Sergiu Burlescu

se remarcă printr-un amestec foarte puternic de sacru și profan, de metafizic și cotidian. Găsesc fascinante fragmentele datate, fiecare dintre ele funcționând ca o meditație profundă asupra condiției umane, exprimată cu un ton dezarmant de direct, pe alocuri crud, pe alocuri tandru.
Este o scriitură puternică, plină de nerv și autenticitate, o operă modernă ce se așază la granița fragilă dintre confesiunea brută și metafizica ironică. Nu e genul de poezie care urmărește frumusețea clasică, ci una care te lovește direct, printr-un amestec de grotesc și tandrețe.

Îți mulțumesc pentru entuziasmul și generozitatea cuvintelor tale! Să fiu asociat cu juxtalismul, mai ales prin referința la Valentin Tașcu și în compania ta, a lui Andrei Novac și Marius Marian Șolea, e o onoare care mă copleșește și mă motivează în același timp. Faptul că vezi în poemul meu o combinație de simboluri, mitologie și elemente mundane, sociale sau politice, care „sperie” prin sinceritate și curaj, e o confirmare că încercarea mea de a chestiona dogmele și de a le juxtapune într-un mod neconvențional își atinge scopul.
Îți sunt recunoscător pentru invitația de a citi poemul la radio – sunt disponibil și aș fi încântat să fac asta! Te voi contacta pentru detalii. Cât despre titlu, apreciez observația ta și o iau în serios; voi reflecta la o abordare mai personală. Sper ca această serie să crească și să devină, așa cum spui, un început de drum pentru ceva mai mare. Îți mulțumesc din nou pentru susținere și abia aștept să continuăm dialogul!

Acest text face parte dintr-o serie de poeme concepute ca un manifest poetic împotriva dogmelor religioase, filozofice și uneori științifice care, de prea multe ori, pretind a deține adevăruri absolute, dar se dovedesc rigide și incomplete. E o confruntare cu adevărurile care „nu țin” și s-ar surpa sub greutatea propriilor contradicții. Sper ca următoarele poeme din serie să ducă mai departe această provocare și vă mulțumesc pentru încurajare – abia aștept să aflu ce veți gândi despre ele!

ca o pictură impresionistă: fiecare vers adaugă o tușă de culoare, un parfum abia perceptibil, o senzație de euforie, alcătuind o atmosferă vibrantă și melancolică. Această țesătură senzorială invită la o lectură lentă, meditativă, ca o rătăcire împreună cu vocea poetică. Textul se cere savurat asemenea unui pahar de Chablis într-o dimineață liniștită, acompaniată de simfonia ploii de vară, oferind o plăcere estetică rafinată, îmbibată de nostalgie.

o forță emoțională care captivează de la primele versuri – imaginea cuvântului izbit de stâncă, dezgolit până la scânteie, posedă o frumusețe rară ce evocă lupta și puritatea actului creator. Metaforele precum „coastă de lumină” sau „frânghia adevărată: dragostea” au o intensitate remarcabilă.
Cuvintele transmit un sentiment puternic de iubire nerostită și uriașă. Imaginile de la „cărăbușii de șoaptă” la „semințe de drum”, creează o atmosferă deopotrivă fragilă și eternă, aidoma unei ploi blânde care udă iarba, dar lasă urme adânci. La fel ca și cuvântului izbit de stâncă, dezgolit până la scânteie, aceste imagini au o putere deosebită, mișcându-mi ființa din loc.
Finalul este splendid, cu „piatra care se face floare” și „semințe de drum”, oferind o notă de speranță și continuitate, ca un legământ între poet și cei care îi poartă cuvintele mai departe.
Poemul oprește momentul lecturării în loc și face să respiri mai adânc, simținnd greutatea și lumina cuvintelor.

