concluzie
De-ar fi să nu te mai iubesc Cât m-aș urî pntru ce-a fost Pentru tot jocul fără rost Pentru intensul ce-l trăiesc. Atunci în gând fugar și trist M –aș ghemui să mă ascund Și amintiri le-aș
tristeți
Tristețe ce vii din adâcuri sărate Învăluită-n zâmbet de vremuri Uitate Val necuprins în singurătate Trstețe din adânc , clădită de vise, spulberate. Surâsuri ce plâng într-un joc
frunza
Era cam leneșă din fire Adăpostită de tăcerea ei Pitită prntre alte frunze Visa ,uitând de-a lumii zmei. Fremătând în aduerea Vântului primăvăratec Cânt de stele, era zâmbet, Dulce parfum,
aripi
Cât de deșarte sunt toate Pași mărunți spre aceeași moarte Aripi rasfrânte privirea e fadă Ochiul sticlos pe o aceeași stradă. Și mergi...înoți ctremurând izvoare Speranța ucisă călcată-n
matematica sufletului
Matematica sufletului Teoremă în variabile Mereu confundabile Într-un joc apogeu. Demonstrabil e greu Căci timpul hoinar Schimba semnul mereu Rătăcind în binar. Ipoteze prea
mirajul nopții
Mirajul nopții E mirajul picăturii de ploaie Prin șindrila timpului Intr-un vârtej al sorții Candelă bănuț în ochi de păun O cărare a dorului Printre stele! Vise in tril noptatic Cântat pe
vatra
Din vremuri de legendă, focu-i călit prin apă. Distrusă –i vâlvătaia, apa pierdută-n neant Din două forțe... una, ce sufletul îl sapă Cutremurând destine, fiind dorului alean. Magie pare clipa,
joc
Zâne bune sau nebune Vâturate-n vânt nebun Legănate -n val cu spume Joc de iele , joc străbun. Vâjâit în ploi de stele Pe o harpă de carton Visele purtate-n vele Prin iluzii maraton. Și
\"Lăsați fluturii să zboare\"
Cuprind universul în căldura privirii Mă las mângâiat de catifea Dar căldura mânii e căldura pierii Într-o viață prea scurtă, viața mea. Mi-e zborul dorință, speranța e joc Din flori îmi fur
Peronul așteptării
Pe peronul singuratec Trenuri trec sau poate vin Luminând un far noptatec Cu suișuri și declin. Trec pasive, reci, absurde Pe un drum predestinat. Călători, în umbre surde, Îl petrec
prag
Și ....va rămâne valul, risipit în ape... Final de epopee, doar într-un episod. Un văl de nepăsare, sfâșiat pe pleoape, Șirag de lungi speranțe,trudite intr-un nod. C-o renunțare lină, timpul,
ielele nebunele
M-au cuprins ielele vieții În vârtejul lor. Am încercat să-mi păstrez ritmul Într-un dans nebun…. Un dans al nebunelor. Triumfând în fața viselor Cu o logică de matase Foșnăind A dor, Am
Toamnei
Toamnă Doamnă Mincinoasă De frumoasă, În panere adunată Ești bogată. Pentru cine?! Pentru mine?.... Nu-s poeți să nu te cânte Cu tablouri să te-ncânte Cu priviri din avion Prin ferestre
la poli
Și cât de mult ne-asemănăm, tu, polul nord, eu, polul sud, ghețari și vânturi afișăm incandescența din profund! Cadânii recilor chemări pe-o mare, vifor de-amintiri, recif de lacrimi
nu
Nu Nu ești ușor de uitat Ești firul din clepsidră Ești freamat de pleoape ce se zbat Ești inimii lumină! Nu Nu-i suflet locul să-l ia Cănd sufletul meu e dăruit Cănd veșnicia mi a furat
obosită e ființa
N-a mai rămas nimic: Doar vise răsfrânte, Adânci dureri plăpânde, Basma, doar un petic În ploi, tomnatice, reci, Ce nu poate ascunde Iubiri ,mereu tremurânde, Din nopți pustiite și seci. Noi
ai înnădit...
