Sandu Florin

Se topesc bucăți de soare peste noi Nu oameni, picturi abstracte în ulei Ne scurgem pe asfalt, ne remodelăm Avem ochelarii de soare la noi Arome minunate, colorate în natură Orașul verde,

Mă curăț de noroi și intru in casă Pe ploaia asta nici îngerii nu mai zboară Îmi picuri licori amare în pahar Când plîngi ca o vioară Îmbracă-te lejer și vino lângă mine Îmi place cum îți

Plouă, intuneric albastru se prelinge pe geamuri În cameră zăpușeală, pereții miros a bere Marș funebru pe tabla casei Astăzi a fost o zi bună Copii s-au jucat în parcuri, tinerii au stat la

Spune-mi poet deși ... Defapt spune-mi pictor... sau nu... Privește și tu cum moare natura, condeiul trage aer în piept oboist Pereții ăștia-mi acaparează ura, și umbre strigă dar nu aud

Am să mă întorc pe drumurile astea Am să mă întorc să reîntineresc oricât de sete mi-ar fi Să-mi simt sângele pulsând în vene, să merg desculț să-mi călesc curajul Să mă simt nemuritor

Câteva raze de soare și țurțurii plâng că-și pierd candoarea vârfurilor ascuțite Nu cunosc pe nimeni pe care să nu-l fi provocat la duel cu un țurțure când eram mic Cum ar fi iarna fără țurțuri

Îmi pare rău că ploi au inceput să cadă, parbrize fără stergătoare plâng Sunt zeci de biografii de citit pe foile astea de asfalt Cât de profund...plouă cu găleata Și mersul prin ploaie e prea

Nimic nu s-a schimbat de atunci Mă simțeam străin de acele locuri, defapt eram străin Îmi vuiau urechile de reproșuri Iubeam fiecare loc în parte,fiecare persoană și sufeream lafel de mult la

mototoleam gândurile în căutarea timpului pierdut noi...tot noi un zâmbet mai subtil poti sa râzi și sa plângi oricând..dar numai o singură persoană te poate face să râzi atunci când ești

zorii zilei printre franjurii pleoapelor tale tablou fără ramă în palme țin un chip din care îmi sorb viata îți sarut mâinile, îți sărut fața am respirat cu tine același oxigen, acum,acum sunt

Ambiții desprinse din filme de Oscar Din drame cu dame în rol principal Ce-și curăță ceața de pe tenul de opal Și-și înfig tocurile în durul trotuar .................................... Am crize

Dar ei nu au plâns când te-au auzit strivind liniștea sub talpa ta Și-au acoperit de mult ochii cu țărână Te-au înjurat in gândul lor imaginându-te goală și au grohăit ca niște porci peste trupul

Te trezești brusc cuprins de ambiguitate cu toți cunoscuții in jurul tău “Pune-ți o dorniță! “ iar in fața ta ard lumanari Sufli, aplauze ca la o piesa căreia i se cere bis iți înfundă

Nu domnule,eu nu am împușcat pe nimeni Poate doar pașii când i-am auzit M-am speriat și am crezut că vine o umbră, un nimeni, un nimic Dar eu,eu nici măcar n-am pușcă și nici pistol sau vre-un

pozie, muzică, pictură artiști burghezi lipsiți de interes nu știti sa scrieti, zgâriați e atât de frumos asfaltul primește-n împărăția lui un prost vin sec, aspru, ambient plăcut striviți-n