Roxana Licu

Simt cum vine… Toamna se așază pe umeri ca o promisiune veche, purtându-mi pașii printr-o ciclicitate pe care nu o mai înțeleg. E un drum fără sfârșit, dar eu știu că frunzele care cad sunt

Emoţia iubirii nu se poartă cu mândrie Şi nici închisă între aşternuturi, Ce s-a înfiripat în inimă, bacterie în teorie, Macină treptat fiinţa din ţesuturi! Iubirea mea nu trăieşte-n

Parcă din alte vremuri îmi zâmbeşte într-o ceaşcă de cafea, Acelaşi gând hoinar că poate, dintr-o altă margine de lume, Acolo unde-n primăvară au înflorit bujorii în lipsa ta, Zâmbeşte gândul că

Aş vrea când mă privesc în oglindă, în ceaşca de cafea amară să văd! să simt! sau să exist... să recunosc o lacrimă, o umbră sângerândă... e nefiresc, e crud şi mânios că m-am pierdut de mine de

Călătorind prin timpuri mai mult sau mai puţin stinghere, Am impregnat în mine un dor nemărginit de soare, De liniştea captivă în strălucirea unei stele Şi de un murmur de izvoare. Călătorind prin

Dintr-o ceaşcă de cafea amară, Azi zâmbeşte viaţa mea captivă! Mă scufundă şi mă-ntoarce dintr-un val pe-un strop de zaţ... Dintr-o ceaşcă de cafea târzie, mă privesc bănuitor... Stau! şi-mi tulbur

Dintr-o cească de cafea deschid ferestre cu nesaţ, Spre alte vieţi pe care le-am ascuns în suflet! Mă tulbură un gând – în freamătul meu un zumzet … Din primăvara mea a mai rămas un strop de zaţ!

Încerc zadarnic să mă ancorez în realitate, încerc să mă leg de ceva care să mă menţină cu picioarele pe pământ. Nu reuşesc. Nu există nimic, nu mai există nimic. Reiau nebuneşte fiecare trăire din

Nu am ştiut niciodată ce obişnuiam să gândesc când nu eram cu tine şi nici măcar ce voiam să îţi spun când ne întâlneam... Acum parcă am atâtea lucruri să îţi împărtăşesc, dar... nu sunt convinsă că

E din ce în ce mai greu să îmi controlez varietatea de sentimente ce mă încearcă. Câteodată mă gândesc cum arată finalul, când de fapt nu cunosc nici începutul. Aş avea îndoieli însăşi asupra a tot

Acum că existenţa ta în viaţa mea este aşa incertă, mă regăsesc într-o stare profund degradată. Nu am fost niciodată perfectă, nici măcar normală, însă privind acum în oglindă nu văd decât o

De-aș ști ce înseamnă azi cu-adevărat iubirea! și nu aș înțelege ce-ascund ochii tăi profunzi, dacă n-aș ști cât de înșelătoare e gândirea și cât de simplu e să crezi, Dacă aș cunoaște menirea mea,

Ce faci când te doare totul, dar nu găseşti un diagnostic concludent? Ce faci când ţi-e prea grea crucea iar timpul... curge imprudent! Ce faci când te simţi târziu, cu sufletul ca un burete stors

Așa de multe am strâns într-o valiză prăfuită, Așa de multe amintiri, emoţii fără limită, Atâta zbucium fără rost, creat doar din confuzii, Atâta liniște a făcut, să tragem prost concluzii! Așa de