Curelciuc Bombonica

8 Martie Femeie, ești o lacrimă pe geana zării, În sufletul copiilor ești o scânteie; Tu ai în inimă luminile visării, Când tot asculți o-ncântătoare melopee. Ești raza lucitoare ce ne

Mihai, îţi mulţumesc c-ai existat Şi încă mai exişti în fiecare, Pe-acest pământ tu prea puţin ai stat, Dar EŞTI în poezii nemuritoare. În versul tău eu caut alinare Şi ca-ntr-un templu intru,

Copii, eu astăzi vă voi spune Povestea mâțelor spioane Ce și-au făcut un bun renume Printre surate lighioane. Au spionat o zi întreagă Și-o noapte, până dimineața, Că nu știau cine

Până unde se întinde pânza nevăzută a speranței, Încotro-și îndreaptă firele țesute cu neîntinare? Întrebări la care nimeni nu găsește un răspuns ferice Și cu toate-acestea, sufletul se-mbracă-n

Noaptea și-a întins aripile negre peste întreg pământul, pasăre de pradă lacomă, hrăpăreață, biruind lumina... cuvintele s-au umplut de-ntuneric și orbecăiesc prin cosmosul minții ca niște

În luminișul cald al primăverii scântei se-aprind în ochii florilor, o brumă le atinge-n faptul serii, sărut perlat din buza norilor. Iar somnul le cuprinde-n mreje line, pe-aripa viselor

În poala nopții mă întind calină Și mă cufund în ea ca-ntr-un hamac Însingurată,-n legănarea lină Mă soarbe purpuriul unui mac, Întârziat în vara ta pribeagă Și-aprins

În colțuri de stele îmi prind fericirea și-o las să-nflorească pe umărul lunii, corăbii de astre-și ascund strălucirea, când timpul le lasă în poarta genunii. Cuprind cu privirea cortina

Cheamă-mă seara când arde-n noi zarea, Clipa ne fie albastră ca marea, Spune-mi în șoaptă poeme nescrise, Du-mă-n altarul iubirii promise! Fie-ne

M-ademenești în tainic labirint, fântână-n calea celui însetat, și cu licoarea trează din absint tu îmi ațâți necontrolat oftat. Cu trupu-ți unduios îmi pui capcane și mă cufunzi

Trecutu-și leapădă-amintirile în mine, Precum o Dochie naivă-al ei cojoc, Le-nșiră, rând pe rând, și-n scânteieri carmine M-atrage în vâltoarea unui candid joc. Mă văd copil în poala

Un fulg se zbate-ncet în palma mea, Simțind sfârșitul în căldura mâinii... „Ce doruri porți în tine, mică stea, Și cui le lași, când te sfâșie câinii Cu ghearele de iarnă grea și rea?” Tu

M-ascund în lacrimă ca-ntr-o peșteră adâncă, Răcoarea mă doare cu-ntunericul ei ud, Șuvoiul de picuri își face făgaș prin stâncă, Scurgându-se, întristat, spre adevărul crud. Nu vreau să-mi

Între răsărituri și apusuri Anii se duc în zbor fremătător, Numărând în gând câte surâsuri Le-a dăruit soarele-oglindit în nor... Ca anii în zbor ne ducem pe rând Între

Flori de nu-mă-uita… Cu flori de nu-mă-uita te-am învelit, Să-ți împrumut senin din ochii lor, Credeam că mă vei iubi la infinit, Fiind doar al meu și nu al tuturor. Cămașă

Sunt o fiică a pământului… Îmi place să umblu desculță prin iarba moale, Mătase mângâietoare-a picioarelor goale, Să-i simt răcoarea urcând năvalnic înspre piept, Cu simțuri deșteptate,