este asemeni negativului holografic, bucățica de suflet frîntă de viață la împărțit (developare) apare reflectă ”totalitatea” chiar dacă rupi o fracțiune pe parcurs…
Mi-a plăcut finalul calm prietensc părintesc.
-Ai grijă de tine!
Un salut melancolic ca pentru sine,ca a unui dumnezeu care nu este sigur dacă îl auzi sau asculți.
Cu stimă
Diana.

e un text interesant pentru modul simplu, sincer de a spune. de aceea cred că textul își atinge scopul, umblă la ”rest” și încearcă să trimită bucăți de mesaje ”sub forma picăturilor de ploaie”...
mie îmi place mai mult penultima strofă. acolo mi se pare că sugestia funcționează mai bine iar golul care prinde ”consistență în zbucium” se leagă cumva tare bine cu restul textului.
mai bună prima parte, mai... consistentă :)

alex

și mie \"îmi vine să râd\"; nu musai de reacția domnului Ioan-Mircea Popovici (deh, ultimul dv recenzat), care, pentru că rareori își găsește cuvintele, dar pentru că, deh, moral se simte dator să ia atitudine, alege să dea 3 citate (serios, domunle Popovici, am suficiente cărți în casă - inclusiv Biblia - pentru a vă da 3 citate/zi toată viața; evident, tematic; și, evident, corelate; nu am trecut comentariul dv la offtopic pentru a nu crede că luarea dv de poțizie are vreo relevanță); de ce îmi vine să râd? pentru că, amintindu-mi că, atunci când v-am recomandat un text (lucru pentru care mi-ați cerut argumente - pe care vi le-am oferit), am descoperit că, accidental, îmi amintește de un text de-al meu; ei bine, ce credeți că mi-am amintit aseară? că, la fel de accidental, și acest text îmi amintește de unul de al meu (stați liniștit, nu insinuez nimic - nici de această dată): http://agonia.ro/index.php/poetry/170419/te_iubesc,_dar_abia_pot_s%c3%84; mai ales de formula de încheiere: \"ai grijă de tine până mâine în locul meu\"; eu cred că diferența dintre a potența o formulă ordinară (cazul meu) și pur și simplu a prelua una (cazul dv) este evidentă; prin urmare, aștept din partea dv texte care să se încheie după cum urmează (aleatoriu sau în ordine alfabetică): bună dimneața/ ziua/ seara; noapte bună; somn ușor; vise plăcute; sănătate; la mulți ani etc; despre ridcolul mărinimiei de a mă lăsa în pace atunci când nu doresc nimic este inutil să mai pomenesc ceva; observ că unii sunt satisfăcuți intelectual astfel, iar eu, la fel de evident, nu pot avea nimic împotrivă.

Alina Mihai, poate voi reuși vreodată să scriu și pe gustul tădumneavoastră. Acum rămâne așa, chiar dacă aș putea realiza o variantă mai bună. Poate voi face acest lucru, dar numai în fișierul meu.

Adrian Pop, și mie mi se pare ă strofa aceea cu muzele ar fi din alt \"rest\". Dar rămâne așa.

Yannelis, nu cred că ar fi aici asemănări cu Ion Barbu (poate unele conexiuni care se pot face), dar este ingenioasă alăturarea celor două tristihuri ale mele de versurile poetului din \"Solie\". Am recitit întregul capitol din \"Evanghelia după Matei\".

Alex, mă bucur că ți-a plăcut ceva de aici. da, și eu crred că începutul e mai bun.

Diana, ai un comentariu de bun-simț. Cred că acolo ai vrut să spui \"subliminal\", nu \"sublimal\".

un soi de degradare umană - asta regăsesc în strofele 1 și 2.
a împărți sufletul - eu cred că poți să îl dai sau să nu-l dai.
ori acea degradare specifică rațiunii de a împărți neîmpărțibilul - mie nu-mi dă rest decât un reziduu, ce prin definiție este mort.
prin asta eu văd o valoare în versul \"Desigur, de-aici n-o să iasă nicio poveste, [...] nicio întretăiere cu pașii\".
sunt multe asupra cărora nu sunt de acord.
de exemplu finalul mi se pare extrem de nepotrivit (artificial/forțat).
o valoare ar putea să aibă pentru mine s1 și s2, dar ar mai trebui prelucrate.
se pierde mult din idee.
dar apoi poezia este un lucru personal și poate nu rezonez eu îndeajuns cu ceea ce a simțit poetul.
nu îmi permit să iau piatra și să arunc, pentru că nu mă simt nevinovat de nimiciniciile vieții.
deși văd multă dreptate în unele din comentariile de mai sus.
dar apoi, cum ziceam...

spor, suflet ușor!
pt.

p.s.: ce bine ar fi de s-ar reveni la ideea de atelier literar, nu de dispută/luptă (asupra a ce?).

Domnule Petru Teodor (sau care va fi fiind numele dumneavoastră real), este clar că ne raportăm la valori diferite și este de înțeles să nu vă placă poezia. Am spus că nu e un text foarte bun, dar respect preferința doamnei redactor, căreia îi mulțumesc pe această cale fiindcă a aruncat textul \"în groapa cu lei\". După mine este un text doar bunicel, raportat la ceea de am scris mai bine. Toate acele chestii la care au existat rețineri sau negări categorice mi le-am asumat. Valoarea doar nu stă într-un singur text.