Ai adunat cuvinte, Ușor le-ai ordonat Viață le-ai dat in minte Apoi le-ai răzbunat! Cum poți să cați acuze De joc premeditat, Când de pe-a tale buze Cuvintele-au plecat? Și-acum să te
nedefinit
sunt umbre pale care dor te-nvăluie in vorbe mute sunt așteptări în fum de nor petale seci neașternute. poteci ce-ar fi vrut să fie dar s-au strivit în infinit lăsând durerea ca simbrie
file
Între pagini prăfuite Am uitat un ghiocel Ce-oi fi avut în minte, Floarea sau vreun menestrel? Răscolesc în amintiri Florii să-i ofer destin Poate lacrimi sau zâmbiri I-au fost clipă de
o clipă
E suficientă o clipă de-adevăr, Ca edificii trainice să se încline, Să cadă precum o șuviță de păr Uitată –ntre pagini , de praf pline. Și joc se-nfiripă – diabolică minte Bolnavă –n
chemare
Iubite În seara asta adună palmele Căuș de tandrețe Și asrâmpără-i setea Arzătoare Cu multă blândețe! Iubite Împleteste-mi cunună de Șoapte fierbinți Și- nvăluie-mi inim- amețită De
cum să definești?!
Cum să definești tristețea Când amurgul sfârtecă seninul? Să-i spui iubire, Și să te arunci mimând suplețea În jadul desfătării cu veninul Din amintire?! Cum să definești apăsătoare Cernită
zbucium
Contraste rătăcite În frământări nocturne Ce vin Din dimineți rănite Din pași fară de urme. Cântec de lebădă În vuiet de cascadă Lacrima-i Furtună searbădă Ochii nu pot sa vadă. Nu-s aripe
femeie
Nu vreau covoare de flori înmiresmate nici lumânări duioase, parfumate, sunt toate marcate de efemeritate de nesiguranță ,sunt de vânt purtate! Există gesturi sfinte ce pot pecetlui cuvinte,
întrebări
Când trupul e însângerat de spini, Când calea de urmat e noapte grea, Când soarele-i ascuns după arini, Și vise-s sfârtecate ,franjuri de catifea, Întrebarea țâsnește vifor aprins Pentru ce
așteptări
La răscruce se pare, Timpul, te-a mânat pe alt drum, Fără-ntrebări, fără mirare, Ai transformat țigara în scrum! Având un alt umblet ai schimbat dur ruta Pribeag călător prin viață Fără sens ,
suflet de copil
De poți ca stele să aduni Să-ți faci șirag în stil, Bănuți să iei de la păun, Ai suflet de copil! De-ți este râsul cristalin Și cântecul un tril, De crezi povestea lui Merlin Ai suflet de
punctuație
Azi mi-au trecut prin față semne-nvățate! Sărmane hieroglife trudind un joc nebun, Ce poate să transforme trufia-n bunătate Iar cruda răutate-ntr-un gest blând și bun. Nedumeriri stinghere, din
pastelul sufletului
Acolo unde țara e ca un buchet de flori adăpându-se din Marea Neagră(Ana Blandiana) , acolo e o floare care pentru mine e deosebită, care mi-a ocrotit venirea în acestă lume, pe petalele căreia m-am
e seară în sufletul meu
E seară în sufletul meu Și noapte se arată în zare, Și foc a lăsat Prometeu Dar noaptea din suflet mă doare! Făclii aș aprinde pe cer Din scântei de lacrimi amare, Câmp, înflorit de stele
scrisoare
Þi-aș scrie Despre drumul astrelor În Inima mea Despre lumina castelor Fecioare De mucava Create subtil Din gânduri Tiptil Furișate. Þi-aș scrie Despre câte sunt Și câte... Au
nu mai...
Nu mai am întrebări, nu vreau răspunsuri Nu mai încerc să cred adevăruri, despicate, Despre aprinse iubiri sau reală libertate, Despre incinse trăiri , despre rece moarte. Nu mai vreau răsărit,
amurg
Seninul roșiatic se afundă maiestuos, vălurind acorduri de vechi menestrel; întinderea-i una, descinzând din frumos bucată din Eden, dăruită de El. Clepsidra trufașă adoarme suflarea, incert
umbre
Înfășurată-n umbră, prin viață mă strecor ecou, în valea sumbră, pe aripi de cocor. Ce naște eternitatea? Crâmpei de vis si dor, cântând seninătatea, o mască a mimilor. În antiteze,
Ochii din interior
Un fior ca o adiere mi-a atins pleopele jucând reflexe de lumină aurie printre gene.Deschid ochii și uimirea îmi scaldă privirea...nu e nimic, a fost o impresie, o umbră ,o...nu înțeleg dar nici
