silvia caloianu

câți ani ai tu silvia mama se uită la mine așa de parcă aș fi în clasa întâi când mi-am tăiat părul fără voie să am și eu breton ca toate fetele măcar până în seară că după aia îl tai de tot și

somnul ca o frică generatoare de zeități mă îmbrățișează abia atingându-mă de parcă ar fi un iubit căruia nu îi place mirosul pielii mele dar îi e milă cumva de mine ce efect ce tandrețe năucitoare o

lasă-mă să mă revolt să mă ascund într-un fir de mac aici printre gândurile tale turnul babel reportaj de la fața locului ce zici să ne urcăm pe realitatea aceasta se vede mai bine premieră

când ai tăcut ascuns în telefonul meu negru ai tăcut atât de frumos încât m-am gândit că nu e nicio deosebire între giulgiu și tăcere și am zis ah am tras în mine tot aerul vagonului șapte și

privește-mă ca și cum ai ști că pielea mea încă ar mai păstra mirosul pielii tale așa a fost dintotdeauna fii sigur privește-mă ca și cum între noi ar fi doar o cafea cu gheață și un pahar cu

minte-mă poezie spune-mi că îți miroase gura a flori de matiolă și busuioc sălbatic și ne avem ca mai înainte sărută-mă așa încât să mă convingi fă-mă să îți caut ochii cu mâinile mele nesigure

aici toate se așază firesc în cutii și se uită elegant am haine pe care nu le-am îmbrăcat niciodată sau doar o singură dată pentru că îmi este indiferent cum și aici nimic nu se întâmplă frumos

I. am început să cânt eram încă vie tu căutai o mână eu ți-am atins ochii la picioarele noastre pământul gemea ghemuit ca un copil nenăscut și doar lumina sângera în războiul tău în

eu locuiesc mai sus de valea morilor e plin de liliac alb și de care vrei în orașul ăsta au fost mori și eu nu am văzut nicio poză cu ele spun fără niciun subtext aveam să spun de altfel că nu

eram și mai tineri zic așa pentru că noi întotdeauna vom fi tineri de fapt eram niște copii mari care uită să deschidă ochii și să caute obicei de pe când ne jucam de-a ascunsul prin jurul

seara asta e o pisică siameză uite ce ochi are egoista care ne-a împrăștiat piesele de șah hai să o strângem la piept până când nu ne vor durea inimile hai să fim tandri la doi pași de noi se

la cafeaua de seară bărbații lor au vorbit despre vânătoare context în care nacho s-a încruntat cu stăpânire a declarat coridele sunt pata rușinoasă a națiunii în farfuria mea rămâneau doi

lasă-mă aici nu-mi contura pașii cu umbre de liliac desprinde-te de mine ca o legendă absurdă ca un dicton nici măcar nu e primăvară nu e de ieri cerul nu a mai deschis ochii dincolo de

hai să ne revedem în cel mai fabulos aeroport pe care îl cred eu așa pentru că nu am văzut prea multe acela în care un arbore a străpuns acoperișul și el în drumul său spre dumnezeu numele

el își săvârșea opera într-un joc de limbaj el ne făcea să credem ca existăm în somn dorințele noastre erau atât cât să avem nevoie el ne spunea că tot ce atingem e simbol de aceea păstram

jucam șah cu un coleg era un tip simpatic în timp ce îmi desenam în gând hărți strategice îmi spunea că nu mai poate că moare de îndrăgostit ce e și să nu întreb dacă e mai tânără sau mai în