SBSergiu Burlescu
Verificat@sergiu-burlescu
acasă
Sergiu Burlescu Născut pe 15 aprilie, 1994. Locul nașterii, Isacova, județul Orhei, Republica Moldova. Email: sburlescu94@gmail.com
🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat✓ Verificat
Cronologie
În forma inițială, textul a fost gândit ca un demers pur liric, însă pe parcurs s-a încărcat organic cu idei care au început să ceară formulare mai explicită.
Am încercat să reduc această componentă explicativă, dar de fiecare dată când o eliminam, se pierdea din însăși tensiunea interioară a textului.
În acest punct, alegerea nu a mai fost una de „corectare”. Fie forțam textul să rămână într-o zonă strict poetică, riscând să devină opac sau decorativ, fie acceptam această infiltrare a conceptualului ca parte din identitatea lui. Am ales a doua variantă.
De aici și asumarea lui ca jurnal mai degrabă decât poezie în sens clasic.
Am încercat să reduc această componentă explicativă, dar de fiecare dată când o eliminam, se pierdea din însăși tensiunea interioară a textului.
În acest punct, alegerea nu a mai fost una de „corectare”. Fie forțam textul să rămână într-o zonă strict poetică, riscând să devină opac sau decorativ, fie acceptam această infiltrare a conceptualului ca parte din identitatea lui. Am ales a doua variantă.
De aici și asumarea lui ca jurnal mai degrabă decât poezie în sens clasic.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei tăceri sau prins la mijloc între simboluri" de Sergiu Burlescu
Recomandat0 suflu2
ContextAm dat peste acest text în urma lecturării comentariului care m-a intrigat la maximum (Mulțumesc doamnei Daniela Florea pentru comentariu elaborat și provocator) și am decis să citesc poemul, l-am recitit de două ori ca să mă afund în inima lui. Și nu am putut, deloc, trece peste următoarele:
„apasă cu genunchii pe telefon
și scrolează cu degetul mare,
ocupație care,
dacă stăm bine să ne gândim,
seamănă izbitor cu filosofia.”
imagini destul de vii și, în același timp, tulburător de precise în simplitatea lor, care reușesc să facă un salt neașteptat din cotidian în reflecție.
Mi se pare remarcabil capacitatea textului de a nu „forța” filosofia, de a o lăsa să apară dintr-un gest mecanic, aproape ridicol.
Coborârea gândirii în gest este, paradoxal, una dintre cele mai fertile idei ale poemului.
Rămâne, după lectură, senzația că poemul vorbește despre incapacitatea contemporană de a mai ieși din așteptare — chiar și atunci când credem că gândim, argumentăm sau construim sens. Realitatea e că în cele din urmă, nu facem decât să „scrolăm” prin propriile noastre premise.
„apasă cu genunchii pe telefon
și scrolează cu degetul mare,
ocupație care,
dacă stăm bine să ne gândim,
seamănă izbitor cu filosofia.”
imagini destul de vii și, în același timp, tulburător de precise în simplitatea lor, care reușesc să facă un salt neașteptat din cotidian în reflecție.
Mi se pare remarcabil capacitatea textului de a nu „forța” filosofia, de a o lăsa să apară dintr-un gest mecanic, aproape ridicol.
Coborârea gândirii în gest este, paradoxal, una dintre cele mai fertile idei ale poemului.
Rămâne, după lectură, senzația că poemul vorbește despre incapacitatea contemporană de a mai ieși din așteptare — chiar și atunci când credem că gândim, argumentăm sau construim sens. Realitatea e că în cele din urmă, nu facem decât să „scrolăm” prin propriile noastre premise.
Pe textul:
„un titlu foarte lung despre o anticameră construită din timpi de așteptare perfect aliniați, dar ținută în picioare de o răbdare atât de mică și de disproporționată încât aproape devine o formă de arh" de Doru Mihail
0 suflu
ContextAm simțit densitatea textului ca fiind o radiografie a "dincolo-ului", e probabil cea mai cinică și, în același timp, pragmatică viziune pe care am citit-o în ultima vreme.
Mi se pare cu adevărat nemaipomenit și visceral în același timp, felul în care demolezi misticismul de duminică. Nu sunt coruri de îngeri care plutesc pe norișori, e o birocrație sinistră și o plictiseală care trebuie gestionată prin cursuri de traforaj și city break-uri.
