sentient

Sub aparenta falsei simplitati am ales drumul unor cugetari desarte In psalmurile nelamuririi In tacerea de departe Sub gandurile vechi de ieri Am aruncat jurnale in focul ce nu arde Spre a

se zbate.... se-ascunde în dragostea mea tăcere adânc nerostită când șoapte de-amor către inima ta se pierd între noi, pironite și sare, și mușcă, și vrea să mai stea și astfel plăcerea o

domnește-un întuneric strâmb e patru noaptea și mă plâng oare de ce nu am ajuns acasă? s-a așezat asupra noastră un val răcoros de trisțete, de când domnește întuneric strâmb și prin

...și vor mai fi mulți alții \"cat o iubesc\", vru să gândească el nu izbuti, de data asta nu conștientiza la fel și vor fi multe alte în care va voi să creadă și multe nopti la

nu știu daca mi-e dor de ea (de poezie, bine-înțeles) dar nu mai pot să-i scriu nu știu cine, ce, unde, și cum dar nu mai pot. s-a terminat; am încheiat un ultim contract mi-am vândut

Forme. Orbit de noapte ațipeam, astfel încât visul devenea realitate Forme. Întristat cuvânt, mă căiam, astfel încât gândul îmi devenea sfânt. Forme. Obsedat de culori atât de statice,

e, totuși e ceva la mijloc putred. poate -- îmi caut copilăria pe google ascult casete prăfuite eu, nu, am șters din tinerețe! amintindu-mi cu dispreț și invidie amintindu-mi... sau în

m-am născut azi. înspre marea mea mirare într-o lume plină de culori nebănuite înspre mare mea uimire nu înțelegeam nimic! m-am născut azi, trist timpul nici nu mai conta primul meu

Voi scrie aici. Și tu vei citi, copil nenăscut, inocent! Și scriu. Și citești. Peste ani, chiar zeci, când vei avea poate vârsta mea de acum, copil al meu. Primele mele gânduri Când le vei

Până acum tot ce-a fost era simplu eram simplu simplu de tot Până acum, tot ai fost era simplu erai simplă simplă de tot Până acum, niciodată Până iarăși vom fi niciodată, e

totul, ca o amintire dulce-amară: clipe frumoase și nopti singuratice zâmbete false și lacrimi vărsate iar, peste toate, un așternut liniștit de tristețe. Liniște, tristă tăcere, ai

Intunericul se contopea cu lumina... iar din ei se nastea noaptea. Noatea in oras e urata -- arde. Noapte era cand am plecat de acolo, cu gandul si sufletul la ea. Ma parasise din nou, maine aveam sa

Cum trec zilele... nici nu le mai simt. Parca sunt secunde... asa si anii. Ma uitam peste niste poze mai vechi, cat m-am schimbat, cat s-a schimbat totul in jurul meu.. dar ochii mei au ramas la fel.

Cu moartea in fata, m-am nascut trist. Si in aer domnea nesiguranta clipei, radiatia nucleara, si nestiinta viitorului, toate intr-o lume gri si periculoasa, un pericol omniprezent, un pericol

Vreau să tac. Abdic de la tronul nemuririi - în poezie mi-am spus cuvântul: nimic interesant, un pic de nebunie avort geniului nenăscut, neîmplinire a profeției renunț la ce nu vreau să

Azi nu sunt eu. Azi nu am buletin N-am acte, nu identitate Și nu am amintiri, prietenii îmi par străini Chiar străzile copilariei-s o lume-ndepărtată Azi sunt doar om, azi nu sunt eu. Azi nu

de tine, de noi de nopțile albe, lungi, fără de stele când frigul ne lua amintirile rele șopteam în tăcerea ce ne-nconjura: \"de tine-i legată toată viața mea\" de tine, de

de când aștept să te sărut cu gândul numai, fără trup simțind neconceputul în împlinirea unui vis de când aștept să te sărut cu sufletul doar, fără gând rupându-mi absolutul dintr-o bucată

Azi-dimineață... nu, aseară.... sau cândva, între timp, în noaptea despre care vreau să uit tot, s-a decis viitorul al meu, al ei sau al tuturor acum,

Când gândul apare... iar eu, ascultându-l, tresar; Mă mir, izbit de speranțe când sufletul, atârnând de aripi, în suspensie momentană traduce sentimente în gânduri neînțelese. Când mintea

sangerând purpurii sentimente de aramă nesigur pe gândul ce-a ieșit prin buze privind spre a mea damă... nepăsătoare, spre a-mi trezi interesul mă fixa cu priviri de anaconda

Atât de-aproape de-absolut - cât de absurd, cât de absurd! Să cred ca-l pot atinge... Tot nesătul, tot vrând mai mult - atât de-aproape de-absolut Sorbind al gândurilor sânge Atât de trist

Nu cred că te mai pot Þi-am zidit aripi Le-am botezat cu iubiri Þi-am ridicat ceruri Stropindu-te cu stele Nu cred că te mai pot Arzând altarurile închinate Zeiței iubirii, și ție Am zâmbit

nesingurătatea mea de-o dată o împart în două în noaptea cea rece și fără de rouă tot caut dragostea ta... nesiguranța clipei apuse ce se reflectă în a mea inconștiență vorbe urâte, fără