Poezie

Temnița călimării

1 min lectură·14 septembrie 2015

Mediu

Noaptea și-a întins aripile negre peste întreg pământul,

pasăre de pradă lacomă, hrăpăreață,

biruind lumina...

cuvintele s-au umplut de-ntuneric

și orbecăiesc prin cosmosul minții

ca niște pete de cerneală vărsată din călimara bunicii.

căprioarele nu mai găsesc drumul spre izvor,

căci teama le-a întunecat căutarea...

umbrele cresc tot mai mult și mai mult,

se înalță și se prind de sufletul meu

iar noaptea îmi înfășoară trupul în abanosul incertitudinii.

aștept, aplecată peste prăpastia răbdării,

ca cineva să-mi dea la o parte vălul nesiguranței,

ca să mă inunde zorii izbăvirii,

cu lumina înflorindu-mi, discret, cuvintele,

arătând drumul căprioarelor,

umilind și-ngenunchind umbrele...

Iar eu voi prinde noaptea

și-o voi închide în temnița călimării,

cu speranța aninată pe creanga mirării...

001.693

Curelciuc Bombonica. “Temnița călimării.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/curelciuc-bombonica/poezie/14078770/temnita-calimarii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.