preludiu cu verde buddha

un pic de nebunie de orice fel imi da pohta de viata:)

are atmosfera de hinduism si nisip acest text, silvia. e foarte fin ca imagine e placut la sonor si pare a se coace in sine, insa mai am si obiectii:
prima parte e cit se poate de cliseu: \"priveste-ma ca si cum...\" salvarea vine de la ce urmeaza, desi as scoate cafeaua cu inghetata, mult prea hedonista aici.
mi-au placut mult camilele noptii, dar mi-a picat prea declarat statuia verde a lui buddha. despre firile patetice nu sunt pozitiva, as renunta la formularea aceea, pentru ca am senzatia ca nu-si are rostul acolo.
finalul insa ma multumeste pe deplin, o rupere de cuvint bine ticluita.

sper ca n-a fost de suparare acest comentariu, am lasat doar o parere despre textul acesta frumos, dar cu citeva scaderi
te mai citesc,

Este un poem in care am ramas indelung... n-a fost doar
un preludiu am umblat prin el print trupul lui pentru ca
l-ai nascut intreg... adunad in el simtire si viata:

\"sunt cineva care te simte înlocuindu-mi aerul privește-mă
așa de parcă mâinile tale ar continua să mă dezbrace de timp \"

v-am urmarit cu mult interes reflectiile, parerile, pentru care va multumesc. va citesc si eu.

asta e un fel de india ta, nu-i asa?


embrionul de aur dezbracandu-se de timp

da, Sebane, e \"india mea\" si, e de atunci, de cand ai observat-o printre primele mele texte pe poezie.ro, e aceeasi...\"india\" aceasta.
curioasa viziune ai tu. m-am bucurat sa te aud.