Când vorbim despre textele publicate, este important să facem distincția față de textele produse. Nu toate textele pe care le-am scris sunt destinate publicării; dimpotrivă, o mare parte dintre ele rămân în faza de "atelier" sau chiar sunt arse, un act pe care îl consider adesea o parte esențială a procesului de creație.
Am avut o perioadă lungă de stagnare perioadă în care practic nu s-au creat nimic. Așa cum ați menționat în comentariul anterior la fel și pagina mea nu a fost scutită de texte "atelier" și "pagină de autor". Mai mult, am retras chiar și texte publicate deja aflate în "atelier" ori "pagina de autor" pentru a le revizui, lucru pentru care am fost mustrat de domnul Pașa.
Cred cu tărie că acest proces este firesc și necesar. O carieră de autor nu este un drum drept, lipsit de cotituri.
Interesul și motivația de a merge mai departe vine din "cotiturile" care ne ajută să ne definim când drumul este perfect drept și se întinde până la orizont, riscă să își piardă din fascinație.
Nu-mi propun încă să-mi etalez abilitățile în fața dumneavoastră, a domnului Ancuța, sau în fața unui alt autor deja consacrat. Încă sunt în faza în care mă inspir de la voi pentru a-mi dezvolta propria voce literară.

Mulțumesc pentru remarcă și lecturare, voi ține cont de părere.
Nu face să vă scuzați.
Accept critica constructivă.

mă bucur că ați ales să scrieți o replică după textul meu, dar mă întreb — retoric — pentru a demonstra ce, și cui?
Nu era cazul.
Se știe deja că scrieți bine, iar toți autorii, inclusiv eu, vă recunoaștem măiestria.

Mi se pare că acest exercițiu rămâne strict pentru dumneavoastră, ca o formă de autoafirmare subtil legată de deciziile altei persoane.
Cu tot respectul, mie îmi pare mai degrabă o joacă de copil ofensat.

Și cred că nu v-ați ales persoana potrivită. Sunt aici autori, având cariere publice de zeci de ani, adevărați "veterani", în raport cu care o astfel de demonstrație ar avea greutate. Eu sunt la început, cu doar câteva luni de experiență în literatura publică. Poate acolo ar fi mai nimerit să vă măsurați abilitățile.

Respect și să ne citim în continuare.

consider că nu este normal să comparați o viață întreagă dedicată literaturii și scrisului cu eforturile unui autor care abia își începe drumul. Dacă dumneavoastră și domnul Leonard dispuneți de timp ori activați în acest domeniu de mult timp și, practic, se poate spune că ați trăit prin scris, este normal ca nivelul pe care îl aveți să fie la înălțime și să corespundă măiestrie de a scrie.  
Sunt de aceeași părere cu Domnul Bogdan, care menționa într-unul din comentariile sale că măiestria vine din multă lectură, din foarte multă lectură, dar pentru asta este nevoie și de timp alocat corespunzător.
Un timp de care eu nu dispun, activitatea mea fiind departe de acest domeniu. Mă dedic lecturii și scrisului doar atunci când am timp liber, de obicei în weekend sau 1-3 ore pe zi/noapte.
Eu sunt pe această platformă pentru a crește.

În primul rând, țin să mulțumesc domnului Bogdan și doamnei Otilia pentru citire, analiză și susținere.
În al doilea rând, recunosc, am intuit că textul ar putea stârni o astfel de avalanșă de reacții, mai ales după ce nivelul mi-a fost ridicat — mulțumesc încă o dată domnului Bogdan pentru acest impuls.
A fost un fenomen evident, cu atât mai mult cu cât urmărisem deja controversele dintre domnul Leonard și domnul Bogdan, apărute în comentariile altor autori.
Cât despre măiestrie, am citit și din textele domnului Leonard și îmi place cum scrie. Sunt multe lucruri pe care le pot lua ca inspirație, fiind încă la început, atât aici, cât și în literatura publică, în general.

Poemul acesta nu își propune să impresioneze sau să devină memorabil prin povești și personaje conturate, ci să surprindă un fragment de realitate, o atmosferă. E mai aproape de o fotografie poetică decât de o narațiune. În alte texte pot apărea și oamenii, și vocile, și istoriile lor, dar aici am vrut să fixez decorul, vibrația locului. Nu toate poemele trebuie să adune totul deodată — unele sunt doar schițe, cadre care pregătesc terenul pentru alte imagini. Faptul că nu place tuturor e firesc; important e că și-a atins intenția.
Mulțumesc pentru lecturare și că a-ți găsit ceva bun în text.

pentru textul domnului Pașa, nu am avut ocazia de a o acorda la comentariul anterior.

