Sergiu Burlescu
Verificat@sergiu-burlescu
Sergiu Burlescu Născut pe 15 aprilie, 1994. Locul nașterii, Isacova, județul Orhei, Republica Moldova. Email: sburlescu94@gmail.com
Am încercat să reduc această componentă explicativă, dar de fiecare dată când o eliminam, se pierdea din însăși tensiunea interioară a textului.
În acest punct, alegerea nu a mai fost una de „corectare”. Fie forțam textul să rămână într-o zonă strict poetică, riscând să devină opac sau decorativ, fie acceptam această infiltrare a conceptualului ca parte din identitatea lui. Am ales a doua variantă.
De aici și asumarea lui ca jurnal mai degrabă decât poezie în sens clasic.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei tăceri sau prins la mijloc între simboluri" de Sergiu Burlescu
Recomandat„apasă cu genunchii pe telefon
și scrolează cu degetul mare,
ocupație care,
dacă stăm bine să ne gândim,
seamănă izbitor cu filosofia.”
imagini destul de vii și, în același timp, tulburător de precise în simplitatea lor, care reușesc să facă un salt neașteptat din cotidian în reflecție.
Mi se pare remarcabil capacitatea textului de a nu „forța” filosofia, de a o lăsa să apară dintr-un gest mecanic, aproape ridicol.
Coborârea gândirii în gest este, paradoxal, una dintre cele mai fertile idei ale poemului.
Rămâne, după lectură, senzația că poemul vorbește despre incapacitatea contemporană de a mai ieși din așteptare — chiar și atunci când credem că gândim, argumentăm sau construim sens. Realitatea e că în cele din urmă, nu facem decât să „scrolăm” prin propriile noastre premise.
Pe textul:
„un titlu foarte lung despre o anticameră construită din timpi de așteptare perfect aliniați, dar ținută în picioare de o răbdare atât de mică și de disproporționată încât aproape devine o formă de arh" de Doru Mihail
Mi se pare cu adevărat nemaipomenit și visceral în același timp, felul în care demolezi misticismul de duminică. Nu sunt coruri de îngeri care plutesc pe norișori, e o birocrație sinistră și o plictiseală care trebuie gestionată prin cursuri de traforaj și city break-uri.
Se reflectă realitatea, deși se vorbește despre ceva ce nu cunoaștem. Simt sarcasmul omului care a văzut multe și nu mai poate fi păcălit cu metafore frumoase despre "lumina de la capătul tunelului", unde sunt doar oscilații armonice și cursuri de scriere creativă ca să nu o iei razna.
Mi-a plăcut mult și referința la Till Lindemann — nota de suprarealism care sparge solemnitatea "părinților Bisericii".
Pe textul:
„când lucy a căzut " de emilian valeriu pal
RecomandatTatăl devine miezul invizibil al întregului poem, trece dincolo de cuvinte și se instalează într-o mitologie personală, intimă. Fiecare element pare să se depășească pe sine doar ca să țină vie acea imagine în amintire. Nimeni nu scapă neatins. Ploaia trece prin toți și peste toți.
Finalul lasă întrebarea suspendată în ploaie – neexplicată, neelucidată, cu puterea de a încolți mai târziu, în ploaia care abia urmează să vină.
În spatele ei rămâne o tăcere grea: oare ploaia spală cu adevărat, sau doar mută cenușa dintr-un loc în altul?
Pe textul:
„Tata și ploaia" de Talabă Nela
RecomandatCălătoria de la Chișinău la București, cu Zdob și Zdub pe fundal, se fracturează în fața realității crude a emigrației americane.Iar metafora centrală: "patria s-a mutat pe altă hartă/ în unghi ascuțit/ mă-nțeapă de câte ori te caut", — înțepătura care doare, dar poate, poate, va deveni leac.
„chiar și-o trapă dacă te-ajută să ieși prin tavan” plus finalul „doare-al dracu ești fericită, liuba?” genul de versuri care rămân lipite de cerul gurii mult timp după ce le citești.
Mulțumesc, că l-ați publicat și că am avut ocazia să îl citesc.
Pe textul:
„ești fericită, liuba" de enea gela
RecomandatPe textul:
„ramificări" de George Pașa
Mulțumesc sincer pentru sfaturile oferite și pentru lectură. Am eliminat acele elemente care puteau părea forțate încercând să las poezia să respire.
Apreciez mult revenirea asupra textului și că ați lăsat un semn de apreciere — contează enorm.
Pe textul:
„Încapsulare" de Sergiu Burlescu
Vă mulțumesc mult pentru sugestii.
La mai multe recitiri, sentimentul despre care vorbiți se simte mai clar, iar observațiile dumneavoastră au devenit relevante.
Le-am luat în considerare.
Pe textul:
„Încapsulare" de Sergiu Burlescu
Sunt încântat că ați observat direcția în care încerc să merg.
