Iubesc natura, muzica, poezia...Sunt o lacrimă pe obrazul bătrânului Univers... Prin vers încerc să scot la lumină boabele de rouă ale sufletului meu preaplin...
8 Martie
Femeie, ești o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor ești o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculți o-ncântătoare melopee.
Ești raza lucitoare ce ne
Mihai, îţi mulţumesc c-ai existat
Şi încă mai exişti în fiecare,
Pe-acest pământ tu prea puţin ai stat,
Dar EŞTI în poezii nemuritoare.
În versul tău eu caut alinare
Şi ca-ntr-un templu intru,
Copii, eu astăzi vă voi spune
Povestea mâțelor spioane
Ce și-au făcut un bun renume
Printre surate lighioane.
Au spionat o zi întreagă
Și-o noapte, până dimineața,
Că nu știau cine
Până unde se întinde pânza nevăzută a speranței,
Încotro-și îndreaptă firele țesute cu neîntinare?
Întrebări la care nimeni nu găsește un răspuns ferice
Și cu toate-acestea, sufletul se-mbracă-n
Noaptea și-a întins aripile negre peste întreg pământul,
pasăre de pradă lacomă, hrăpăreață,
biruind lumina...
cuvintele s-au umplut de-ntuneric
și orbecăiesc prin cosmosul minții
ca niște
În luminișul cald al primăverii
scântei se-aprind în ochii florilor,
o brumă le atinge-n faptul serii,
sărut perlat din buza norilor.
Iar somnul le cuprinde-n mreje line,
pe-aripa viselor
În poala nopții mă întind calină
Și mă cufund în ea ca-ntr-un hamac
Însingurată,-n legănarea lină
Mă soarbe purpuriul unui mac,
Întârziat în vara ta pribeagă
Și-aprins
În colțuri de stele îmi prind fericirea
și-o las să-nflorească pe umărul lunii,
corăbii de astre-și ascund strălucirea,
când timpul le lasă în poarta genunii.
Cuprind cu privirea cortina
M-ademenești
în tainic labirint,
fântână-n calea celui însetat,
și cu licoarea trează
din absint
tu îmi ațâți
necontrolat oftat.
Cu trupu-ți unduios
îmi pui capcane
și mă cufunzi
Trecutu-și leapădă-amintirile în mine,
Precum o Dochie naivă-al ei cojoc,
Le-nșiră, rând pe rând, și-n scânteieri carmine
M-atrage în vâltoarea unui candid joc.
Mă văd copil în poala
Un fulg se zbate-ncet în palma mea,
Simțind sfârșitul în căldura mâinii...
„Ce doruri porți în tine, mică stea,
Și cui le lași, când te sfâșie câinii
Cu ghearele de iarnă grea și rea?”
Tu
M-ascund în lacrimă ca-ntr-o peșteră adâncă,
Răcoarea mă doare cu-ntunericul ei ud,
Șuvoiul de picuri își face făgaș prin stâncă,
Scurgându-se, întristat, spre adevărul crud.
Nu vreau să-mi
Despletitele-mi lacrimi în noaptea ta se scurg,
Dansând bezmetic și lent printre stele și nori,
Soartă potrivnică, neîndurător amurg,
Provocator m-ai înfruntat de-atâtea
Între răsărituri și apusuri
Anii se duc în zbor fremătător,
Numărând în gând câte surâsuri
Le-a dăruit soarele-oglindit în nor...
Ca anii în zbor ne ducem pe rând
Între
Flori de nu-mă-uita…
Cu flori de nu-mă-uita te-am învelit,
Să-ți împrumut senin din ochii lor,
Credeam că mă vei iubi la infinit,
Fiind doar al meu și nu al tuturor.
Cămașă
Sunt o fiică a pământului…
Îmi place să umblu desculță prin iarba moale,
Mătase mângâietoare-a picioarelor goale,
Să-i simt răcoarea urcând năvalnic înspre piept,
Cu simțuri deșteptate,