dezbracatul aripilor

tot refac de vreo ora textul acesta (cu ghinion!) si, abia acum cred ca ma simt bine exprimata in el...

Dragă Sirenă,

dincolo înseamnă dincoace. Fără subiect și obiect, inerența și ruptura sunt totale, aproape un mister - nașterea sau moartea, de exemplu - în care cuvintele, despuiate de aripi (sensuri), comunică prin viul Poet fiindul.
Poezia, anulând „contrariile”, repotențează realitatea, resemnifică valorile obișnuite ale „visului” și ale „stării de contemplare”, ale perceprii „în sine” (ca poet) și ale perceperii în „alter-ego” (ca reporter).
Senzorialul, empiricul triumfă asupra „opiniei”, asupra părerii deformate și goale de sensuri „pentru sine”.

Cu rugămintea de a ierta „spectatorul” care ți-a privit, aici, „aripile dezbrăcate,

sincer și constant,

cu drag,

Am citit textul si aseara, observ ca a suferit cateva modificari, dar in esenta a ramas la fel de frumos. M-a atras in mod special muzicalitatea interioara a versurilor, pe care ai mulat foarte bine imaginile.
Finalul, intr-adevar, incununeaza.

Vasile, urmaresc foarte incitata reflectiile tale asupra scrierilor mele si nu numai, in functie de timp si stare, dupa cum ti-am mai spus.
Alice, vine un timp cand trebuie sa cedam altcuiva aripile sau, pur si simplu, sa le depunem, monumental, la picioarele visului, ca pe niste arme si, nu trebuie sa ne fie rusine. Nimic nu e vesnic. Sa mori cu spectatori? Desigur, nu! Si daca nu ai unde te ascunde, faci abstractie, creed ca e tot mai bine decat sa simulezi o viata... :) E una dintre ideile sugerate... Evident, nu se impune.
Va multumesc ca ati rupt din timpul vostru pentru mine.

Dragă Sirenă,

nu rușine mă încearcă pe mine citindu-ți versurile, ci, cum spunea Cioran, „bucuria și nebunia și frica”.

Același,

Gasesc aici zbaterea femeii, poetului si cea a jurnalistului. Aripile sunt dezbracate in favoarea poetului.
Ciudat, mi-ar placea sa-mi imprumuti aripile sa traiesc senzatia dezbracarii si sa pot neg existente.

Cu placere, Codrina, intinde mana si, ai, aceste aripi :)
Iar daca vii la Chisinau, iti pregatesc un suvenir (acum mi-a venit ideea!)
Recunosc: textul l-am scris inspirata de o discutie pe YM, in cadrul careia mi s-a spus: \"avem cativa morti pe site!\" :)) (nu stiu daca persoana s-ar supara sau nu, daca o nominalizez). Dupa care, rasfoind netul, am dat de poza respectiva - alt moment de inspiratie. Am scris textul intre ora 2 si 4, in timp ce discutam cu altcineva, ceea ce, la fel, mi-a influentat gandurile. Eram prea obosita. Azi am \"slefuit\" Deci: procedura la indemana oricui! :).

Silvia, esti modesta si constat ca esti si darnica. Mi-ai starnit curiozitatea in privinta suvenirului...:)

Foarte bune versurile de început:

de parca mănăstiri din ceruri s-ar scurge
cu tot cu ființele acelea...

Parcă morții nu erau în oraș, ci în... altă parte ;).

Ei, se pare că ziua de ieri ne-a ancorat sinaptic. Am scris și eu aseară un text cu și despre reîncarnare. A-propos de Anima Sitelui. Probabil că îl voi posta pe site, după ce îl mai lucrez sau cum îmi ziceți voi, îl mai \'cosmetizez\' :D.

Mai pudic fiind eu din fire, iată, în sfârșit, o dezbrăcare de care nu mi-ar fi rușine. Numai că ce ne-am face fără îngeri ?
Debutezi cu o inversiune de planuri. Mănăstirile cad din cer, semn izbutit de dumnezeire. Se adaugă sintagma neașteptată, dar expresivă \" îngerite \".
Spațiul uman, teratologia este, cum îi stă bine și firesc,văzută în culori întunecate, cu elemente specifice : sicrie , reâncarnare ( avioane reactive nu îmi place, e tehnicist, calchiat pe o desfășurare sensibilă )
Urmează ritualul comun al dezbrăcării de sublim.
Pentru că ai recunoscut și tu că nu se poate fără îngeri, ai venit cu finalul în care păstrezi dorința și speranța.
Mereu frumos.

Oriana,ma intreb daca nu te-a impresionat oare mai mult poza? :) Daca incepeam a scrie cu ochii pe ea, iesea altceva, dar asa, am inceput de la o idee de neosimbolism, vroiam sa-l sfidez pe Bacovia: ploua afara si imi era toamna pe suflet, si cineva imi spunea, pe YM : \"sunt cativa morti pe site :))\"... :)). De fapt, textele mele par o consecinta a unui blestem :) si datoreaza frumoasei intamplari de a ma afla printre voi...
Avem noi ceva in comun, manifestandu-se prin \"nu mă pot abține să exclam\"! :) M-am bucurat sa te aud!

nu stiu cum e la tine, cum te gadila muza, e posibil ca imaginea sa fi fost aceea care te inspira; personal nu cred ca am facut niciodata experimentul asta, dar constat acum, ca imaginea ca si muzica poate avea multa poezie in ea...
vaaai, cum am uitat? tabloul lui Tuculescu de la Iasi...daaa, vezi Poem cu privire la noi

superb Silvia!!
Ma pierd in analizele tale. Recunosc,imi plac.

Cristina, stiu poezia aceea a ta si istoria ei minunata :)
Cred ca iti poarta noroc, nu? Poezia e in fata noastra, in preajma noastra mereu, trebuie doar sa o vedem: intr-un tablou pictat sau in unul real, sau in unul din somn etc :)

Geoge, mai mult de atat sau nu vreau, sau nu pot - nu stiu! Stiu doar ca vreau sa arunc totul \"din elicopter\" (vorb a ta), sa-i usurez zborul :)

L., recunosc, la randul meu, vizetele tale ma fac sa ma simt bine! :)

Bucuroasa, bucuroasa, bucuroasa de vizita voastra,
s.