Înveninare

„Voi, voi cei mai tineri dintre cei mai
Tineri care pot exista vreodată în mine,
Nu am ce să vă spun cum niciodată nu am
Cum să vă privesc și să vă ating și iară
Să vă sărut și ca pe mine să vă iubesc”

concentrează tensiunea întregului poem. În acest fragment, „cei mai tineri dintre cei mai tineri” devin imaginea unui început absolut, a unei purități interioare care nu este posibilă de a fi atinsa sau rostită, deși este iubită cu intensitate. Aici se condensează miezul poemului: dorința și imposibilitatea, iubirea absolută și inaccesibilă.
Îmi place să citesc de fiecare dată poemele acestui autor pentru că mă aruncă în lumea filosofiei, unde aceste teme metafizice sunt mereu reîntoarse și reînnoite printr-o voce lirică profundă.

Un text cu rezonanțe reflexive și aproape metafizice, în care actul de a veni și de a privi capătă dimensiuni ontologice. Repetiția („voi, voi toți...”) dă un ritm incantatoriu, de chemare și de invocare, iar întrebările deschise construiesc o poezie a neliniștii existențiale. Privirea devine aici instrument al creației, lărgindu-se până la a cuprinde spații imposibile, unde trupul se rostogolește din sine în ,,niciunde’’. Finalul este încărcat de emoție: tinerii invocați par a fi reflexii ale sinelui, ipostaze fragile ale propriei identități, iubite și totodată inaccesibile. ,,Inveninare’’ este un poem care explorează condiția umană între dorință, absență și imposibilitatea de a atinge deplin ceea ce e doar chemat prin cuvânt. Plăcut. Revin.

Vă mulțumesc pentru comentariile împărtășite și mă bucur că scrierile mele dau naștere unor astfel de meditații frumoase în inimile voastre!