Mulțumesc mult și apreciez nespus decizia luată de dumneavoastră.
Este o adevărată surpriză.
O nouă oportunitate și un imbold de creștere în continuare după o perioadă lungă de stagnare.

o adevărată piesă poetică – complexă, profundă și remarcabil de bine construită. Nu este doar un simplu joc de cuvinte, ci o explorare intensă a procesului creativ, a luptei cu trecerea timpului și cu inevitabilitatea decadenței.
Textul funcționează ca o experiență senzorială și filosofică: dur, sincer și frumos tocmai pentru că nu se sfiește să atingă partea întunecată și haotică a creației și a condiției umane. Are o coerență internă solidă – fiecare imagine și fiecare cuvânt contribuie la construirea acelei stări de vertij și confruntare cu efemerul.
Este genul de text care se recitește de mai multe ori, descoperind de fiecare dată un nou strat de sens.
Fenomenul acesta l-am remarcat și în alte scrieri ale domnului Pașa și este ceea ce apreciez în mod deosebit: textul se lasă cucerit treptat, devenind o veritabilă plăcere estetică.
Nu i-aș adăuga nimic, pentru că orice „reținere” sau „retușare” ar diminua autenticitatea sa brută și puternică – cea mai mare calitate a sa.
Sper ca interpretarea mea să rezoneze cu starea autorului și cu intenția din spatele textului.

Catrenele au fost scrise într-un val de înflăcărare, așa cum ai intuit, și inițial erau mai multe. Am ales să păstrez doar trei, pentru că focul care le-a dat naștere s-a domolit, iar celelalte și-au pierdut din intensitate.
Mulțumesc pentru aprecierea rimelor și pentru că ai simțit pulsul poemului.

Activismul pe care îl semnalezi se simte nu doar în critica societății de consum și a alienării, ci și în felul în care poemul ne forțează să privim direct în această „baltă lipicioasă” a existenței urbane.
Mulțumesc pentru citire!

care spintecă marea fără a fi conștientă de "rana" pe care o produce este o metaforă puternică care aduce în esență călătoria spre țărmurile necunoscutului, un act de explorare și de trecere, deși pare inofensiv la suprafață, lasă urme profunde, chiar dacă nu sunt vizibile sau conștientizate.
Ultima strofă leagă direct "privirea" de "corabie", ridică metafora la un nivel personal. Căutarea nemărginirii este mai degrabă o acțiune a minții și a sufletului, o explorare a orizonturilor interioare.

Textul creează o atmosferă profund melancolică, țesând o meditație sensibilă asupra alienării și a dorului neîmplinit într-o lume dominată de aparențe și virtualitate. Tensiunea dintre real și virtual, dintre căutarea sinceră și barierele impuse de „ferestrele închise” sau „draperiile trase”, amplifică sentimentul de izolare.
Poemul impresionează prin vulnerabilitate și prin felul în care surprinde lupta interioară cu singurătatea, într-un decor modern, universal. Forța textului stă într-o efuziune a sentimentului pur melancolic.

textul a fost conceput ca un exercițiu liric, un joc cu simboluri și mituri, menit să creeze o atmosferă densă și să provoace cititorul la o lectură activă. Ai perfectă dreptate când observi că, în unele locuri, sensul poate deveni inaccesibil fără un efort susținut – e o caracteristică asumată, textul adresându-se unui cititor dispus să se lase absorbit de această țesătură alegorică. Cred că e genul de poezie care își găsește cititorul aparte, unul care să savureze descifrarea straturilor de imagini și referințe. Apreciez sugestia de a disciplina discursul poetic pentru claritate și impact – e un sfat valoros pentru balansarea ambiției simbolice cu accesibilitatea, este exact genul de comentariu constructiv necesar pentru evoluție.
Îți mulțumesc pentru analiza detaliată și pertinentă!

De aici își face apariția conceptul de frumos.
Frumosul, în sine, este o constantă — o prezență imuabilă în structura ființei și a percepției.
Și totuși, gradele de frumusețe nu se nasc din constanța sa, ci din modul în care este interpretat, ca perspectivă a subiectivității.
Astfel, ceea ce este fix în esență devine, prin privirea noastră, un vector cu poziții schimbătoare, determinat de factorul perceptiv și modelat de valențele ipostazelor pe care subiectul le asumă în timpul contemplării frumosului.
În acest fel, frumosul nu se mișcă în sine, ci se lasă mișcat în ochii celui care îl întâlnește.