Se reflectă realitatea, deși se vorbește despre ceva ce nu cunoaștem. Simt sarcasmul omului care a văzut multe și nu mai poate fi păcălit cu metafore frumoase despre "lumina de la capătul tunelului", unde sunt doar oscilații armonice și cursuri de scriere creativă ca să nu o iei razna.
Mi-a plăcut mult și referința la Till Lindemann — nota de suprarealism care sparge solemnitatea "părinților Bisericii".
Mi se pare cu adevărat nemaipomenit și visceral în același timp, felul în care demolezi misticismul de duminică. Nu sunt coruri de îngeri care plutesc pe norișori, e o birocrație sinistră și o plictiseală care trebuie gestionată prin cursuri de traforaj și city break-uri.
Se reflectă realitatea, deși se vorbește despre ceva ce nu cunoaștem. Simt sarcasmul omului care a văzut multe și nu mai poate fi păcălit cu metafore frumoase despre "lumina de la capătul tunelului", unde sunt doar oscilații armonice și cursuri de scriere creativă ca să nu o iei razna.
Mi-a plăcut mult și referința la Till Lindemann — nota de suprarealism care sparge solemnitatea "părinților Bisericii".
Pe textul:
„când lucy a căzut " de emilian valeriu pal
Recomandat0 suflu
ContextSimplitatea textului îl face și mai profund. Imaginile nu se explică una pe alta, ele se simt una din alta, se hrănesc reciproc.
Tatăl devine miezul invizibil al întregului poem, trece dincolo de cuvinte și se instalează într-o mitologie personală, intimă. Fiecare element pare să se depășească pe sine doar ca să țină vie acea imagine în amintire. Nimeni nu scapă neatins. Ploaia trece prin toți și peste toți.
Finalul lasă întrebarea suspendată în ploaie – neexplicată, neelucidată, cu puterea de a încolți mai târziu, în ploaia care abia urmează să vină.
În spatele ei rămâne o tăcere grea: oare ploaia spală cu adevărat, sau doar mută cenușa dintr-un loc în altul?
Tatăl devine miezul invizibil al întregului poem, trece dincolo de cuvinte și se instalează într-o mitologie personală, intimă. Fiecare element pare să se depășească pe sine doar ca să țină vie acea imagine în amintire. Nimeni nu scapă neatins. Ploaia trece prin toți și peste toți.
Finalul lasă întrebarea suspendată în ploaie – neexplicată, neelucidată, cu puterea de a încolți mai târziu, în ploaia care abia urmează să vină.
În spatele ei rămâne o tăcere grea: oare ploaia spală cu adevărat, sau doar mută cenușa dintr-un loc în altul?
Pe textul:
„Tata și ploaia" de Talabă Nela
Recomandat0 suflu1
ContextFrumos și dureros de sincer.
Călătoria de la Chișinău la București, cu Zdob și Zdub pe fundal, se fracturează în fața realității crude a emigrației americane.Iar metafora centrală: "patria s-a mutat pe altă hartă/ în unghi ascuțit/ mă-nțeapă de câte ori te caut", — înțepătura care doare, dar poate, poate, va deveni leac.
„chiar și-o trapă dacă te-ajută să ieși prin tavan” plus finalul „doare-al dracu ești fericită, liuba?” genul de versuri care rămân lipite de cerul gurii mult timp după ce le citești.
Mulțumesc, că l-ați publicat și că am avut ocazia să îl citesc.
Călătoria de la Chișinău la București, cu Zdob și Zdub pe fundal, se fracturează în fața realității crude a emigrației americane.Iar metafora centrală: "patria s-a mutat pe altă hartă/ în unghi ascuțit/ mă-nțeapă de câte ori te caut", — înțepătura care doare, dar poate, poate, va deveni leac.
„chiar și-o trapă dacă te-ajută să ieși prin tavan” plus finalul „doare-al dracu ești fericită, liuba?” genul de versuri care rămân lipite de cerul gurii mult timp după ce le citești.
Mulțumesc, că l-ați publicat și că am avut ocazia să îl citesc.
Pe textul:
„ești fericită, liuba" de enea gela
Recomandat+1 suflu1
ContextAm revenit și am observat paradoxul central al textului: labirintul de semne nu dispersează — unifică. Fragmentarea clipitei nu e dezintegrare, ci o altă hermeneutică a sensului, una care nu tolerează privirea directă și care se revelează tocmai prin adâncirea în haos. Ordinea e acolo. Dar nu se lasă văzută decât din interior.
