8 Martie
8 Martie Femeie, ești o lacrimă pe geana zării, În sufletul copiilor ești o scânteie; Tu ai în inimă luminile visării, Când tot asculți o-ncântătoare melopee. Ești raza lucitoare ce ne
Lui Mihai Eminescu
Mihai, îţi mulţumesc c-ai existat Şi încă mai exişti în fiecare, Pe-acest pământ tu prea puţin ai stat, Dar EŞTI în poezii nemuritoare. În versul tău eu caut alinare Şi ca-ntr-un templu intru,
Mâțele spioane
Copii, eu astăzi vă voi spune Povestea mâțelor spioane Ce și-au făcut un bun renume Printre surate lighioane. Au spionat o zi întreagă Și-o noapte, până dimineața, Că nu știau cine
Pânza nevăzută a speranței
Până unde se întinde pânza nevăzută a speranței, Încotro-și îndreaptă firele țesute cu neîntinare? Întrebări la care nimeni nu găsește un răspuns ferice Și cu toate-acestea, sufletul se-mbracă-n
Temnița călimării
Noaptea și-a întins aripile negre peste întreg pământul, pasăre de pradă lacomă, hrăpăreață, biruind lumina... cuvintele s-au umplut de-ntuneric și orbecăiesc prin cosmosul minții ca niște
Floarea - potirul veșniciei
În luminișul cald al primăverii scântei se-aprind în ochii florilor, o brumă le atinge-n faptul serii, sărut perlat din buza norilor. Iar somnul le cuprinde-n mreje line, pe-aripa viselor
Îmi acostează-n inimă pirații
În poala nopții mă întind calină Și mă cufund în ea ca-ntr-un hamac Însingurată,-n legănarea lină Mă soarbe purpuriul unui mac, Întârziat în vara ta pribeagă Și-aprins
Arc peste vreme
În colțuri de stele îmi prind fericirea și-o las să-nflorească pe umărul lunii, corăbii de astre-și ascund strălucirea, când timpul le lasă în poarta genunii. Cuprind cu privirea cortina
Fie-ne clipa...
Cheamă-mă seara când arde-n noi zarea, Clipa ne fie albastră ca marea, Spune-mi în șoaptă poeme nescrise, Du-mă-n altarul iubirii promise! Fie-ne
Femeia, eternă Cleopatră...
M-ademenești în tainic labirint, fântână-n calea celui însetat, și cu licoarea trează din absint tu îmi ațâți necontrolat oftat. Cu trupu-ți unduios îmi pui capcane și mă cufunzi
Pe-aripa gândurilor azi coboară sfinții
Trecutu-și leapădă-amintirile în mine, Precum o Dochie naivă-al ei cojoc, Le-nșiră, rând pe rând, și-n scânteieri carmine M-atrage în vâltoarea unui candid joc. Mă văd copil în poala
Fulgul - ca un gând...
Un fulg se zbate-ncet în palma mea, Simțind sfârșitul în căldura mâinii... „Ce doruri porți în tine, mică stea, Și cui le lași, când te sfâșie câinii Cu ghearele de iarnă grea și rea?” Tu
M-ascund în lacrimă...
M-ascund în lacrimă ca-ntr-o peșteră adâncă, Răcoarea mă doare cu-ntunericul ei ud, Șuvoiul de picuri își face făgaș prin stâncă, Scurgându-se, întristat, spre adevărul crud. Nu vreau să-mi
Transfer
Despletitele-mi lacrimi în noaptea ta se scurg, Dansând bezmetic și lent printre stele și nori, Soartă potrivnică, neîndurător amurg, Provocator m-ai înfruntat de-atâtea
Între răsărituri și apusuri...
Între răsărituri și apusuri Anii se duc în zbor fremătător, Numărând în gând câte surâsuri Le-a dăruit soarele-oglindit în nor... Ca anii în zbor ne ducem pe rând Între
Flori de nu-mă-uita…
Flori de nu-mă-uita… Cu flori de nu-mă-uita te-am învelit, Să-ți împrumut senin din ochii lor, Credeam că mă vei iubi la infinit, Fiind doar al meu și nu al tuturor. Cămașă
Sunt o fiică a pământului…
Sunt o fiică a pământului… Îmi place să umblu desculță prin iarba moale, Mătase mângâietoare-a picioarelor goale, Să-i simt răcoarea urcând năvalnic înspre piept, Cu simțuri deșteptate,
