Un nod de lumina

Decăzusem a nu știu câtă oară odată cu Basquiat

Vlad dormea învelit pe podea, beat, lăsase descoperit doar un cap alb, chel, sculptat parcă în marmură, un Pogany masculin

Din când în când spunea să sting becul că lumina asta parcă-i stă în gât

Parașuta mea nu se mai deschidea și de minute bune picam în gol

Aș fi vrut să scot sute de rime, de expresii, aș fi pictat un tablou pentru fiecare vers

Treceam prin acel blocaj psihic în care miile de idei nu reauseau să se materializeze, să le termin

Am plecat neîmpăcat cu mine, supărat pe toate ideile care nu au reușit să-mi străpungă cutia craniană și să iasă la suprafață

Am plecat supărat pe artă căci unii sunt atât de nebuni încât se împrietenesc cu ea

Eram supărat pe Vlad care dormea la etajul 6 cu un nod de lumină în gât

Mă simțeam un poet nesemnificativ forțat să-l studiez de parcă ăsta ar fi fost scopul meu în viață

Eram revoltat, eram machiavelic eram machiavelicomeschin

Șoseaua era luminată cu becuri gri, atât de gri încât rujul ei nici nu s-ar fi zărit ci s-ar fi diluat în acuarela asta

Și chiar de ar fi fost acolo, eu vedeam alb poetul vedea negru.