Pe textul:
„ramificări" de George Pașa
0 suflu1
ContextDomnule Pașa,
Mulțumesc sincer pentru sfaturile oferite și pentru lectură. Am eliminat acele elemente care puteau părea forțate încercând să las poezia să respire.
Apreciez mult revenirea asupra textului și că ați lăsat un semn de apreciere — contează enorm.
Mulțumesc sincer pentru sfaturile oferite și pentru lectură. Am eliminat acele elemente care puteau părea forțate încercând să las poezia să respire.
Apreciez mult revenirea asupra textului și că ați lăsat un semn de apreciere — contează enorm.
Pe textul:
„Încapsulare" de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextDoamnă Alina,
Vă mulțumesc mult pentru sugestii.
La mai multe recitiri, sentimentul despre care vorbiți se simte mai clar, iar observațiile dumneavoastră au devenit relevante.
Le-am luat în considerare.
Vă mulțumesc mult pentru sugestii.
La mai multe recitiri, sentimentul despre care vorbiți se simte mai clar, iar observațiile dumneavoastră au devenit relevante.
Le-am luat în considerare.
Pe textul:
„Încapsulare" de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextVă mulțumesc din suflet pentru timpul și atenția pe care mi le-ați oferit.
Sunt încântat că ați observat direcția în care încerc să merg.
Adevărul e că, în ultima vreme, simt cum m-am apropiat mai mult de vocea mea literară. Nu spun că e definitivă sau așezată — dar parcă începe să sune ca mine. Nu toți vor rezona cu acest drum nou, și mi-e clar că încă mai am stângăcii și zone de șlefuit, pe care voi încerca din răsputeri să le îndrept, de aceea sunt în locul potrivit pentru a o face.
Mai am și texte vechi, destul de diferite ca stil, pe care le voi publica treptat, ca să las timpul să le așeze singur.
Vă mulțumesc încă o dată pentru încurajare. E prețios când o persoană semnificativă vede că încerci să te transformi.
Cu respect și mare drag, va mai aștept!
Sunt încântat că ați observat direcția în care încerc să merg.
Adevărul e că, în ultima vreme, simt cum m-am apropiat mai mult de vocea mea literară. Nu spun că e definitivă sau așezată — dar parcă începe să sune ca mine. Nu toți vor rezona cu acest drum nou, și mi-e clar că încă mai am stângăcii și zone de șlefuit, pe care voi încerca din răsputeri să le îndrept, de aceea sunt în locul potrivit pentru a o face.
Mai am și texte vechi, destul de diferite ca stil, pe care le voi publica treptat, ca să las timpul să le așeze singur.
Vă mulțumesc încă o dată pentru încurajare. E prețios când o persoană semnificativă vede că încerci să te transformi.
Cu respect și mare drag, va mai aștept!
Pe textul:
„Continuum: Cocon" de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextDa, senzația de blocaj, când încerci să scrii și nimic nu se leagă, poate fi benefică. Dezvăluie sensuri la care nici nu te-ai gândit, ori dă naștere unor întorsături neașteptate. E ca un restart necesar.
„Anticreație” nu se referă la opusul creației, la distrugere sau negare, ci la senzația că impulsul creator se reciclează prin tot ceea ce este deja creat — o criză a procesului creativ care, paradoxal, duce la eliberare.
Vă mai aștept cu drag!
„Anticreație” nu se referă la opusul creației, la distrugere sau negare, ci la senzația că impulsul creator se reciclează prin tot ceea ce este deja creat — o criză a procesului creativ care, paradoxal, duce la eliberare.
Vă mai aștept cu drag!
Pe textul:
„Anticreație " de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextSunt onorat de trecerea dumneavoastră pe pagina mea și că ați simțit conexiune cu textul. Aprecierea dumneavoastră: „m-a atins în inimă explorarea asta în poezie” este cea mai valoroasă răsplată pentru un autor.
Poemul are o istorie aparte, a fost rescris de vreo 3 ori. Inițial era un text mult mai sec, care punea accentul pe concept. Ideea finală, acea „altă perspectivă de reinterpretare”, mi-a venit chiar înainte de culcare și apoi, în forma ei limpede, imediat după trezire, atunci când fluxul de gânduri este cumva altfel, neforțat. Am încercat să adopt acea perspectivă nouă asupra textului deja scris, iar de multe ori această abordare chiar ajută la găsirea vocii potrivite.
