femeie

Nu vreau covoare de flori înmiresmate nici lumânări duioase, parfumate, sunt toate marcate de efemeritate de nesiguranță ,sunt de vânt purtate! Există gesturi sfinte ce pot pecetlui cuvinte, fără noimă, pline de sensibil; mărunte promisiuni, ce n-or secătui ci-or întări convingeri ocolind penibil! Femeia prin destin nu i floarea din grădină, e sălbatecul mac, de pe câmp nesfârșit ce- și cere, crâmpeiul, din iubirea divină , trăind la extreme cuprinsul infinit. Nu poți defini necuprinsul ce te-apasă, femeii în suflet nu poți să-I pătrunzi decât dacă-n juru-i e o ușă deschisă, doar dacă poți tu, în suflet să te-afunzi! Și chiar de-ai pătrunde dincolo de visare nu-I sigur că ai înțelege ceva cu-adevărat; căci omu-I născut ca pentru măsurare să folosească, aceeași unitate, ce l-a creat!