Era intuneric.. Nu numai cand am intrat in casa. Si imi era frica sa aprind lumina. Ma temeam ca m-as putea vedea in oglinda.. si as putea vedea ce am devenit. Mi-a ajuns cat m-am ferit in lift ca sa
Se pare că simt, până la urmă...
Cu zborul în gând, se pare că simt
Acum te mint, cu cerul in mână
Cand vântul îl prind, acum iar te mint
Iubesc să te vad în stare de veghe
Privind în gol,
Unde greșesc?
Cand palma mi-o strâng
Vă rog daț-mi vise
Încet să le îngân
Unde nu-i bine
De ce, și de când
Ea mă privește
Iar eu nu mai sunt
Unde e clipa
Ce-n zbor a trecut
Unde-s
Ideile argintii
Pierdute în neant
De viața nu mai știi
Se duse înc-un an
Þi-e greu să uiți de tine
Și timpul tău s-a dus
Iar clipa cea pustie
Într-un abis s-a scurs
Acum și
Putrezeam
Mergând pe stradă
Miez de noapte adormit
Iarăși toamna a venit
Ocroteam
Un pui de toamnă
De furtuna cea mai rea
Ce din suflet îmi venea
Alergam
De mine iarăși
Tot pe mine
Atât urăsc frumosul..
L-am auzit din nou
Era șoptit în grabă
La o ureche oarbă
Și ce frumos vorbea...
Atât de vag amintea
De sincerul cuvânt \"frumos\"..
Ce lucru sfânt
Atât de oribil îmi
Iată se prelinge toamna
Prevestindu-ne pe noi
Apocalipsa... Ce mizer
Iar zorii anului ce vine
Ne-aducă poate, iar ce sper
S-a întamplat să merg pe stradă
Scârbit, cu ochii în pământ
Și,
Oare bănuiește oare
Cât eu pot să o ador
Oare știe cât mă doare
Și ca nu pot nici să mor?
Oare n-am jurat eu Vineri
Că va fi a mea-ntr-o Luni
Oare mi-am impus eu sine-mi
Să fiu și mai, și
Noapte într-o singură speranță,
eu am scris
Visând la înca doar un înger
ce mai vis..
Noaptea înca singur pe verandă,
eu stăteam
singur sufeream în taină
și visam
dar acum trecut-au
Nimic nu contează
Se pierde-n neant
Chiar viața cedează
Un vis mai distant
Pămantul, și apa
Și cerul de sus
Și omul, și sapa
soarele la apus
Chiar stelele, noaptea
Pe cerul curat
Sau
Seară rece de septembrie
Aproape că nu mai pot gândi
Inima mi-e inghețată
În mintea caldă ea se va topi
Tot încerc să uit de mine
Să uit totul despre toți
Și simt cum viața-mi curge
Curând
Te iubesc, noapte adâncă,
Cu al tau întuneric mut
Te iubesc, inima-i frântă
După moartea cea de lut
Te iubesc, moartea suspină
Și se sperie de noi
Te iubesc, inima plină
Și vom fi mereu în
Am căutat iubirea în uitare
Într-o realitate sumbră
Și am găsit doar amintiri goale
Nu-s altceva decât o umbră..
În lume totul-i trecator, incert
Și sumbru, ca-n poveste
Uitarea mă
Un cer bacovian deasupra
Și lumea putrezind sub el
Iar eu ma-nmormântez într-una
Nu pot sa scap de nici un fel
Mă uit afară, pe fereastră
Încet șoptind bacovianul nume
E frig, iar sângele
Trupul dorment, mai greu ca oricând
Mintea alcoolizată nu naște nici un gând
În dulce liniște adânca de mormânt
Respirații firave cu zgomot grav, adânc
De-afara se aude, și mai tare,
Un bec agonizează, există, nu există
O palidă lumină în noaptea mea cea tristă
Într-un târziu el moare, în frig și în îngheț
Și totuși mă-nconjoară un întuneric des
Iar drumu-i anevoie - pe jos
S