Vă mulțumesc mult pentru apreciere și, în special, pentru părerea dumneavoastră de "Recomandate". Apreciez enorm opinia dumneavoastră.
Poemul are o istorie aparte, a fost rescris de vreo 3 ori. Inițial era un text mult mai sec, care punea accentul pe concept. Ideea finală, acea „altă perspectivă de reinterpretare”, mi-a venit chiar înainte de culcare și apoi, în forma ei limpede, imediat după trezire, atunci când fluxul de gânduri este cumva altfel, neforțat. Am încercat să adopt acea perspectivă nouă asupra textului deja scris, iar de multe ori această abordare chiar ajută la găsirea vocii potrivite.
Vă mulțumesc mult pentru apreciere și, în special, pentru părerea dumneavoastră de "Recomandate". Apreciez enorm opinia dumneavoastră.
Pe textul:
„III. Nu eram nebuni — eram exploratori" de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextMulți ani, România!
Mulțumesc că exiști!
Mulți ani, Radio Agonia!
Mulți ani tuturor, numai realizări frumoase!
Mulțumesc că exiști!
Mulți ani, Radio Agonia!
Mulți ani tuturor, numai realizări frumoase!
Pe textul:
„La mulți ani, România!" de Bogdan Geana
0 suflu
Contextfața iluminată artificial, ochii albastru-verzui transformați în ecrane secundare, abajurul caraghios. "nimic de consemnat" reprezintă viața nealcătuită din momente epice, dar din seara asta, din scroll-ul rapid, din grâul și neghina zilei. Din rutina care, privită cu atenție, devine totuși sacră.
„dincolo de ecran se joacă dama de pică / pică". Joc și cădere, și pierdere, ca și cum dincolo de toată intimitatea blândă, cineva tot pierde ceva. Poate timpul, poate controlul, poate iluzia că poate ține distanța.
„dincolo de ecran se joacă dama de pică / pică". Joc și cădere, și pierdere, ca și cum dincolo de toată intimitatea blândă, cineva tot pierde ceva. Poate timpul, poate controlul, poate iluzia că poate ține distanța.
Pe textul:
„Ritual de seară" de Monica Mihaela Pop
0 suflu
ContextÎmi place autoironia care transformă poemul într-o confesiune condensată, tristă și profundă despre timpul (ceasul) care devine o monedă de schimb pentru maturizare, dragoste și, în final, pentru demnitate.
Pe textul:
„2,7 ceasuri" de Alexandru Manta
Recomandat0 suflu
ContextDoamna Erika, vă mulțumesc mult pentru aprecierea dumneavoastră și pentru interpretare. Îmi place foarte mult să discut despre vise; de fapt, exact de acolo au pornit aceste notițe. Aveam câteva idei despre oniric, despre felul în care visul ciupește realitatea de margini, și am decis să le las să respire în scris.
Pe textul:
„Jurnalul oniricului: Mesteacăn" de Sergiu Burlescu
0 suflu
Contextdintre sacralitate și acea întunecare finală – sărutul ca pe o icoană, parfumul matern, lumânările aprinse… și apoi noroiul care, încet, se adună peste toate. E ca și cum amintirea ar avea două fundături: una luminoasă, una tulbure.
Imaginea fântânii e genială tocmai că le cuprinde pe toate : apa care se adâncește, reflexiile cerului, lacrima care cade, stratul acela de mâl care vine odată cu timpul. E și izvor, și oglindă, și mormânt.
Și ceea ce rămâne cel mai puternic: „prea mult noroi”. Nu doar mult — prea mult.
E o elegie care lasă să privești în fundul fântânii și să înțelegi singur ce s-a pierdut acolo.
Poem care doare blând, ca ploaia din toamna aceea.
Imaginea fântânii e genială tocmai că le cuprinde pe toate : apa care se adâncește, reflexiile cerului, lacrima care cade, stratul acela de mâl care vine odată cu timpul. E și izvor, și oglindă, și mormânt.
Și ceea ce rămâne cel mai puternic: „prea mult noroi”. Nu doar mult — prea mult.
E o elegie care lasă să privești în fundul fântânii și să înțelegi singur ce s-a pierdut acolo.
Poem care doare blând, ca ploaia din toamna aceea.