Adevărul e că, în ultima vreme, simt cum m-am apropiat mai mult de vocea mea literară. Nu spun că e definitivă sau așezată — dar parcă începe să sune ca mine. Nu toți vor rezona cu acest drum nou, și mi-e clar că încă mai am stângăcii și zone de șlefuit, pe care voi încerca din răsputeri să le îndrept, de aceea sunt în locul potrivit pentru a o face.
Mai am și texte vechi, destul de diferite ca stil, pe care le voi publica treptat, ca să las timpul să le așeze singur.
Vă mulțumesc încă o dată pentru încurajare. E prețios când o persoană semnificativă vede că încerci să te transformi.
Cu respect și mare drag, va mai aștept!
Pe textul:
„Continuum: Cocon" de Sergiu Burlescu
„Anticreație” nu se referă la opusul creației, la distrugere sau negare, ci la senzația că impulsul creator se reciclează prin tot ceea ce este deja creat — o criză a procesului creativ care, paradoxal, duce la eliberare.
Vă mai aștept cu drag!
Pe textul:
„Anticreație " de Sergiu Burlescu
Poemul are o istorie aparte, a fost rescris de vreo 3 ori. Inițial era un text mult mai sec, care punea accentul pe concept. Ideea finală, acea „altă perspectivă de reinterpretare”, mi-a venit chiar înainte de culcare și apoi, în forma ei limpede, imediat după trezire, atunci când fluxul de gânduri este cumva altfel, neforțat. Am încercat să adopt acea perspectivă nouă asupra textului deja scris, iar de multe ori această abordare chiar ajută la găsirea vocii potrivite.
Vă mulțumesc mult pentru apreciere și, în special, pentru părerea dumneavoastră de "Recomandate". Apreciez enorm opinia dumneavoastră.
Pe textul:
„III. Nu eram nebuni — eram exploratori" de Sergiu Burlescu
Mulțumesc că exiști!
Mulți ani, Radio Agonia!
Mulți ani tuturor, numai realizări frumoase!
Pe textul:
„La mulți ani, România!" de Bogdan Geana
„dincolo de ecran se joacă dama de pică / pică". Joc și cădere, și pierdere, ca și cum dincolo de toată intimitatea blândă, cineva tot pierde ceva. Poate timpul, poate controlul, poate iluzia că poate ține distanța.
Pe textul:
„Ritual de seară" de Monica Mihaela Pop
Pe textul:
„2,7 ceasuri" de Alexandru Manta
RecomandatPe textul:
„Jurnalul oniricului: Mesteacăn" de Sergiu Burlescu
Imaginea fântânii e genială tocmai că le cuprinde pe toate : apa care se adâncește, reflexiile cerului, lacrima care cade, stratul acela de mâl care vine odată cu timpul. E și izvor, și oglindă, și mormânt.
Și ceea ce rămâne cel mai puternic: „prea mult noroi”. Nu doar mult — prea mult.
E o elegie care lasă să privești în fundul fântânii și să înțelegi singur ce s-a pierdut acolo.
Poem care doare blând, ca ploaia din toamna aceea.
Pe textul:
„Înecare " de Nincu Mircea
Frumusețea izvorăște lin prin modul în care transformați iubirea într-un act de creaţie vizuală, pictată, codificată, sintetizată. Codul genetic ca paletă de culori e fascinant: fiecare nuanță pregătită pentru o literă, ca și cum iubirea ar fi o limbă care se scrie mai întâi în corp, în celule, înainte de a ajunge la cuvinte.
Și exact atunci când s-ar putea explica totul – „alfabet impecabil al simțurilor" – este păstrată tăcerea. Pentru că tușele vorbesc de la sine.
Un text care știe să se oprească exact când trebuie. Vă mulțumesc că l-ați scris!
Pe textul:
„eu" de Ottilia Ardeleanu
RecomandatPe textul:
„Iarna se descompune în toate lipsurile mele" de Vasile Pomană
Contrastul dintre "vafe fistic, trăncănind fără sens" și "eroi bitcoin / medaliaţi Rasdaq" este unul neliniștit și precis. Iar nostalgia transformată într-o constatare clinică a golului.
Și ideea că dragostea "se ondula în vibrații superbe / lipsite de script / pentru Chat GPT" - ironic și trist, mai ales că textul însuși devine un paradox: o poezie care strigă că poezia nu mai are loc, dar care există tocmai prin acest țipăt.
Pe textul:
„Content" de Diana Manaila
Simbolică apare discretă, dar puternică — de la dâra în formă de literă până la felul în care spaima și grija se transformă în gesturi mici, aproape domestice.
Și finalul - mângâierea mamei care te face "mai ușor decât umbra oricărei amintiri / și mai greu, oricum, decât oricare vină" - e pură poezie. E ceva profund adevărat în acest paradoxul.
Pe textul:
„A venit cu șosetele ude" de Doru Mihail
Recomandat