Roxana Licu

E o enigma în haosul uitării un biet suflet trudit geme o sumbră agonie-l cuprinde-n țărmul mării când valurile zadarnic încearcă să îl cheme Rănit de-a timpurilor neagră ură singurătatea

E greu să treci prin viață ca printr-un labirint e greu să fii de gheață când alții mereu mint! Să prețuiești ce ai poate nu-i de ajuns și dacă ceri mai mult arar primești răspuns!

Ești visul din nopțile de vară ești scânteia din urmă prefăcută-n fum ești fiorul ce pentru ultima oară m-a făcut să suspin... Și în zborul atâtor vise pline de speranță te întâlnesc - un

Către toate sufletele ce nu își găsesc pacea, către toate valurile ce se sparg, către toate ramurile doborâte de toamnă și către tine strig: Redați-mă pe mine, redați-mi pacea, inima și

Sub roua albei tale frunți m-aștern în fiecare seară și-n glasul limpede apun a nu știu câta oară, când peste lumea veșnic cuprinsă de zăpadă, eu nu mai sunt și nu rămân... decât o pată! Sub

Dacă umila mea ştiinţă, ar fi putut opri să treacă, inima-n nefiinţă Şi trupul greu în groapă. Dacă din trupul meu sfios aş fi putut să rup, să-ţi dau tot ce e de folos Şi-l locul tău

Și parcă ieri visam aievea, cu gândul prins în depărtare și des îmi chinuiam privirea, să văd ce-i dincolo de soare. Să înțeleg neînțelesul și-n inimă-mi ca pe-o terasă, să poftesc însuși

Când primăvara stingea al iernii glas, spuneam ca astăzi primul "Bun rămas". Fără de sunet, fără de cântec sau suspin, am plecat în tăcere, durerea să-ți alin. Și-am plâns, am plâns din suflet

Din nou a venit primăvara și noaptea luceşte de stele, doar luna pe cer mai alină din dorurile mele... Se scutură clipe-n zăpadă, inimi bat un dor polar, doar fulgii de nea mai vor să

Am încercat să fiu frumoasă! privirea ta să o hrănesc, să-ţi bucur ochii, trupul şi mândria, Perfectă nu pot fi, nu reuşesc... Am încercat să fiu inteligentă! orice necunoscută să ţi-o

Melancolici, părăsiți și întristați, într-un birou printre hârtii, în suflet morți, în trupuri vii, iar în iubire înfriguraţi, cu gândurile rătăcite și visând, privim prin sufletul

De m-ai iubit nu vreau să-mi spui! căci m-ar durea și n-am puterea să înfrunt, resentimente de iubire! și nu aș mai putea să ascund, străina din mine... De te-am iubit e prea târziu! să

Am greşit azi din nou! Am ales o altă cale nedreaptă, Am fugit să nu mai fiu eu, Acolo unde nimic nu mă aşteaptă! Am greşit astăzi culoarea! m-am pierdut în noaptea ochilor tăi. şi-am fugit

Până când se aşterne înserarea pe-ntreg cuprinsul unui gând, să-mi readuci aşa cum îmi creai odată... iluzia unei poveşti, momente, gesturi, gânduri foarte tulburi, emoţii tremurând ... Ce să te

Cât ne iubeam și cât credeam odată, în veșnicia unei clipe... De multe ori vorbeam fără cuvinte și ne-nălțam fără aripe! Cândva credeam că viața e eternă, că vom îmbătrâni iubind! Azi cred

Chiar dacă tu nu simţi ce zbucium mă frământa nesfârşit, mă întreabă nerăbdarea pe unde eşti acum şi când ai să revii? Şi nu îndrăznesc să caut rost că am îmbătrânit, când viaţa printre riduri se