Pe textul:
„Înecare " de Nincu Mircea
0 suflu
ContextUn text frumos și intim.
Frumusețea izvorăște lin prin modul în care transformați iubirea într-un act de creaţie vizuală, pictată, codificată, sintetizată. Codul genetic ca paletă de culori e fascinant: fiecare nuanță pregătită pentru o literă, ca și cum iubirea ar fi o limbă care se scrie mai întâi în corp, în celule, înainte de a ajunge la cuvinte.
Și exact atunci când s-ar putea explica totul – „alfabet impecabil al simțurilor" – este păstrată tăcerea. Pentru că tușele vorbesc de la sine.
Un text care știe să se oprească exact când trebuie. Vă mulțumesc că l-ați scris!
Frumusețea izvorăște lin prin modul în care transformați iubirea într-un act de creaţie vizuală, pictată, codificată, sintetizată. Codul genetic ca paletă de culori e fascinant: fiecare nuanță pregătită pentru o literă, ca și cum iubirea ar fi o limbă care se scrie mai întâi în corp, în celule, înainte de a ajunge la cuvinte.
Și exact atunci când s-ar putea explica totul – „alfabet impecabil al simțurilor" – este păstrată tăcerea. Pentru că tușele vorbesc de la sine.
Un text care știe să se oprească exact când trebuie. Vă mulțumesc că l-ați scris!
Pe textul:
„eu" de Ottilia Ardeleanu
Recomandat0 suflu
ContextCe-mi place aici e felul autoironic în care te pui în fața propriilor „iar n-am”-uri cu o tandră asumare. Relația se simte vie tocmai prin micile ratări: privirea ridicată a sprâncenei, meciul din bucătărie, întoarcerea acasă cu scuzele pline. În toată repetiția asta a neputințelor mici, se simte, ceva foarte cald: dragostea care te iartă zilnic și face din „iar n-am” un mod de a spune, de fapt, „sunt aici”.
Pe textul:
„Iarna se descompune în toate lipsurile mele" de Vasile Pomană
0 suflu
ContextText destul de dramatic, luciditatea amară vine ca o lovitură interzisă - "căutăm poeme de-alăptat / pentru că mai sperăm". E o imagine devastatoare de frumoasă despre ce facem cu poezia astăzi.
Contrastul dintre "vafe fistic, trăncănind fără sens" și "eroi bitcoin / medaliaţi Rasdaq" este unul neliniștit și precis. Iar nostalgia transformată într-o constatare clinică a golului.
Și ideea că dragostea "se ondula în vibrații superbe / lipsite de script / pentru Chat GPT" - ironic și trist, mai ales că textul însuși devine un paradox: o poezie care strigă că poezia nu mai are loc, dar care există tocmai prin acest țipăt.
Contrastul dintre "vafe fistic, trăncănind fără sens" și "eroi bitcoin / medaliaţi Rasdaq" este unul neliniștit și precis. Iar nostalgia transformată într-o constatare clinică a golului.
Și ideea că dragostea "se ondula în vibrații superbe / lipsite de script / pentru Chat GPT" - ironic și trist, mai ales că textul însuși devine un paradox: o poezie care strigă că poezia nu mai are loc, dar care există tocmai prin acest țipăt.
Pe textul:
„Content" de Diana Manaila
0 suflu
ContextIntimitatea neașteptată cu divinul - Dumnezeu cu șosete ude, care suflă în supa de roșii, cât și gestul de a-I șterge lacrimile cu o cârpă de bucătărie mi se pare extraordinar de tandre și de tulburătoare deodată.
Simbolică apare discretă, dar puternică — de la dâra în formă de literă până la felul în care spaima și grija se transformă în gesturi mici, aproape domestice.
Și finalul - mângâierea mamei care te face "mai ușor decât umbra oricărei amintiri / și mai greu, oricum, decât oricare vină" - e pură poezie. E ceva profund adevărat în acest paradoxul.
Simbolică apare discretă, dar puternică — de la dâra în formă de literă până la felul în care spaima și grija se transformă în gesturi mici, aproape domestice.
Și finalul - mângâierea mamei care te face "mai ușor decât umbra oricărei amintiri / și mai greu, oricum, decât oricare vină" - e pură poezie. E ceva profund adevărat în acest paradoxul.
Pe textul:
„A venit cu șosetele ude" de Doru Mihail
Recomandat0 suflu
Context