Poezie
cupa
1 min lectură·
Mediu
Strivită-n cupa vieții,
de-albastrul din etern
ce-și dă tributul ceții,
iubesc, râd și mă tem.
Îmi strig descătușarea
și chem alint străbun
în van, căci alinarea
nu-i în trecut, e-acum!
Din efemeră clipă,
aleg destin constant,
nu îmi permit risipă
și nici o luptă-n van.
Un cerc cu intersecții,
nonsens pe contrasens,
în gânduri fac disecții
în ritm impus valsez.
Sunt neguri și e soare
în cupa cu pelin
în care,cine, oare,
a strecurat venin?
022595
0
CB