Poezie
Când tăcerea respiră
liniștea e lampa care luminează fără să ardă
1 min lectură·
Mediu
când tăcerea respiră,
se nasc fluvii invizibile
ce străbat oasele noastre
apele lor poartă amintirile
ca peștii de sticlă
gata să se frângă
viața nu e drum,
ci o pădure
în care fiecare copac
își amintește sufletul
celui ce l-a privit-
iar noi intrăm desculți,
frunzele foșnesc rugăciuni
scrise de morții noștri
pe hârtia vântului
și totuși, există un cer înăuntrul nostru -
un cer pe care îl aprindem
doar când rostim un cuvânt curat
atunci îngerii vin
în gândurile simple,
își sprijină fruntea lor
de fruntea noastră,
și din ochii lor se revarsă lumina
ca o ploaie de semințe peste noi
iar când se va sfârși lumea,
nimic nu va rămâne
decât un gest:
două mâini împreunate
păstrând în ele întreg universul,
ca pe o lampă mică, tremurătoare,
care refuză să se stingă.
04514
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Erika Eugenia Keller
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat