Poezie
Lui Mihai Eminescu
1 min lectură·
Mediu
Mihai, îţi mulţumesc c-ai existat
Şi încă mai exişti în fiecare,
Pe-acest pământ tu prea puţin ai stat,
Dar EŞTI în poezii nemuritoare.
În versul tău eu caut alinare
Şi ca-ntr-un templu intru, cu sfială,
În sufletu-mi se-aprinde-o lumânare,
Precum o stea pe-a cerului sineală.
Mereu mă-mbăt de-a ta “Melancolie”
În vraja lunii, „vatră de jăratic”
Şi „Replici” voi rosti cu bucurie,
Când nufărul suspină singuratic.
Iar când „Luceafărul” şi-aprinde-o rază
În smoala nopţii, ca un enigmatic far,
„Pe lângă plopii fără soţ” eu, trează,
„Din când în când” „Privesc oraşul furnicar”.
„Oricâte stele” m-ar veghea de sus,
„Doi aştri” „Ah! cerut-am de la zodii”
Şi-o „Rugăciune”-n şoaptă eu am spus;
„Gândind la tine”, gust a gurii rodii.
Îmi eşti amic, „Icoană şi privaz”,
„În lira-mi geme şi suspin’-un cânt”,
„Prin nopţi tăcute”-mi ştergi orice necaz,
„Se bate miezul nopţii”-n dulce vânt.
Iar astăzi eu „Mai am un singur dor”:
Să te cinstesc aşa cum se cuvine,
Că „De-aş avea” o „Floare-albastră” în pridvor,
Eu aş uita cât de „Departe sunt de tine”.
001546
0